Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
Ministrul interimar al Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a transmis duminică, de Ziua Pompierilor din România, un mesaj de apreciere pentru pompieri prin care a apreciat curajul, sacrificiul şi devotamentul acestora în misiunile de salvare.
Numărul pasagerilor care au călătorit cu avionul în România a ajuns la 7,73 milioane în trimestrul al doilea din 2026, în creştere cu 7,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când au fost înregistraţi aproximativ 7,17 milioane de pasageri.
Preşedintele chinez Xi Jinping a prezentat, duminică, la summitul BRICS de la New Delhi, o serie de iniţiative economice şi tehnologice menite să consolideze cooperarea dintre statele membre, inclusiv crearea unei „Zone Open Source AI ” pentru dezvoltarea inteligenţei artificiale.
Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) a evidenţiat, duminică, de Ziua Pompierilor din România, că îi celebrează atât pe pompierii care sunt în misiune, cât şi pe cei care au dus până la capăt această profesie cu sacrificiul suprem, potrivit Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.
Republicanul Tom Tiffany, în prezent membru al Camerei Reprezentanţilor, dar care candidează pentru funcţia de guvernator al statului Wisconsin, a anunţat că el şi pilotul său au fost nevoiţi să înoate pentru a se pune în siguranţă după ce avionul în care se aflau a aterizat de urgenţă pe apă, pe un lac din centrul statului Wisconsin, în urma opririi motorului, relatează Reuters.
Antonio Guterres, secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, a declarat că lumea se îndreaptă din ce în ce mai mult către o lume multipolară şi a pledat pentru reformarea instituţiilor globale pentru a reflecta realităţile actuale, potrivit Hindustan Times.
Preşedintele chinez Xi Jinping a declarat că o lume fără reguli riscă „haos şi dezordine ”, subliniind că regulile internaţionale trebuie să fie scrise de toate ţările, potrivit Hindustan Times.
O mare majoritate a germanilor nu-l mai consideră pe cancelarul Friedrich Merz persoana potrivită pentru această funcţie, potrivit rezultatelor unui sondaj dat publicităţii sâmbătă, relatează dpa.
Preşedintele Nicuşor Dan a subliniat, într-un mesaj de Ziua Pompierilor, că în contextul actual protecţia civilă trebuie privită ca o componentă esenţială a securităţii naţionale, potrivit News.ro.
Secţiile de votare s-au deschis duminică dimineaţa în Suedia la ora locală 08.00 (06.00 GMT) pentru alegeri parlamentare care se anunţă foarte strânse, a căror miză este fie o revenire a stângii la putere, fie intrarea extremei drepte la guvernare pentru prima dată, transmite AFP, citată de AGERPRES.
Preşedintele Nicuşor Dan va participa, duminică şi luni, la Summitul European dedicat Regiunii Arctice, găzduit de Republica Finlanda, la Rovaniemi, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.
Prim-ministrul Narendra Modi a declarat duminică că încrederea ţărilor din Sudul Global în BRICS a crescut, potrivit Hindustan Times.
Ceva nu este în regulă cu reuniunea BRICS din India, pentru că ea este ca o sărbătoare a „Sudului global ”, contra „Occidentului colectiv ”, în chiar ziua de comemorare a victimelor atacului terorist de la New York, cunoscut de toţi sub numele de „Nine-eleven ”, moment de la care a devenit vizibilă clătinarea hegemoniei americane asupra lumii.
Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alfred Simonis, îl acuză pe primarul Dominic Fritz că încearcă să mute atenţia de la problemele sale juridice prin atacuri politice şi susţine că edilul ar putea pierde Primăria şi influenţa politică pe care şi-a construit-o în ultimii ani.
Irakul a închis sâmbătă trei puncte de trecere a frontierei cu Iranul, după atacul cu drone asupra oleoductului saudit Est-Vest, despre care autorităţile de la Riad şi Bagdad susţin că a fost lansat de pe teritoriul irakian.
Premierul Ilie Bolojan afirmă, într-o postare publicată pe reţelele sociale, că România are nevoie urgentă de un guvern stabil şi avertizează că prelungirea crizei politice poate genera costuri tot mai mari pentru populaţie.
Arabia Saudită a suspendat temporar operarea unei conducte petroliere strategice după ce aceasta a fost vizată de un atac cu drone lansate de pe teritoriul Irakului, pe fondul intensificării conflictului din Orientul Mijlociu.
Kremlinul a transmis că o eventuală participare a preşedintelui rus, Vladimir Putin, la summitul G20 de la Miami nu a fost încă decisă şi că ideea unei întâlniri cu preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, nu a fost discutată la Moscova.
Dominic Fritz îl critică dur pe preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alfred Simonis, în contextul controverselor în ceea ce priveşte amendamentul referitor la incompatibilităţile aleşilor locali.
Grupul parlamentar PACE - Întâi România acuză AUR că încearcă să atragă parlamentari din formaţiunile suveraniste şi să elimine grupurile rivale din Parlament, astfel reprezentanţii formaţiunii susţin că obiectivul AUR ar fi obţinerea unui monopol asupra zonei suveraniste şi nu consolidarea acesteia.