Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
Noua reprezentanță va sprijini schimburile parlamentare și informarea publicului canadian despre activitatea Parlamentului European. Decizia precede discursul lui Mark Carney la Strasbourg, însă data deschiderii biroului, personalul și costurile nu au fost precizate în anunț. Parlamentul European a aprobat înființarea unui birou la Ottawa, care va sprijini relațiile cu Canada și va avea atribuții regionale ... The post Parlamentul European își consolidează relația cu Canada. Birou nou la Ottawa, cu atribuții în Arctica appeared first on Forbes Romania .
Alexander Zverev l-a învins duminică pe americanul Ben Shelton, cu 6-3, 7-6 (2), 5-7, 6-2, în finala de simplu masculin a turneului US Open, câştigând primul său titlu la New York şi al doilea de Grand Slam din carieră, a relatat CNN.
Motorina a sărit de 10,5 lei în toate stațiile din România, iar benzina a ajuns la 9,99 lei/l în urma deciziei liderului pieței distribuitoare ce carburanți, OMV Petrom, de a scumpi luni dimineața diesel-ul cu 9 bani, iar benizna cu 2 bani pe litru.
Armata israeliană a distrus joi seara o reţea subterană lungă de peste doi kilometri, săpată sub creasta Ali al-Taher, în sudul Libanului, folosind peste 1.100 de tone de exploziv
Breșa de securitate a aplicației financiare Revolut, care are aproape 5 milioane de clienți în România și circa 80 de milioane la nivel global, ar fi afectat un grup de aproximativ 680 de clienți, conform unor surse Profit.ro. 27 de clienți din cei 680 afectați de compromiterea adreselor de e-mail ar fi fost din România,...
Centrul britanic pentru operaţiuni comerciale maritime (UKMTO) a anunţat că o navă a fost lovită de un proiectil neidentificat în timp ce traversa Strâmtoarea Ormuz, la bord izbucnind un incendiu puternic, iar autorităţile locale sprijinind evacuarea echipajului.
Valeriu Iftime, șeful Consiliului Județean Botoșani, este audiat la sediul DNA Iași în dosarul în care este cercetat și omul de afaceri vasluian Fănel Bogos.
Mişcarea houthi din Yemen a revendicat luni un atac de amploare cu rachete balistice şi drone asupra bazei aeriene King Khalid din Khamis Mushait, în sudul Arabiei Saudite, a anunţat purtătorul de cuvânt militar Yahya Saree
ANM anunță o perioadă cu temperaturi în general apropiate de normalul climatologic, cu valori ușor mai ridicate în vestul țării în anumite săptămâni. Prima parte a intervalului va aduce un deficit de precipitații, în timp ce ploile sunt așteptate să revină treptat spre valorile obișnuite la final de septembrie și început de octombrie.
Autorităţile indoneziene caută 129 de persoane dispărute după ce feribotul Virgo Transport 8 s-a răsturnat duminică, pe vreme rea, în Marea Java. Bilanţul confirmat luni era de şase morţi şi 108 persoane salvate, a anunţat Agenţia Naţională de Căutare şi Salvare (Basarnas), citată de Associated Press.
Blocul de stânga-centru condus de social-democrata Magdalena Andersson conduce în alegerile parlamentare din Suedia, cu 176 de mandate din cele 349 ale Riksdagului, faţă de 173 pentru coaliţia de dreapta a premierului Ulf Kristersson, după numărarea a circa 94% din voturi, potrivit Autorităţii Electorale suedeze, citată de Al Jazeera.
Uzina Mecanică Cugir a semnat un contract în valoare de 54 de milioane de euro pentru furnizarea unor utilaje speciale destinate producției de elemente de muniție NATO. Investiția face parte dintr-un program strategic de modernizare a infrastructurii industriale, de creștere a capacității de producție și de diversificare a gamei de fabricație a muniției de tip […] Articolul UM Cugir – contract de 54 mil. euro pentru producția de utilaje destinate fabricației de muniție NATO apare prima dată în CursDeGuvernare.ro .
România are nevoie de consolidare internă și de capacitatea de a-și defini propriile obiective strategice într-o perioadă de […] The post Ștefan Popescu, la lansarea Sovereign Institute: „Dacă nu ai o gândire strategică, vor gândi alții pentru tine. România trebuie să-și redescopere rolul real pe care îl ocupă pe hartă” appeared first on Financial Intelligence .
Uzina Mecanică Cugir a semnat un contract în valoare 54 de milioane de euro pentru furnizarea unor utilaje speciale, executate la temă, destinate producției de elemente de muniție NATO, calibrul 12,7 x 99 mm, a anunțat comapania.
Peste jumătate de milion de ambalaje au fost returnate în anul universitar 2025-2026 în nouă universităţi din România, predominante fiind recipientele de plastic şi cele din metal, relevă rezultatele unui studiu. Potrivit Asociaţiei Ecoteca, studenţii din cele nouă universităţi în care este implementat proiectul Eco Student au returnat, în anul universitar analizat, 502.789 de ambalaje ... The post Studenţii din 9 universităţi au returnat peste 500 de mii de ambalaje în anul universitar 2025-2026 appeared first on Forbes Romania .
Florentina Ion, fondator & CEO al Didactica Publishing House, propune o reformă fiscală pentru edituri, finanțarea predictibilă a târgurilor de carte și investiții constante în școli și biblioteci pentru relansarea pieței editoriale. Florentina Ion, fondator & CEO Didactica Publishing House Forbes România:Piața editorială din România se află în prezent în criză? Dacă răspunsul este afirmativ, ... The post Florentina Ion (Didactica Publishing House): „Prioritatea noastră rămâne copilul care învață continuu și profesorul care inspiră” appeared first on Forbes Romania .
La intrările în Capitală au fost organizate filtre pentru verificarea persoanelor care se deplasează către protest.
Tânăra înotătoare este specializată în proba de 200 de metri mixt și a participat la Campionatele Europene de juniori
O fregată a marinei ruse a tras, luni, două rachete de semnalizare în direcţia unui elicopter militar danez, iar proiectilele au trecut la mică distanţă de aeronavă, a anunţat armata daneză.
Doar 8% dintre români mai au o perspectivă optimistă asupra situației economice, în timp ce 87% se declară pesimiști, potrivit studiului MKOR Consumer Sentiment România. Ponderea pesimiștilor a crescut de la 74% în trimestrul al treilea din 2023 la 87% în trimestrul al doilea din 2026, după ce în Q2 2024 coborâse temporar la 59%. ... The post Pesimismul românilor privind economia a ajuns la 87%, cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani appeared first on Forbes Romania .