Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
Nuclearelectrica (SNN) supune aprobării acţionarilor, la AGA din 29 octombrie, un buget rectificat pe 2026 construit pe repornirea ambelor reactoare de la Cernavodă din 1 noiembrie, cu un profit net de 1.178 mil. lei (220 mil. euro), sub cel din primul semestru.
Indicele BET, principalul indice al Bursei de la Bucureşti, a crescut cu 0,6% vineri, ducând avansul săptămânal la 3,9%, impulsionat de aşteptările privind încheierea perioadei de incertitudine politică din România. Este a treia săptămână consecutivă pe plus pentru BET.
Dezvoltatorul imobiliar One United Properties l-a numit pe Cătălin Jalobă, fost Head of Real Estate Finance la BCR, în funcţia de director financiar al grupului, începând cu 17 decembrie.
Vista Bank (România) a finalizat achiziţia a 100% din acţiunile Investimental în urma aprobării Autorităţii de Supraveghere Financiară.
ING Bank România încearcă să aducă investiţiile mai aproape de clienţii obişnuiţi să economisească, prin produse care combină depozitele bancare cu fondurile mutuale şi prin accesul la bursele europene direct din aplicaţia Home’Bank.
Brokerul Swiss Capital a iniţiat acoperirea acţiunilor dezvoltatorului imobiliar Impact Developer & Contractor (IMP) cu recomandarea „strong buy“ şi un preţ-ţintă la 12 luni de 5,97 lei pe acţiune, cu 62,8% peste cotaţia de 3,67 lei de la închiderea şedinţei de marţi.