Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
România riscă blocaje majore în sectorul energetic din cauza unui deficit masiv de investiții în rețelele de distribuție, necesarul de finanțare depășind 11 miliarde de euro față de planurile aprobate de 3,8 miliarde de euro. Reprezentanții Federației ACUE solicită un cadru de reglementare adaptat noilor nevoi, care să ajute investițiile dar să permită și alte acțiuni în rețeaua existentă, ca racordarea flexibilă sau tariful binom.
Curtea Constituţională a României ar putea pronunţa, miercuri, o decizie în cazul sesizării preşedintelui Nicuşor Dan asupra Legii privind utilizarea plajei Mării Negre.
Partidul Conservator (de opoziţie) din Marea Britanie s-a angajat să investească 10 miliarde de lire sterline (13,2 miliarde de dolari) într-un nou sistem de apărare de tip "cupolă de fier", menit să protejeze Regatul Unit şi bazele sale de peste mări în cazul unui viitor atac militar, relatează marţi PA Media şi dpa.
Ucraina a lovit un petrolier în largul coastelor de sud ale Rusiei marţi seară, declanşând un incendiu imens şi un nor de fum negru care a acoperit o parte din oraşul staţiune Soci, notează AFP.
Curtea Constituţională a României (CCR) este aşteptată să ia o decizie miercuri în cazul sesizării depuse de premierul interimar Ilie Bolojan cu privire la soluţionarea unui conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în legătură cu plata restanţelor salariale ale magistraţilor.
Sute de companii românești s-au extins de-a lungul timpului prin filiale în străinătate. La nivelul lui 2024, existau 269 astfel de entități controlate de companii din România care au generat afaceri totale de 9,9 miliarde de lei. Cele mai mari astfel de companii erau Digi și Electrogrup SA.
Pentru Luca Niculescu, premierul desemnat de președintele Nicușor Dan, accederea României în clubul select al țărilor bogate, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), a reprezentat principala preocupare în ultimii cel puțin 3-4 ani, marele său plan. Cum descrie chiar Niculescu acest demers și beneficiile aderării, ce este și cum funcționează OCDE, dar și ce șanse are România să ajungă în clubul bogaților citiți în continuare.
Compania ucraineană D Group, care construiește hotelul Wyndham Garden Bucharest Airport, vrea să se extindă pe piața din România și caută terenuri pentru noi dezvoltări.
Pe fondul prețului administrat de stat pentru gazele românești livrare populației, în această iarnă nu vor fi creșteri substanțiale ale facturii, chiar dacă ar putea fi necesare unele importuri la preț mare spre sfârșitul iernii, ne-a spus Volker Raffel, șeful E.On România, unul dintre cei doi mari furnizori de gaze, într-o scurtă discuție. El arată însă că, în contextul crizei internaționale și al modului în care funcționează piața acum, o liberalizare a prețurilor pentru populație de la 1 aprilie 2027, așa cum este calendarul acum, va duce la creșteri mari ale facturii pentru clienții casnici.
Cel puțin trei sunt motivele care stau la baza deprecierii constante a leului: corecția pentru că leul este prea apreciat, vânzările de titluri ale investitorilor și politicul. De altfel, fără guvern, României îi va fi destul de dificil să iasă pe piețele externe pentru restul de împrumuturi de 3,5-4 miliarde de euro, emisiune care ar trebui să aibă loc în următoarea fereastră de oportunități de trei săptămâni, până pe data de 7 noiembrie, spun surse din piața financiară.
Comisia Europeană a propus marţi câteva dispozitive de siguranţă care vizează calmarea îngrijorărilor Celor 27, şi în special ale Franţei, legate de aderarea unor noi ţări la blocul comunitar, relatează AFP, transmite Agerpres.
Uniunea Europeană intenţionează să amâne cu un an, dar nu mai mult, aplicarea normelor privind emisiile de metan pentru importurile de petrol şi gaze, în pofida solicitărilor venite din partea unor state membre pentru o perioadă de graţie mai îndelungată, a declarat marţi comisarul european pentru Energie, Dan Jorgensen, transmite Reuters, relatează Agerpres.
O agenţie guvernamentală din Finlanda a cerut marţi companiei Google să suspende construcţia de noi centre de date în două municipalităţi până la 23 octombrie 2026, în aşteptarea unei evaluări a impactului asupra mediului, relatează AFP, transmite Agerpres.
Parlamentul European (PE) nu va vota un buget al Uniunii Europene pentru 2028-2034 care ar propune tăieri periculoase pentru România sau pentru vreun alt stat membru, a dat asigurări marţi eurodeputatul Siegfried Mureşan, co-raportor al PE pentru viitorul cadru financiar multianual (CFM), transmite Agerpres.
SGS, lider mondial în domeniul testării, inspecției și certificării, anunță că a finalizat achiziția pachetului majoritar de acțiuni în cadrul Prescient Security, unul dintre principalii furnizori de servicii de conformitate informațională și securitate cibernetică din Statele Unite.
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, marţi, că prioritatea numărul unu pe care ar trebui să o aibă viitorul Guvern ar fi măsurile legate de energie, iar România trebuie să facă eforturi la maximum astfel încât să existe preţuri cât mai ieftine.
Incidentele tehnice ale platformei TollRo, constatate la data de 1 octombrie, au fost remediate, iar aceasta funcţionează în parametrii normali, a anunţat marţi seara Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), transmite Agerpres.
Guvernul ungar a propus o taxă pe avere care vizează persoanele care deţin active cu o valoare de peste un miliard de forinţi (3,08 milioane de dolari), a declarat marţi premierul Peter Magyar, onorând astfel o promisiune din campania electorală a partidului Tisza, transmite Reuters, relatează Agerpres.
Prim-ministrul grec, Kyriakos Mitsotakis (foto), a declarat marţi că subiectul restituirii frizelor Parthenonului de către Londra va "face parte" din orice viitoare dezbatere cu privire la o apropiere între Marea Britanie şi Uniunea Europeană, transmite AFP, relatează Agerpres.
Fondul Transilvania Investments Alliance S.A. face își vinde participațiile majoritare din firmele Independența Sibiu și Mecanica Codlea, ca parte din strategia de a renunța la activele industriale vechi și de a redirecționa banii către investiții mai profitabile sau mai ușor de gestionat.