Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
Un raport de analiză al casei de brokeraj Goldring indică un interval de preţ de 35,45-38,18 lei pentru acţiunile Băncii Transilvania (TLV) pe un orizont de 12 luni. Raportat la nivelul inferior al intervalului, titlurile ar avea un potenţial de creştere de circa 6%, în timp ce atingerea preţului-ţintă de 38,18 lei ar însemna un avans de 14% faţă de cotaţia actuală.
Fondurile de pensii private sunt de ani buni cel mai mare investitor instituţional de la Bursa de Valori Bucureşti, iar sumele administrate de acestea au devenit o sursă importantă de capital pentru companiile listate.
După raliul puternic din prima parte a anului, Bursa de Valori Bucureşti a intrat în toamna lui 2026 într-o nouă etapă de corecţie: indicele BET este cu 12,1% sub maximul istoric din 19 august, a pierdut aproximativ 3,5% în ultima săptămână, iar 13 din ultimele 20 de şedinţe s-au încheiat pe minus.

Inteligenţa artificială a devenit una dintre principalele teme de investiţii la nivel global, iar marile companii de tehnologie îşi majorează treptat bugetele pentru infrastructura necesară. Până la finalul lui 2026, investiţiile globale în AI ar urma să ajungă la aproximativ un trilion de dolari, potrivit Goldman Sachs.
Profitul net al Altimate, furnizor de soluţii pentru transport inteligent şi sisteme IT pentru instituţii publice, a urcat cu 62,4% în 2025, la 16,7 mil. lei (3,3 mil. euro), arată bilanţul depus la Ministerul Finanţelor. Compania a fost înfiinţată în 2014 şi s-a transformat ulterior din societate cu răspundere limitată în societate pe acţiuni.
Bursa de Valori Bucureşti traversează în 2026 una dintre cele mai dinamice perioade din istoria sa, iar creşterea interesului pentru piaţa locală se vede şi în activitatea brokerilor.
Într-un an în care bursa de la Bucureşti a bifat multiple maxime, iar numărul de investitori a continuat să crească, fondurile mutuale au început să joace un rol tot mai important în direcţionarea economiilor către piaţa de capital. Dan Dascăl, CEO al BT Asset Management, cel mai mare administrator de fonduri de investiţii din România, vine pe 25 septembrie la conferinţa ZF Piaţa de capital pentru a discuta despre modul în care sunt alocate resursele şi despre perspectivele de investiţii pentru perioada următoare.