Agri Next 2026. AFIR pregătește o finanțare specială pentru bateriile de stocare a energiei. Cine va putea obține bani
Agricultură06.11.2026 - 13:32
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) pregătește o nouă linie de finanțare destinată exclusiv bateriilor de stocare a energiei electrice, de care vor putea beneficia fermierii și procesatorii din România. Instituția are în vedere și posibilitatea extinderii investițiilor realizate prin primele trei sesiuni ale schemei de energie, AGRI 1, AGRI 2 și AGRI 3. Lansarea noilor finanțări depinde însă de obținerea unor fonduri suplimentare prin Fondul pentru Modernizare, a anunțat Ioan Oneț, director general adjunct al AFIR, la Agri Next 2026.