Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
Românii care își vând mașina personală nu trebuie să declare la ANAF banii încasați și nici să plătească impozit pe venitul obținut. Codul fiscal prevede însă u
Pensionarii care au primit pensii mai mici decât cele cuvenite vor încasa retroactiv diferențele restante, a anunțat ministrul Muncii, Florin Manole. În schimb,
Furnizorii de energie electrică ar putea fi obligați să ofere clienților contracte cu preț fix, valabile cel puțin un an, dar și contracte cu prețuri dinamice p
Președintele Consiliului European, António Costa, propune modificarea taxei europene pe companii, astfel încât aceasta să se aplice doar firmelor cu o cifră de
Premierul Luca Niculescu a declarat joi seară, 5 noiembrie, că România susține menținerea trupelor americane pe teritoriul național, poziție împărtășită de Preș
Ministrul Dezvoltării, Marcel-Alexandru Stoica, a anunțat joi, 5 noiembrie, emiterea unui ordin prin care clarifică regulile privind balcoanele închise fără aut
Premierul Luca Niculescu a anunțat joi, 5 noiembrie, că Guvernul analizează măsuri privind salariile mari din companiile de stat, dar și intervenții în sectorul
Premierul Luca Niculescu a anunțat că Guvernul va face o nouă rectificare bugetară, după ce vor fi centralizate datele complete privind situația economică și fi
Premierul Luca Niculescu a anunțat joi seară, 5 noiembrie, că Guvernul va decide asupra unei eventuale majorări a salariului minim după consultările cu sindicat
Compania aeriană DAN AIR a anunțat joi, 5 noiembrie, anularea rezervărilor pentru care procesatorul de plăți NETOPIA nu a virat banii către transportator. Peste
Premierul Luca Niculescu a confirmat că pensiile vor fi majorate în 2027, însă nu a vrut să precizeze deocamdată procentul de creștere sau data de la care va fi
Românii își extind interesul pentru ofertele de Black Friday 2026 dincolo de produsele și magazinele tradiționale. Datele Google arată o creștere de 262,1% a că
Datoria publică a României a ajuns la 240 de miliarde de euro, iar ritmul de îndatorare continuă să crească, susține profesorul universitar de economie Cristian
Google, Meta și TikTok au deschis procese împotriva statului California pentru a împiedica aplicarea unei legi care restricționează accesul copiilor sub 16 ani
O societate comercială a obținut definitiv despăgubiri pentru cheltuielile generate de constituirea unei garanții bancare necesare suspendării executării unei d
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a reconfirmat azi că impozitul minim pe cifra de afaceri va fi eliminat de la 1 ianuarie 2027, conform angajamentului as
Banca Angliei a majorat dobânda de referință cu 0,25 puncte procentuale, până la 4%, pentru prima dată din august 2023, în încercarea de a limita inflația alime
Plafonarea adaosului comercial, aplicată în prezent alimentelor de bază, ar putea fi extinsă la toate produsele alimentare comercializate în magazinele din Româ
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat începerea discuțiilor pentru construcția bugetului de stat pe 2027. Ministerele trebuie să transmită până pe 9
Inteligența artificială transformă activitățile din sectorul financiar, de la administrarea investițiilor până la identificarea riscurilor. Autoritatea de Supra