Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
* ”Piaţa de Creştere va permite emitenţilor să facă trecerea către Piaţa Reglementată printr-o procedură simplificată ” * ”Facem parte dintr-un proiect; obiectivul este crearea unui indice regional şi lansarea unui ETF bazat pe acest indice ”
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR), întrunit în şedinţa de astăzi, 12 noiembrie 2026, a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50 la sută pe an, menţinerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,50 la sută pe an şi a ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 5,50 la sută pe an, precum şi menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.
Următorul summit al NATO va fi găzduit de Albania, la Tirana, însă nu va avea loc mai devreme de 2028, a declarat joi premierul albanez Edi Rama, la sosirea la reuniunea Comunităţii Politice Europene (CPE), desfăşurată la Dublin.
Electrocentrale Bucureşti (ELCEN) a finalizat prima etapă a procedurii de dialog competitiv pentru atribuirea contractului de implementare a noii centrale de cogenerare de înaltă eficienţă de la CTE Grozăveşti, iar în urma evaluării documentaţiilor depuse, candidaţii selectaţi vor participa la etapa a doua a procedurii.
Un petrolier încărcat cu motorină rusească, a cărui destinaţie iniţială era New York, aşteaptă în prezent instrucţiuni de livrare după ce a staţionat în apropierea Statelor Unite timp de peste 48 de ore, transmite agenţia AFP, citată de Agerpres, pe baza datelor de urmărire maritimă.
Lidera opoziţiei belaruse, Sviatlana Ţihanouskaia, a declarat joi că situaţia politică şi militară din Belarus trebuie inclusă în orice negocieri de pace dintre Rusia şi Ucraina şi a făcut apel la retragerea trupelor ruseşti atât de pe teritoriul ucrainean, cât şi din Belarus, în cadrul Summitului Comunităţii Politice Europene (CPE), desfăşurat la Dublin, în Irlanda.
Vânzarea masivă de acţiuni din sectorul inteligenţei artificiale din această toamnă a resetat piaţa obligaţiunilor convertibile, instrumente folosite adesea de companiile de tehnologie pentru a atrage fonduri ieftine, o evoluţie care îi face pe investitori să răsufle uşuraţi
Perioada standard de cumpărare a biletelor cu anticipaţie la CFR Călători va fi diminuată temporar, pentru punerea în aplicare a noului Plan de Mers al Trenurilor 2026/2027, care va intra în vigoare la data de 13 decembrie 2026.
Unele bănci din Marea Britanie şi Statele Unite sunt pregătite să utilizeze o exceptare de la noile reglementări transfrontaliere ale Uniunii Europene pentru a menţine anul viitor creditarea în blocul comunitar, în condiţiile în care Bruxelles-ul urmăreşte să canalizeze o parte mai mare din această activitate prin entităţi supervizate în Europa.
Teatrul Evreiesc de Stat devine instituţie de spectacole de importanţă naţională, în baza unei hotărâri aprobate joi de Guvern, a anunţat ministrul Culturii, Ioana Ciocan
Preşedintele Nicuşor Dan a ajuns joi la Dublin, unde participă la cea de-a noua reuniune a Comunităţii Politice Europene (CPE), eveniment găzduit de Irlanda sub tema „Europa: Puternică, sigură, conectată ”, care reuneşte lideri din întreaga Europă pentru discuţii despre principalele provocări ale continentului, cu accent pe securitate, competitivitate şi rezilienţă.
* ”O piaţă de capital funcţională înseamnă capital pentru extinderea unei afaceri, pentru inovare, pentru locuri de muncă, pentru proiecte care pot creşte valoarea adăugată în România ” * ”Pentru a reuşi la nivel european, trebuie să facem progrese în integrarea reală a pieţelor de capital pe baza unor reguli coerente şi de încredere ”
Guvernul italian va revizui procedurile de gestionare a alertelor de securitate, inclusiv a ameninţărilor în masă transmise prin e-mail, potrivit noilor reguli, clădirile vizate vor fi evacuate numai dacă există indicii concrete privind un pericol real, a anunţat joi executivul condus de Giorgia Meloni, după ce aproximativ 6.300 de şcoli au primit miercuri ameninţări cu bombă.
Nvidia se confruntă cu o potenţială criză de leadership în urma unor informaţii conform cărora consiliul său de administraţie se pregăteşte să îl înlocuiască pe directorul executiv Jensen Huang, după scandalul legat de o aventură extraconjugală cu o presupusă spioană chineză, dar şi alte dezvăluiri, iar vestea că grupul a angajat o firmă externă pentru a identifica posibili succesori a determinat o scădere de 9% a acţiunilor Nvidia în tranzacţiile după închiderea bursei, arată un comentariu al analistului eToro pentru România, Bogdan Maioreanu.
Inginerul Bogdan Deaconu, format în cadrul centralei nucleare şi evaluator al performanţei flotei nucleare internaţionale în cadrul Institute of Nuclear Power Operations (INPO), va prelua, de la 1 decembrie 2026, conducerea tehnică a CNE Cernavodă, pentru a îmbunătăţi performanţa tehnică a centralei.
Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a cerut joi reluarea „fără întârziere ” a eforturilor diplomatice pentru încheierea războiului dintre Statele Unite şi Iran, în urma unei întâlniri cu omologul său iranian, Masoud Pezeshkian.
Vicepreşedintele PNL Alexandru Muraru a declarat că revenirea acasă a liberalilor din Forţa Dreptei este un lucru esenţial pentru construirea unui pol politic puternic şi pentru lupta împotriva sinecurismului şi risipei banului public
Norvegia, Suedia, Danemarca, Finlanda şi Islanda vor lucra la încheierea unui acord comun de apărare, pentru a consolida capacitatea generală a NATO de descurajare şi apărare, au declarat joi miniştrii apărării din regiune
Joi, 12 noiembrie, sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naţionale a detectat o ţintă aeriană la aproximativ 28 de kilometri nord-est de Sulina
Preşedintele USR, Dominic Fritz, a declarat că, în timp ce politicienii PSD şi oamenii lor din justiţie zboară cu avioane de lux spre Mykonos sau cu curse plătite de Nordis, în timp ce românii îşi calculează tot mai atent banii de facturi, trebuie să ştim cine a plătit şi, mai ales, ce aşteaptă în schimb