Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
Ministrul irakian al petrolului, Basim Mohammed Khudair, a anunţat că exporturile de petrol ale ţării au ajuns la 2 milioane de barili pe zi de la începutul lunii august şi că aproximativ 49 de milioane de barili de petrol au fost exportaţi în iulie.
Aeronavele din cadrul misiunii NATO de poliţie aeriană în statele baltice au doborât o dronă care a pătruns în spaţiul aerian al Letoniei în cursul nopţii.
Romsilva a derulat anul trecut 371 de proceduri de negociere fără publicare prealabilă, cu o valoare totală atribuită de 28,25 milioane de lei, astfel s-a menţinut pe locul al doilea la nivel naţional, iar 82,75% dintre proceduri au fost justificate prin „extremă urgenţă ”.
Dan Motreanu afirmă că liderul social-democrat, Sorin Grindeanu, a exprimat trei abordări divergente în mai puţin de un an pe tema reformei administraţiei locale.
Românii care nu şi-au făcut încă planuri pentru weekendul de Sfânta Maria mai pot organiza o escapadă europeană chiar şi cu doar câteva zile înainte de plecare.
* Cheltuielile de exploatare au crescut cu 13%, în principal pe fondul majorării amortizării cu peste 102 milioane de lei * Cantitatea de gaze transportată a crescut cu 9%, dar veniturile din exploatare au scăzut cu 4%, pe fondul veniturilor mai mici din rezervarea de capacitate
Incidentele cauzate de căderea dronelor în zona de frontieră a judeţului Tulcea impun accelerarea programelor de înzestrare militară pentru protecţia spaţiului aerian naţional, afirmă Ilie Bolojan.
Ministrul israelian al Apărării, Yisrael Katz, a instruit armata să pregătească un plan de transfer către poliţie a autorităţii în ceea ce priveşte israelienii care confiscă teritorii palestiniene în Cisiordania ocupată.
O explozie urmată de incendiu s-a produs vineri după ce o dronă a fost observată în apropierea localităţii Luncaviţa, din judeţul Tulcea, şi s-ar fi prăbuşit în zona carierei Cetăţuia, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Tulcea
*Tarifele mai mari şi veniturile din interconexiuni au susţinut majorarea veniturilor
Emiratele Arabe Unite au condamnat şi denunţat ferm atacul ostil iranian care a vizat două nave afiliate ADNOC în timp ce acestea tranzitau Strâmtoarea Hormuz, fără a se raporta victime
Vicepreşedintele PNL, deputatul Alexandru Muraru, susţine că liderii PSD întreţin în partid speranţa că o majoritate în jurul PSD este „aproape ”, dar că realitatea este alta şi că totul a fost „o cacealma politică ”
În marja Supercupei Europei dintre PSG şi Aston Villa, revolta din jurul preşedintelui FIFA, Gianni Infantino, a constituit un subiect de discuţie între anumiţi membri ai UEFA. Preşedintele FIFA se confruntă cu ameninţarea unui vot de neîncredere, relatează L 'Equipe.
Concursul de calificare de la Campionatul European feminin, de joi, s-a încheiat trist pentru gimnastele României, care nu au obţinut nicio calificare în finalele competiţiei găzduite de Zagreb.
Atleta Elena Taloş s-a clasat, joi, pe locul 7 în finală la triplusalt, la Campionatele Europene de la Birmingham.
Iga Swiatek a câştigat primul său titlu al sezonului cu o victorie rapidă, scor 6-2, 6-3, împotriva Elenei Rîbakina în finala Canadian Open, joi, ceea ce i-a dat jucătoarei poloneze un plus de încredere înaintea US Open.
Preşedintele Kârgâzstanului, Sadîr Japarov, a afirmat joi că intenţionează să candideze pentru un al doilea mandat la alegerile care vor avea loc în ianuarie anul viitor în statul din Asia Centrală, informează Reuters.
Nigel Farage, liderul partidului anti-imigraţie Reform UK, şi-a revendicat, vineri dimineaţă, victoria în alegerile parlamentare parţiale, la care numărarea voturilor este încă în curs şi care au fost boicotate de partidele tradiţionale
Pandora îşi menţine strategia de înlocuire a unei părţi dintre bijuteriile din argint cu alternative placate cu platină, chiar dacă preţul argintului a scăzut semnificativ faţă de maximele atinse la începutul anului
Avioane de vânătoare aflate într-o misiune de apărare aeriană a NATO au doborât, vineri dimineaţă, o dronă care a pătruns în spaţiul aerian al Letoniei, stat membru al NATO şi al Uniunii Europene, au anunţat forţele armate letone pe X, citate de Reuters.