Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
David Popovici, multiplul campion român la natație, a reușit o nouă performanță la Campionatul European de la Paris și s-a calificat în actul final al probei de 100 de metri liber, cu cel mai bun timp din semifinale, conform Agerpres.
Un cutremur cu magnitudinea de 4,5 s-a produs marți seară în zona seismică Vrancea, județul Buzău. Seismul a avut loc la ora 20:21:16, la o adâncime de 140 de kilometri, potrivit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Două drone UAV de tip Gerbera au fost distruse controlat de scafandrii EOD ai Armatei Române, în zona economică exclusivă a României, la aproximativ 90 de mile marine de Constanța, în apropierea perimetrului Neptun Deep.
Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis să solicite platformei TikTok eliminarea a 90 de videoclipuri referitoare la subiectul „Ambulanţa Neagră” sau „Salvarea Neagră”. Potrivit unui comunicat al CNA, întrunit în şedinţă publică, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul de monitorizare întocmit de Direcţia Control pentru conţinuturi referitoare la subiectul „Ambulanţa Neagră” sau „Salvarea Neagră”, identificat pe mai multe conturi din platforma TikTok, raportul cuprinzând 57 de linkuri (autosesizări) şi 33 de linkuri suplimentare către materiale audiovizuale pe aceeaşi temă.
Uzina Dacia Mioveni va pierde, în favoarea fabricii din Chennai, India, piața sud-africană. Până acum, modelele Duster vândute acolo au provenit de la noi, dar, odată cu trecerea la noua generație Duster, Renault a decis ca Africa de Sud să primească SUV-urile făcute de indieni, care diferă de Duster-ul european, scrie Autocar India.
Ministerul Educației și Cercetării a stabilit calendarul examenelor de certificare a calificării profesionale pentru absolvenții din învățământul profesional și tehnic preuniversitar, în anul școlar 2026-2027. Sunt prevăzute mai multe sesiuni de examen, în funcție de nivelul de calificare și forma de învățământ. Calendarul cuprinde examenele pentru absolvenții învățământului profesional, ai liceelor cu filieră tehnologică și ai învățământului postliceal, dar și calendare distincte pentru anumite instituții de învățământ din sistemele de apărare, ordine publică și penitenciar.
Chanel a găsit o modalitate neobișnuită de a transforma un obiect banal de școală într-un accesoriu de lux. Casa de modă franceză a lansat un set de geometrie care costă 1.350 de dolari, adică aproximativ 1.170 de euro.
Kaufland începe pregătirile pentru noul an școlar cu o campanie care aduce la raft rechizite, ghiozdane și articole pentru copii, dar și reduceri suplimentare în prima parte a lunii septembrie.
Renault va continua să ofere modele compacte pe baterii, dar și cu sisteme de propulsie multi-energy, și după 2030, conform spuselor lui Fabrice Cambolive, CEO-ul mărcii Renault. Acesta a spus că francezii lucrează nu doar la un nou Clio, care nu va sosi decât la jumătatea deceniului viitor, ci și la viitoarea generație R5 E-Tech, deși nu e clar ce rețetă vor folosi pentru urmașul actualului model retro-chic, scrie Autocar.
Parlamentul libanez a aprobat marţi un proiect de lege privind abolirea pedepsei cu moartea, devenind prima ţară din Orientul Mijlociu care face acest pas istoric după mai bine de 20 de ani fără aplicarea pedepsei capitale, informează EFE.
De la jumătatea lunii iulie, întregul sortiment de pepeni vândut de Lidl în România provine de la producători locali, iar o parte a recoltei pleacă și peste graniță. Până la finalul lunii iulie, retailerul a facilitat exportul a aproximativ 2.820 de tone.
Perseidele, meteoriții și obiectele aflate la mare distanță de Pământ vor putea fi descoperite pe 14 august la AstroShow 2026, în București. Programul începe la ora 19:00 și include observații prin telescoape profesionale, prezentări despre Univers, experiențe de realitate virtuală și activități de astronomie pentru copii.
Reactorul 2 al Centralei Nucleare de la Cernavodă ar urma să intre în procedură de oprire în următoarele una-două zile, după ce nivelul Dunării a ajuns la pragul critic, a declarat Sorin Rîndașu, director general adjunct al Administrației Naționale Apele Române. Potrivit acestuia, toate datele disponibile indică faptul că oprirea nu mai poate fi evitată, iar centrala ar putea rămâne în această situație timp de cel puțin două săptămâni.
Patria Bank a lansat campania Business Flexi, destinată persoanelor juridice, pentru un depozit cu termen de o lună, fără sumă minimă la constituire și cu dobânzi de 4,00% p.a. pentru lei, 1,00% p.a. pentru euro și 2,00% p.a. pentru dolari. Dobânda se acordă inclusiv în cazul lichidării înainte de scadență, fiind calculată pentru fiecare zi în care depozitul a fost activ.
Cortefiel, unul dintre brandurile cunoscute ale grupului spaniol Tendam, intră pentru prima dată pe piața din România. Primul magazin va fi deschis la Cluj-Napoca, în viitorul proiect RIVUS, unde grupul va aduce și alte două mărci din portofoliu, Springfield și Women'secret.
Există un paradox despre care vorbim prea puțin atunci când analizăm comportamentul Generației Z. Este generația care descoperă produse pe TikTok, urmărește influenceri pe Instagram, compară prețuri online și poate cumpăra aproape orice printr-un click. Din această perspectivă, ar fi fost firesc să credem că magazinele fizice își vor pierde treptat relevanța pentru cei mai tineri consumatori.
Action continuă seria deschiderilor din România și inaugurează pe 13 august un nou magazin în Râmnicu Vâlcea. Retailerul internațional de tip discount non-alimentar își extinde astfel prezența locală cu încă o unitate, într-un ritm susținut de deschideri pe piața românească.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o avertizare Cod portocaliu de caniculă, disconfort termic accentuat şi noapte tropicală în judeţele Caraş-Severin, Timiş, Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj şi Maramureş, valabilă până miercuri dimineaţa.
Decizia Moody’s de a reconfirma ratingul României și de a menține țara în categoria recomandată investițiilor începe să se vadă și în costurile de finanțare ale statului. Randamentele titlurilor de stat românești au scăzut, iar la cea mai recentă licitație investitorii au venit cu oferte de aproape 1,8 miliarde de lei, de peste două ori și jumătate mai mult decât suma pe care Ministerul Finanțelor plănuia inițial să o împrumute.
Noaptea Muzeelor la Sate revine în 2026 cu a patra ediție, programată pentru 29 august. Muzee locale, case memoriale, colecții, ateliere și alte spații din patrimoniul rural încep să apară pe harta evenimentului, unde publicul poate vedea obiectivele participante și își poate pregăti traseul pentru seara dedicată patrimoniului de la sate.