Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
România a reuşit să îşi crească exporturile de electrocasnice de 100 de ori în 30 de ani, de la doar 34 mil. dolari în 1995 la 3 mld. euro astăzi. Mai mult decât atât, industria a trecut de pe deficit pe excedent, un exemplu rar într-o economie de consum, în care importurile au tot crescut
Retailerul german de bricolaj Hornbach, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa locală de profil, investeşte 70 mil. euro în două magazine pe care le va face în Cluj-Napoca şi Craiova.
De aproximativ doi ani, europenii s-au obişnuit cu o schimbare aparent minoră: capacele sticlelor din plastic nu se mai desprind complet după deschidere. Măsura se aplică în Uniunea Europeană din 3 iulie 2024 şi face parte din Directiva privind plasticul de unică folosinţă, prin care UE încearcă să reducă volumul de deşeuri din plastic care ajung în natură, în special în mediul marin. Ideea capacului ataşat nu a apărut întâmplător.
Există o nouă ordine europeană pe piaţa obligaţiunilor. Vestul decade, în timp ce investitorii îşi îndreaptă tot mai mult atenţia către Europa de Est, urmărind pieţele obligaţiunilor guvernamentale ale acestor stat.