CEC Bank pentru afaceri româneşti, un proiect ZF & CEC Bank. Alexandru Boghiu, SyndiFi: Autostrăzile ne vor arăta mulţi poli de dezvoltare. Buzăul şi zonele din jur pot deveni locuri extraordinare pentru turişti, iar Bucovina un loc pentru noi dezvoltări
Dezvoltarea infrastructurii rutiere începe să mute atenţia investitorilor imobiliari dinspre marile oraşe către zone care până acum erau greu accesibile. Turismul, un segment încă slab dezvoltat în România, ar putea fi unul dintre marii câştigători. Un drum mai rapid spre Buzău sau Bacău înseamnă pentru bucureşteni acces la destinaţii pe care până acum le ocoleau din cauza drumului perioculos, iar pentru dezvoltatori, o nouă hartă a proiectelor. Pentru Alexandru Boghiu, chief investment officer al SyndiFi, potenţialul pieţei nu mai poate fi judecat doar prin prisma Capitalei, pe care o descrie drept un oraş destul de închis în acest moment.