Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
Peter Magyar a declarat că Uniunea Europeană traversează o criză acută de leadership politic şi are nevoie de decizii esenţiale pentru viitorul său pe scena globală.
Premierul interimar, Ilie Bolojan, a declarat că lucrările la noua centrală de la Iernut vor fi finalizate până la sfârşitul anului, iar centrala va intra în probe în iarnă şi va furniza primii MW în sistem
Vicepreşedintele PNL, deputatul Alexandru Muraru, susţine că Sorin Grindeanu îşi doreşte să fie premier, dar că PSD nu are voturile necesare pentru formarea unui nou guvern, motiv pentru care acest partid a ajuns să bată din uşă în uşă şi „să cumpere ” parlamentari „la bucată ”
Preşedintele Donald Trump a susţinut, luni, din nou extinderea centrelor de date, în ciuda reacţiilor negative bipartizane tot mai puternice înaintea alegerilor de la jumătatea mandatului din noiembrie
Uniunea Europeană trebuie să îşi adapteze sistemele de protecţie civilă pentru o eră a urgenţelor simultane şi tot mai severe, în contextul în care schimbările climatice sporesc frecvenţa dezastrelor naturale.
Arabia Saudită, Turcia şi Pakistan au anunţat luni că au convenit să înfiinţeze un secretariat în Arabia Saudită în conformitate cu Acordul de apărare comună de la Mecca, care va fi condus iniţial de un secretar general pakistanez pentru o perioadă de trei ani
Guvernul suedez a semnat luni un contract în valoare de 4,3 miliarde de euro pentru achiziţionarea a patru fregate franceze de apărare şi intervenţie, în prezenţa preşedintelui Emmanuel Macron şi a premierului Ulf Kristersson, la Stockholm
* Ilie Bolojan: Combinatul Azomureş va funcţiona la capacitate din primul trimestru al anului viitor
World Rugby a anunţat, luni, programul din luna noiembrie a World Rugby Nations Cup, competiţie în care evoluează şi echipa naţională de rugby a României
Diana Buzoianu, ministrul interimar al Mediului, critică dur rezoluţia politică adoptată de Partidul Social-Democrat în cadrul Consiliului Naţional de la Sinaia.
Prim-ministrul interimar, Ilie Bolojan, a anunţat, luni, la Târgu Mureş, că în zilele următoare Romgaz va semna efectiv contractul de preluare a combinatului chimic Azomureş, după ce vineri au fost finalizate cu succes toate procedurile obligatorii de avizare
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni la Sinaia că susţine o nouă lege a salarizării echitabilă, dacă social-democraţii vor fi soluţia pentru un nou Guvern, chiar până la sfârşitul acestui an
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) va monitoriza publicitatea online, promovarea prin intermediul influencerilor financiari, reclamele plătite şi grupurile de discuţii specializate, în vederea identificării timpurii a practicilor neconforme şi a fraudelor din piaţa financiară nebancară
Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu susţine că o economie mai competitivă are nevoie de pieţe financiare mai profunde, de capital autohton mai puternic, de conectare europeană şi de o voce instituţională respectată în locurile în care se definesc regulile viitorului
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a precizat luni că nu este în situaţia de a prezenta preşedintelui Nicuşor Dan o majoritate parlamentară care ar putea să susţină un viitor Guvern
Europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan a declarat, luni, că priorităţile prezentate de liderul PSD, Sorin Grindeanu, pentru următorii doi ani reprezintă o „agendă populistă ”
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, solicită realizarea unui audit general al aparatului bugetar şi adoptarea unei noi legi a salarizării până la sfârşitul acestui an.
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunţat luni, la finalul Consiliului Politic Naţional de la Sinaia, că îşi asumă mandatul de prim-ministru şi doreşte formarea unui executiv până la 15 septembrie.
Agenţia Naţională de Integritate demarează procedurile privind aplicarea efectivă a noilor prevederi legale în materia interdicţiilor, iar în urma verificărilor efectuate, Agenţia a identificat 55 de persoane aflate sub interdicţie, pentru care au fost constatate definitiv situaţii de incompatibilitate, conflicte de interese sau averi nejustificate şi care continuă să ocupe funcţii ori demnităţi publice
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunţat luni, după Consiliul Naţional de la Sinaia, că PSD este gata să susţină un guvern funcţional şi să-şi asume formarea unui guvern în jurul său, inclusiv un guvern minoritar, numai pe baza unui program clar, cu obiective precise, termene, finanţare şi responsabilităţi asumate, iar PSD nu va susţine nicio formulă de guvernare din care nu face parte