Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
Sorin Grindeanu critică măsurile economice ale Guvernului condus de Ilie Bolojan şi susţine că România a pierdut 12 poziţii într-un singur an în clasamentul competitivităţii globale, iar astfel a ajuns în urma unor state precum Kenya.
Finala Europa League Bucureşti 2028 - Comitetul Executiv al UEFA a decis, marţi, ca finala Europa League să se dispute în 2028 la Bucureşti, pe Arena Naţională, a anunţat Federaţia Română de Fotbal printr-un comunicat de presă publicat pe site-ul oficial.
Trei persoane au primit îngrijiri medicale după incidentele de la protestul oierilor din Piaţa Victoriei, acuzând probleme respiratorii în urma expunerii la gaze lacrimogene, a anunţat Jandarmeria Capitalei
Arena Națională din București va găzdui finala competiției Europa League din anul 2028.
Arena Națională din București va găzdui finala competiției de fotbal Europa League din anul 2028.
Grupul parlamentar PACE – Întâi România semnalează faptul că "este singurul care a votat împotriva OMV în Parlament, în timp ce AUR a susținut OMV la vot", punctând astfel faptul că există în politica românească un suveranism de duminică.
Carburanţii au înregistrat noi scumpiri în cursul zilei de marţi, un litru de benzină...
Jandarmeria Capitalei confirmă că a folosit „punctual ” substanţe iritant-lacrimogene împotriva unor protestatari, în timpul incidentelor din Piaţa Victoriei, iar purtătorul de cuvânt al instituţiei, Alex Iacob, a declarat la Digi24 că unii dintre manifestanţi ar fi forţat dispozitivul jandarmilor şi panourile metalice şi ar fi aruncat cu obiecte contondente spre forţele de ordine
Vârstă: 39 de ani Carte de vizit: ...
Secom, companie antreprenorială românească activă pe piaţa suplimentelor alimentare, cu...
Producția industrială a României a scăzut cu 6,3% în iulie 2026, în timp ce țara a coborât 12 poziții, până pe locul 61.
Comitetul Executiv al UEFA a decis, marţi, ca finala Europa League să se dispute în 2028 la Bucureşti, pe Arena Naţională, a anunţat Federaţia Română de Fotbal printr-un comunicat de presă publicat pe site-ul oficial.
În perioada ianuarie-iulie 2026p contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 16 290 milioane euro, comparativ cu 15 707 milioane euro în perioada ianuarie-iulie 2025. În structura acestuia, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 88 milioane euro, balanţa serviciilor a înregistrat un excedent mai mare cu 680 milioane euro, balanţa veniturilor primare a înregistrat un deficit mai mare cu 773 milioane euro, iar balanţa veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mic cu 402 milioane euro.
Retailerul francez Auchan testează în magazinul său din Drumul Taberei smart cartul, un cărucior obișnuit care prin simpla amplasare a unei tablete într-un suport special, permite folosirea unor tehnologii de ultimă oră pentru cumpărături mai rapide. Serviciul Smart Cart este disponibil momentan clienților membri ai programului MyCLUB Auchan, care au acumulat minimum 1.000 de puncte de fidelitate în contul lor.
Plantarea unui copac lângă casă poate oferi umbră şi poate reduce efectele căldurii, însă alegerea speciei poate deveni o problemă, potrivit specialiştilor.
Ariston lansează un configurator online pentru pompe de căldură, conceput ca un prim pas pentru proprietarii care vor să afle ce variante pot fi potrivite pentru locuinţa lor înainte de a discuta cu un specialist.