Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
Fenomenul El Ni ño este acum „bine stabilit ” şi se preconizează că se va intensifica în continuare în lunile următoare, ajungând la o intensitate „foarte puternică ”, fiind aproape sigur că se va prelungi până în februarie 2027, avertizează Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM).
German Gref, directorul general al Sberbank, o bancă controlată de statul rus care este vizată de sancţiuni occidentale din cauza războiului din Ucraina, a declarat joi că economia rusă „îngheaţă ” şi a cerut măsuri de susţinere a companiilor ruseşti, transmite EFE.
Statele Unite şi-au îndemnat aliaţii să înceteze comerţul cu Nicaragua, care tocmai a adoptat o reformă ce împiedică oponenţii să participe la alegeri şi au consolidat şi mai mult puterea preşedintelui Daniel Ortega.
Chevron a anunţat miercuri că va investi 7 miliarde de dolari în Venezuela, cu obiectivul de a-şi majora producţia de petrol din această ţară la 600.000 de barili pe zi până în 2031, faţă de aproximativ 280.000 de barili pe zi în prezent
Armata americană a anunţat miercuri că a interceptat şi scufundat o navă suspectată că oferea sprijin logistic grupării criminale Los Choneros, implicată în traficul de droguri în Ecuador, în cadrul unei operaţiuni desfăşurate în coordonare cu guvernul ecuadorian
Deţinătorii titlului de la New York, Arina Sabalenka şi Carlos Alcaraz, s-au calificat, miercuri, în turul al treilea al US Open
Donald Trump se declară pregătit să lovească din nou Iranul „în orice moment ”, după reluarea ostilităţilor duminică între Statele Unite şi Iran, punând capăt unei luni de acalmie
Kievul a notificat oficial Organizaţiei Aviaţiei Civile Internaţionale (OACI) că spaţiul aerian rus nu este „sigur ”, a anunţat miercuri şeful diplomaţiei ucrainene, Andrii Sîbiha, menţionând „intensificarea activităţii militare ”
Echipa germană Bayern Munchen a câştigat miercuri seara, în deplasare, scor 4-1, meciul din primul tur al Cupei Germaniei
Ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna, afirmă că România are nevoie de cel puţin un miliard de lei pentru a plăti subvenţiile pe care le-a promis fermierilor şi le-a adoptat prin lege
Echipa belgiană Union St Gilloise, cu Darius Olaru intrat după pauză, a învins miercuri seara, în deplasare, scor 3-0, gruparea St Trond, în etapa a treia din campionatul belgian, Jupiler Pro League
Echipa bucureşteană FCSB a învins miercuri seara, în deplasare, scor 5-0, formaţia FC Argeş, în grupa C din Cupa României
Vicepremierul interimar Tanczos Barna afirmă că ”nu e un secret ” faptul că ”foarte mulţi ” dintre politicienii cu funcţii din PSD susţin că singura variantă pentru PSD este colaborarea cu AUR
Rusia va închide centrele culturale Goethe-Institut din Rusia, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, după ce Germania a acuzat Rusia de incidentul cu o dronă la Aeroportul Leipzig/Halle.
Sportivii din Rusia şi Belarus pot continua să concureze în acest sezon cu statutul de neutri, dar fără simboluri ale identităţii naţionale, a anunţat miercuri Federaţia Internaţională de Schi şi Snowboard (FIS)
Un lot de brânză brie a fost retras din magazinele Metro Cash and Carry România şi este rechemat de la clienţi, după ce a fost detectată bacteria Listeria monocytogenes. Consumatorii sunt sfătuiţi să nu consume acest produs
Tanczos Barna, unul dintre liderii UDMR, afirmă că nu se pune problema unei colaborări între formaţiunea maghiară şi AUR la votul pentru funcţiile de conducere din Camera Deputaţilor în urma căruia AUR şi SOS România au primit funcţii
Preşedintele american, Donald Trump, sugerează că ar trebui ca Strâmtoarea Ormuz să fie redenumită în ”Strâmtoarea Trump ”
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a stabilit noi măsuri pentru asigurarea debitului de apă necesar Centralei de la Cernavodă, în contextul în care nivelul Dunării ar urma să scadă din nou, din 10 septembrie
Echipa bucureşteană Dinamo a dispus miercuri seara, la Galaţi, scor 4-1, de gruparea de ligă a treia Sporting Lieşti, în grupa D a Cupei României