Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
Şase luni. Atât mi-am dat eu la ZF când m-am angajat, acum... zece ani. Am venit în redacţie în vara lui 2016. A fost primul job după ce mi-am terminat studiile de jurnalism şi am simţit din plin presiunea unei redacţii mari. De aceea am crezut că nu o să fac faţă, dar nu voiam să arate prost în CV că am plecat după o lună.
„Cea mai frumoasă meserie din lume“ pare a fi numitorul comun în poveştile noastre, ale oamenilor care pun în mişcare lumea ZF. Creăm Ziarul Financiar în fiecare zi, de luni până vineri, pentru că am fost convinşi de Fini, Cristian Hostiuc, directorul editorial al ziarului, că intrăm în cea mai frumoasă meserie din lume. Astăzi cred că fiecare dintre noi, cei care facem Ziarul Financiar, are propria explicaţie pentru cum a ajuns să lucreze în cea mai frumoasă meserie din lume. Aceasta este a mea.
Acum trei sau patru ani, într-un sat părăsit, într-o casă fără gard şi cu doar trei pereţi rămaşi în picioare de pe un deal din Oltenia, am găsit un ziar. Era ediţia din 3 decembrie 2008 a Ziarului Financiar (ZF).
În iunie 2012 mă pregăteam să dau examenele finale la facultate şi să-mi prezint lucrarea de licenţă, fără să am însă vreun plan clar pentru viitoarea mea carieră. Vedeam Ziarul Financiar aproape zilnic în facultate, îl citeam când îmi ajungea în mâini şi îl admiram. Îmi aminteam că, undeva prin liceu, îmi dorisem şi eu să scriu într-un ziar sau într-o revistă, fără să ştiu prea bine ce presupunea asta.
Niciodată să nu spui niciodată. Aceasta este, probabil, una dintre cele mai importante concluzii la care am ajuns după şapte ani la Ziarul Financiar, locul în care nici cele mai îndrăzneţe planuri sau decizii pe care le-aş fi putut lua atunci nu ar fi inclus ceea ce avea să urmeze. Planul iniţial era simplu: să încerc timp de cel mult trei luni.