Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut nivel de după 2012, în condiţiile în care o penurie prelungită de cipuri de memorie a crescut preţurile telefoanelor şi a diminuat cererea, arată estimările preliminare ale firmei de consultanţă Counterpoint Research, transmite Reuters, relatează Agerpres.
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice produse de compania daneză Danfoss, au declarat agenţiei France Presse doi distribuitori, transmite Agerpres.
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia și Albania, cu un preț mediu de 1.917 euro/mp în 2025, în creștere cu 14,4% față de anul anterior, cea mai mare dintre țările analizate, conform studiului Deloitte Property Index 2026 realizat pe baza datelor din principalele orașe din 25 de țări (din care 20 din Uniunea Europeană).
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere şedinţa de luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor a fost de aproximativ 1,387 de miliarde de lei (259,9 milioane de euro), transmite Agerpres.
Lucrările pentru construirea lotului 1D Joseni - Ditrău din Autostrada A8 Tg Mureș - Tg Neamț au avansat susținut și în prima decadă a lunii octombrie, constructorul român având o mobilizare consistentă, cu peste 300 de persoane și 245 de utilaje și echipamente, anunță luni Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR).
Franklin Templeton Internațional Services S.A R.L., în calitate de administrator de fond de investițîi alternative și administrator unic al Fondul Proprietatea S.A., informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că va începe plata de dividende în data de 9 noiembrie 2026.
Grecia va deveni una din primele ţări membre ale Uniunii Europene care interzic accesul tinerilor sub 15 ani la social media, transmite DPA, relatează Agerpres.
Conducerea Agroserv Măriuță S.A. informează actionarii și investitorii de la Bursa de Valori București cu privire la declararea ca eligibil și includerea la finanțare a unui al treilea proiect depus de societate în cadrul schemei de ajutor administrate de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale („AFIR”), destinată sprijinirii investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din sectorul agricol și industria alimentară.
Populația este protejată de creșterea prețuilor la gaze în această iară, dar nu se știe ce se va întâmpla după 1 aprilie 2027, moment de la care în teorie dispare actualul mecanism pe preț reglementat pe lanț, prin care furnizorilor li se oferă gaze la preț mic din producția internă.
Symfonia Group, companie de software din Europa Centrală cu peste 30 de ani de experiență și peste 55.000 de clienți, dintre care 6.700 de firme de consultanță fiscală, prezentă în România prin Symfonia România, anunță că intră pe piața din Austria prin achiziția dvo Software, unul dintre principalii furnizori locali de software pentru firmele de consultanță fiscală.
Banca Transilvania şi Endeavor Romania organizează, în perioada 12-14 octombrie, la Atena, cea de-a doua etapă a programului Beyond Borders, destinat companiilor româneşti care intenţionează să se extindă pe pieţele externe, potrivit unui comunicat transmis luni de bancă, relatează Agerpres.
One United Properties a mai cumpărat un teren în zona Floreasca din Capotală, unde vrea să construiască un turn înalt de 25 de etaje. Valorea brută de dezvoltare pentru noul proiect imobiliar este estimată la 130 de milioane de euro.
Noul pod rutier peste Tisa, care leagă judeţul Maramureş, din nord-vestul României, de regiunea Transcarpatia din Ucraina, asigurând legătura între Sighetu Marmaţiei şi Bila Ţerkva, va facilita circulaţia persoanelor şi a mărfurilor şi va sprijini comunităţile locale de pe ambele maluri ale râului, a informat luni Comisia Europeană (CE), relatează Agerpres.
Primăria Capitalei anunţă că a fost finalizate lucrările de la Podul Constanţa şi că în prezent se circulă pe ambele benzi, relatează Agerpres.
Omul de afaceri Attila Balázs, originar din județul Harghita și proprietarul grupului de construcții Bayer Construct, a ajuns pe locul 24 în clasamentul celor mai bogați oameni din Ungaria, realizat de Forbes.
Nave de război marocane au intrat în apele suverane spaniole din apropiere de Ceuta pe 30 şi 31 iulie, coincizând cu sosirea masivă a migranţilor, a confirmat luni premierul spaniol Pedro Sanchez, transmite EFE, relatează Agerpres.
Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) a redus estimările privind creşterea cererii globale de petrol în 2026 cu 400.000 barili pe zi (bpd), a şasea înrăutăţire consecutivă a prognozei, din cauza impactului economic al războiului din Orientul Mijlociu, a anunţat luni secretarul general Haitham Al Ghais, transmit Reuters şi site-ul investinglive.com, relatează Agerpres.
NAGA Group, grupul fintech listat la Bursa de Valori din Frankfurt, condus de antreprenorul român Octavian Pătrașcu și prezent pe piața din România, a obținut o finanțare de 8 milioane de dolari printr-o emisiune de obligațiuni convertibile, care urmează să fie subscrisă de investitorii instituționali Presto și MDream, informează compania prin intermediul unui comunicat transmis către Economica.net.
Comisia Europeană şi-a exprimat luni regretul faţă de ''tăierile semnificative'' propuse de preşedinţia Consiliului Uniunii Europene în viitorul buget multianual al UE pentru perioada 2028-2034, subiect ce va fi dezbătut de liderii ţărilor membre la Consiliul European ce va avea loc joi şi vineri, al Bruxelles, transmite France Presse, relatează Agerpres.
Românii se declară bine informați legat de ceea ce ar trebui să facă în cazul unui cutremur, însă măsurile concrete de pregătire sunt amânate. 88% spun că știu cum ar trebui să reacționeze, însă numai 44% au discutat în familie și au un plan pentru o astfel de situație, iar 40% au și un kit de prim ajutor, potrivit celei mai recente cercetări sociologice realizate de IRES la solicitarea Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR).