Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
Guvernul urmează să adopte azi proiectul de hotărâre elaborat de Ministerul Energiei referitor la posibilitatea limitării consumului de energie electrică în orele de vârf și, la limită, a deconectărilor, pe fondul crizei de generare. Măsurile au expirat la finalul lunii trecute și, cum debitul Dunării este în continuare foarte mic, iar centrala de la Cernavodă rămâne optită și producția hidro rămâne foarte scăzută, ele au fost prelungite până la sfîrșitul lunii.
Rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost de 6,4% în luna august 2026, valoare egală cu cea înregistrată în luna iulie 2026, potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică.
Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) declanșează „Acțiunea ATOM – Analiza și Trasabilitatea Operațiunilor cu Mașini”, acțiune desfășurată la nivel național, vizând verificarea operatorilor economici care realizează activități de comercializare și/sau intermediere a autoturismelor second-hand, arată un comunicat ANAF.
Piața auto din România s-a menținut pe o pantă descendentă inclusiv în luna septembrie 2026, în ciuda unei noi ediții Rabla care a debutat în iulie și ale cărei rezultate ar fi trebuit să fie vizibile.
Platforma de comerț local Wolt derulează în perioada 1 și 21 octombrie o campanie promoțională prin care oferă gratuitate la abonamentul lunar și reduceri de până la 50% la anumkite restaurante.
Populaţia României - Persoanele în vârstă de 65 de ani şi peste erau în România, la 1 ianuarie 2026, în număr de 3,903 milioane de persoane, reprezentând 20,5% din populaţia rezidentă a ţării (19,041 milioane de persoane), arată Institutul Naţional de Statistică (INS), joi, cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice. Ultimul an cu spor natural pozitiv (anual) al populaţiei a fost 1991. Din 1992 şi până în prezent, România a înregistrat, în fiecare an, doar valori negative. În perioada 2020-2025 a fost înregistrat un declin accelerat, fără excepţii lunare, conform datelor sintetizate de ECONOMICA.NET. În ultimii 34 de ani, România a parcurs un declin al sporului natural al populației continuu, fără niciun an de redresare. Specialiştii spun că nu există o soluţie la declinul demografic al României, de 80.000 - 100.000 de persoane anual, în condiţiile în care numărul de născuţi este de 150.000, iar cel al deceselor de un sfert de milion.
Începând de joi, abonamentul eMAG Genius are o nouă structură, cu prețuri care pornesc de la 69,99 lei pe an și până la 699,99 lei pe an.
Acțiunile Christian Tour au scăzut cu 14,61% în primele trei minute ale deschiderii Bursei de la București, la 1,2047 lei/acțiune.
Piața litiului trece, la final de septembrie 2026, printr-un nou episod de volatilitate. Contractele futures tranzacționate în China au pierdut aproximativ un sfert din valoare în septembrie, coborând sub pragul de 120.000 de yuani pe tonă, după ce la începutul lunii depășeau 160.000 de yuani. Mișcarea e cu atât mai spectaculoasă cu cât, în 2025, cotațiile se plasau la 74.000 de yuani pe tonă.
România a depus oficial, miercuri seara, ultima cerere de plată din PNRR către Comisia Europeană, cu o valoare totală de 6,04 miliarde de lei, a anunţat ministrul interimar al Fondurilor Europene, Dragoş Pîslaru.
Preţurile globale ale produselor agricole au înregistrat în ultimele luni cea mai mare creştere trimestrială de la debutul invaziei ruseşti în Ucraina, la începutul anului 2022, pe fondul noilor tensiuni din regiunea Mării Negre şi al fenomenelor meteorologice extreme, o situaţie care ar putea îngreuna atingerea ţintelor de inflaţie stabilite de băncile centrale, transmite Bloomberg.
Grupul aeronautic american Boeing a obținut din partea Departamentului Apărării al SUA contractul de dezvoltare pentru avionul de vânătoare invizibil de generație următoare (programul F/A-XX) destinat Marinei Militare Americane.
Profitul net la nivelul Grupului CEC Bank a fost de 414,8 milioane lei în primul semestru al anului 2026, în creștere cu 35,5% față de perioada similară a anului trecut. La nivelul Băncii, profitul net a ajuns la 418,4 milioane lei, în creștere cu 37,6%. Activele nete au crescut cu 9,1%.
Interdicţia acoperirii feţei a intrat în vigoare în toate şcolile în Italia, după ce preşedintele Sergio Mattarella a semnat un decret emis de guvernul de dreapta condus de Giorgia Meloni, a anunţat miercuri preşedinţia, potrivit dpa.
Agenția de turism Christian Tour, care are aceeași fondatori ca și AnimaWings, a venit cu precizări după ce ieri, 30 septembrie, operatorul aerian a depus o cerere de intrare în insolvență.
Ceea ce se anunța a fi un debut problematic s-a dovedit chiar mai rău decât atât. CNAIR a dat startul TollRo cu o infrastructură digitală neperformantă care a blocat temporara accesul multor transportatori la aplicație.
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) va desfășura, în perioada următoare, acțiuni de verificări punctuale asupra societăților care au achiziționat bunuri de lux și au dezvoltat amenajări de agrement. Contribuabilii care constată că au dedus nejustificat TVA sau cheltuieli aferente acestor bunuri pot depune declarații rectificative înainte de demararea verificărilor
Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna octombrie 2026, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 5,8 miliarde de lei, la care se poate adăuga 15% din valoarea nominală adjudecată la licitaţiile de referinţă, în cadrul sesiunilor suplimentare de oferte necompetitive organizate exclusiv pentru instrumentele de tip benchmark.
Curs valutar - Euro începe luna octombrie la 5,27 lei, aproape de cea mai mare valoare din istorie înregistrată la cursul BNR (5,2788 lei/euro), dar şi de cursul anunţat ieri de BNR. Mai jos, puteţi citi ce s-a întâmplat ieri pe piaţa interbancară, la cursul BNR, dar şi evoluţia cursului valutar din ultimele zile.
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat miercuri seara că o prezenţă a Alianţei pentru Unirea Românilor la guvernare ar afecta relaţia cu partenerii ţării, atât pe partea de securitate, cât şi pe cea de Uniunea Europeană.