Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu, vicepreşedinte al PNL, susţine că liderul PSD, Sorin Grindeanu, "minte" când spune că partidul este în opoziţie, în condiţiile în care mai multe posturi din administraţia centrală şi locală, unele de conducere, sunt ocupate de social-democraţi.
Primăria Municipiului București face un nou pas în organizarea concursurilor pentru conducerea instituțiilor culturale din Capitală. Caietele de obiective pentru candidații la posturile de manager la Teatrul Ion Creangă, Teatrul de Animație Țăndărică, Teatrul Excelsior și Opera Comică pentru Copii au fost puse în consultare publică. Observațiile și sugestiile privind documentele pot fi transmise până pe 18 august 2026, a anunțat primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu.
Cumpărăturile pentru începerea noului an școlar debutează în acest an cu aproximativ două săptămâni mai devreme față de 2025, potrivit datelor evomag. Interesul pentru produsele asociate perioadei Back to School este vizibil încă de la începutul lunii august, iar aproximativ 15% din vânzările estimate pentru întregul sezon sunt realizate înainte de jumătatea lunii.
Partidele din coaliţie trebuie să se aşeze la masa negocierilor şi să facă concesiile necesare pentru a duce ţara mai departe, iar discuţiile şi "păruielile" dintre partide trebuie închise în interiorul coaliţiei, a declarat guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu.
IKEA aduce din septembrie în magazinele din București și Timișoara, dar și online, o colecție în ediție limitată care mută accentul de la simpla funcționalitate la expresie artistică. KONSTRUNDA cuprinde 22 de piese create de șapte artiști și designeri, de la obiecte din sticlă și ceramică până la mobilier și textile.
Celebrul Burg-Hostel din Cetatea Medievală a Sighişoarei, cel mai vechi hostel privat pentru tineret din România şi parte a reţelei mondiale Hostelling International, care funcţiona ca o componentă a economiei sociale, a anunţat că îşi închide porţile după majorarea chiriei de aproape nouă ori.
Ford nu mai face un secret din faptul că vrea să revină în segmentele pe care le-a părăsit, inclusiv cel al compactelor, dar și cel al berlinelor. În timp ce o nouă Fiesta este în dezvoltare prin parteneriatul cu Renault, un viitor Focus va lua forma unui crossover de oraș, iar Ovalul Albastru va produce și o nouă berlină cu patru portiere. Spre a enerva puriștii, aceasta va purta sigla Mustang, transmite Autocar.
Primark își deschide primul magazin din Iași pe 2 septembrie, în ansamblul mixed-use Palas. Noul spațiu va avea 3.100 de metri pătrați, împărțiți pe două niveluri, și va include colecții de modă, produse de frumusețe și articole pentru casă.
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a transmis, joi, că TikTok a eliminat toate videoclipurile și mesajele care făceau referire la „ambulanța neagră”, în urma solicitării depuse marți. „Subiectul «ambulanța neagră» nu mai este prezent în platformă”, a transmis CNA, într-un mesaj pe Facebook.
Atunci când cauți un aparat de aer condiționat, este tentant să alegi oferta cu cel mai mic preț. Totuși, costul afișat nu spune întotdeauna întreaga poveste. Unele pachete includ atât echipamentul, cât și montajul standard, în timp ce altele presupun costuri suplimentare care apar abia după plasarea comenzii.
Probele scrise de la Bacalaureat 2027 ar urma să se desfășoare în perioada 14-18 iunie, iar probele de competențe între 12 și 23 aprilie, potrivit proiectului lansat astăzi în consultare publicănde Ministerul Educației și Cercetării. O modificare importantă propusă pentru Bac 2027 privește corectarea lucrărilor. Dacă între notele celor doi profesori evaluatori există o diferență mai mare de un punct, aceștia vor fi notificați automat și vor trebui să-și reanalizeze punctajele. Abia dacă diferența se menține, lucrarea va ajunge automat și aleatoriu la alți doi evaluatori.
Ziua Marinei Române va fi sărbătorită pe 15 august în șase orașe din țară, cu ceremonii militare, exerciții navale, demonstrații aeriene și spectacole. Evenimente sunt programate în Constanța, Mangalia, Brăila, Tulcea, Galați și București, iar centrul manifestărilor va fi la Constanța.
Diamantele nu mai ajung neapărat la femei sub forma unui cadou oferit de un partener. Tot mai multe femei intră singure în magazin, văd o bijuterie și decid să și-o cumpere, iar diamantele create în laborator accelerează acest fenomen, spune Alexis Nasard, CEO-ul Swarovski.
Modul în care oamenii caută informații, produse și servicii începe să se schimbe. Pe lângă căutarea clasică în Google, tot mai mulți utilizatori formulează întrebări direct în ChatGPT, Perplexity, Gemini sau Google AI Mode și așteaptă să primească răspunsuri sintetizate, comparații relevante și recomandări adaptate situației lor.
Angajatorii din sectorul privat de sănătate au scos în piață peste 8.200 de posturi de la începutul anului și până acum, în timp ce sistemul public se confruntă cu o nouă criză de personal. Peste 8.200 de joburi au fost postate anul acesta de angajatorii din sectorul medical privat, atât pentru medici și asistente, cât și pentru personal auxiliar din zona administrativă a clinicilor private. Numărul este cu 15% mai mic decât anul trecut și plasează acest domeniu pe locul al 12-lea în clasamentul celor mai activi angajatori.
Secretara de presă a Casei Albe, Karoline Leavitt, îşi va părăsi funcţia la sfârşitul lunii, a anunţat preşedintele american Donald Trump - care rămâne astfel fără unul dintre cei mai fideli consilieri ai săi înaintea alegerilor de la jumătatea mandatului din noiembrie, au consemnat AFP şi Reuters.
Bucureștiul are programate, între 13 și 16 august, mai multe evenimente pentru cei care vor să profite de serile de vară. De la proiecții de filme în aer liber și concerte, până la târguri cu creații artizanale și evenimente pentru întreaga familie, Capitala oferă opțiuni pentru toate gusturile.
Sistemul de supraveghere radar al MApN a detectat în noaptea de miercuri spre joi, la ora 1:27, un grup de cinci ţinte aeriene în zona localităţii Ismail, deasupra teritoriului ucrainean, fiind ridicate de la sol două aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Române, din cadrul Bazei 86 Borcea.
AVON extinde distribuția unei selecții de parfumuri printr-un parteneriat cu Kaufland România, lansat în august 2026. Produsele sunt disponibile pentru o perioadă limitată în magazinele retailerului și includ parfumuri feminine și masculine, de la arome fresh pentru utilizarea de zi cu zi până la compoziții destinate ocaziilor speciale.
David Popovici revine în bazin joi, 13 august, la Campionatele Europene de la Paris. După ce a cucerit medalia de aur în proba de 100 de metri liber, înotătorul român va lua startul în seriile probei de 200 m liber, unde este campion european en-titre. Seriile de la 200 m liber sunt programate joi dimineață, de la ora 10:30. Dacă se califică, David Popovici va reveni în bazin în aceeași zi pentru semifinale, programate de la orele 19:41 și 19:45.