Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei introducerea unui mecanism prin care producătorii de energie regenerabilă să poată furniza electricitate mai ieftină marilor companii din România. Măsura ar urma să fie susținută prin garanții de stat, fără un impact bugetar direct, și ar avea ca obiectiv reducerea costurilor energetice și creșterea competitivității industriei românești.
Ministerul Finanțelor le cere tuturor ministerelor și instituțiilor subordonate să identifice soluții pentru reducerea cheltuielilor, inclusiv prin comasarea unor agenții și reorganizarea structurilor administrative. Alexandru Nazare spune că nu își dorește noi majorări de taxe și impozite, dar avertizează că statul trebuie să facă economii pentru a evita dezechilibrele bugetare. Ministrul a vorbit și despre sprijinul pentru plata energiei, salariul minim și menținerea taxei pe lux în 2027.
Ministerul Finanțelor a început construcția bugetului de stat pentru 2027, iar instituțiile publice trebuie să transmită până miercurea viitoare datele necesare stabilirii veniturilor și cheltuielilor.
Comisia Europeană a virat Ucrainei 4,36 miliarde de euro, din care 3,7 miliarde de euro reprezintă sprijin bugetar, iar 658 de milioane de euro sunt destinate achiziţiei de echipamente militare, în cadrul împrumutului european de sprijin pentru Ucraina, potrivit unui anunţ al executivului comunitar.
O parte din fondurile destinate agriculturii ar putea fi asigurate, în viitor, din bugetul național, nu doar din finanțările europene, în contextul dificultăților României de a susține cofinanțarea. Anunțul a fost făcut de consilierul prezidențial Radu Burnete, care a transmis și mesajul lui Nicușor Dan privind negocierile pentru viitorul buget al UE și cele trei principii pe care România le va susține pentru protejarea intereselor fermierilor.
Florin Manole, ministrul Muncii, va transmite Guvernului propunerea de aplicare a prevederii legale care stabilește indexarea acestora cu rata inflației, estimată la 7,3%. Ministrul a precizat că procentul nu reprezintă o promisiune politică a Guvernului sau a PSD, ci aplicarea unei obligații prevăzute de lege, în condițiile în care bugetul pentru anul viitor este încă în discuție, relatează Antena 3 CNN.
Progresele înregistrate în consolidarea fiscal-bugetară oferă României argumente mai solide în discuțiile cu partenerii europeni, susține ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. Deficitul bugetar a scăzut la 3,81% din PIB în primele nouă luni din 2026, de la 5,31% în perioada similară a anului trecut, în timp ce investițiile publice au crescut cu aproximativ 30%.
Kantar România arată, într-un studiu realizat înainte de Black Friday 2026, că românii care intenţionează să cumpere produse în cadrul evenimentului şi-au planificat bugete mai mari decât anul trecut. Bugetul mediu a ajuns la aproximativ 3.600 de lei, în creştere cu aproape 10%, în timp ce o treime dintre potenţialii cumpărători intenţionează să cheltuiască peste 3.000 de lei, iar unul din şase are în vedere achiziţii de peste 5.000 de lei.
Ministrul Mediului, Natalia Intotero, anunță că Programul Rabla 2027 va fi lansat la timp, cu un buget stabilit din start împreună cu producătorii și dealerii auto. Autoritățile vor să acorde prioritate autoturismelor fabricate în Uniunea Europeană, în special celor produse în România, și își propun ca finanțarea să fie aprobată până la finalul acestui an.
Deficitul bugetar s-a redus cu peste 24 de miliarde de lei în primele nouă luni din 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce investițiile publice au crescut cu aproximativ 30%, ajungând la 107,77 miliarde de lei.
Alexandru Nazare, Ministrul Finanţelor, transmite că deficitul bugetar al României a ajuns la 78,3 miliarde de lei, respectiv 3,81% din PIB, după primele nouă luni din 2026, în scădere cu 24,17 miliarde de lei faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit Raportului privind execuţia bugetară în trimestrul III, publicat de Ministerul Finanţelor.
Luca Niculescu nu va merge luni, 2 noiembrie, în Camera Deputaților, unde fusese invitat de AUR să prezinte situația deficitului bugetar și măsurile prin care Guvernul intenționează să îl reducă în următorii ani, notează Mediafax. La aceeași oră, șeful Executivului are programată o întâlnire cu reprezentanții confederațiilor sindicale, la Palatul Victoria.
Creșterea salariilor și pensiilor este principala așteptare a românilor de la Guvernul Niculescu, indicată de 30% dintre respondenții unui sondaj Avangarde realizat în perioada 21–26 octombrie. Combaterea corupției este următoarea prioritate, cu 21% dintre opțiuni, în timp ce 19% dintre participanți consideră că Executivul ar trebui să se concentreze în primul rând pe reducerea deficitului bugetar și a datoriei publice.
Anna Korwin-Piotrowska, care conduce în prezent Tribunalul Constituțional al Poloniei (TK), a convocat adunarea generală a judecătorilor instanței pentru data de 3 noiembrie. Korwin-Piotrowska a declarat vineri seară, pentru postul public de televiziune TVP Info, că adunarea generală trebuie să adopte bugetul Tribunalului Constituțional pentru anul 2027.
Sistemul de sănătate primește fonduri suplimentare de 8,3 miliarde de lei prin prima rectificare bugetară din 2026, din care 1,2 miliarde de lei sunt alocate Ministerului Sănătății, iar 7,1 miliarde de lei Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), potrivit informațiilor difuzate de Euronews România.
Ministrul Finanțelor spune că bugetul de anul viitor va fi pus sub presiune de pierderea unor fonduri europene și de cheltuielile suplimentare pentru Apărare, inclusiv cele prin programul SAFE.
Ministerul Economiei ar putea pierde 100 de milioane de lei la rectificarea bugetară, după ce a cheltuit doar 23% din bugetul de 3,6 miliarde de lei. Ministrul Daniel Zamfir acuză întârzieri în finanțarea antreprenorilor și a investițiilor din industria de apărare și anunță că va urgenta plățile, va simplifica procedurile Start-Up Nation și va suplimenta fondurile destinate IMM-urilor.
Prima rectificare bugetară din 2026 alocă fonduri suplimentare pentru Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, astfel încât să fie acoperite cheltuielile cu medicamentele, materialele sanitare și serviciile medicale.
Flavius Jakubowicz, președintele AAFBR, consideră că prima rectificare bugetară din 2026 este corectă contabil, dar insuficientă structural.
Proiectul primei rectificări bugetare din 2026 prevede diminuarea fondurilor Ministerului Educației și Cercetării cu 386,49 milioane de lei, inclusiv o reducere de 77 de milioane de lei pentru cercetare.