Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
Constructorul italian WeBuild avansează cu lucrările pregătitoare la cel mai lung tunel prin Carpați, potrivit unor imagini apărute joi. Amintim că recent au început și lucrările de asfaltare pe un tronson experimental al secțiunii 3 Cornetu - Tigveni din Autostrada A1 Sibiu - Pitești.
CEECAT Capital, un fond de private equity axat pe investiții cu impact ridicat în companii cu creștere rapidă din Europa Emergentă, anunță prima închidere a CEECAT Capital Fund III la 135 de milioane de euro. Fondul are o dimensiune țintă de 200 de milioane de euro și o limită maximă de 250 de milioane de euro, având astfel perspectiva de a depăși capitalul de 154 de milioane de euro atras de CEECAT Capital Fund II.
Termenul limită pentru depunerea cererilor de către crescătorii de bovine şi suine pentru ajutorul de stat aferent schemelor instituite în anul 2026, în contextul crizei din Orientul Mijlociu, este 24 septembrie 2026, inclusiv, informează, joi, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), transmite Agerpres.
Prețurile petrolului au crescut joi cu 4%, țițeiul Brent atingând 105 dolari pe baril, după cea mai mare intensificare a atacurilor asupra transporturilor maritime de la începutul războiului cu Iranul, ceea ce a amplificat îngrijorările traderilor cu privire la întreruperi ale aprovizionării, arată Reuters.
Asociația Inițiativa Prelungirea Ghencea, care solicită de 11 ani realizarea Parcului Serelor, anunță joi că se caută soluții pentru amenajarea acestuia.
BIPA, parte din grupul Rewe, a deschis un nou magazin la Giurgiu și a ajuns la o rețea de nouă unități în doar nouă luni.
Productivitatea în sectorul agricol românesc a fost bună anul acesta, iar perspectivele pentru recolte au rămas relativ favorabile comparativ cu alte pieţe europene, a afirmat, joi, directorul general al Agricover Holding, Liviu Dobre, într-o conferinţă de presă, relatează Agerpres.
Niagara deschide un nou capitol în expansiunea Renault în America Latină. Parte a strategiei futuREady, marchează începutul unei ofensive care implică 14 modele noi pentru piețele internaționale, arată un comunicat de presă al companiei.
Apple a lansat aseară primul telefon pliabil din istoria sa, un model pe care atât fanii, cât și investitorii îl așteptau de mult timp. De asemenea, a prezentat o nouă generație de iPhone-uri, Seria 18, precum și noile ceasuri și căști AirPods. A fost primul test pentru noul CEO al Apple, John Ternus, și, până acum, se pare că l-a trecut cu bine. Însă piața nu pare convinsă încă, acțiunile Apple încheind ziua cu o ușoară scădere de 0,3%.
În ultimele luni, numeroase companii au anunțat investiții importante în inteligența artificială. Privite din exterior, acestea par investiții în tehnologie. În realitate, valoarea pe termen lung nu va veni doar din inteligența artificială, ci mai ales din capacitatea organizațiilor de a-și structura și valorifica experiența acumulată în ani de proiecte, analize și decizii. Tehnologia este mecanismul prin care aceste cunoștințe pot deveni accesibile și reutilizabile.
Proiectul comun „AutomatedTrain” al companiilor Siemens și Deutsche Bahn (DB) a atins o etapă importantă în urma integrării tehnologiilor de automatizare într-un tren de tip Mireo, scrie RailwayNews.com. Amintim că primele trenuri pe hidrogen cumpărate de România prin ARF vor fi produse tot de Siemens.
Banca Centrală Europeană, BCE, a decis să crească dobânda de referință, pe fondul problemelor create de conflictul din Orientul Mijlociu. Pentru românii cu credite în euro, aceasta înseamnă rate mai mari, întrucât va fi ajustată și dobânda EURIBOR, în funcție de care este calculată dobânda variabilă a băncilor.
Compania bulgară BDZ anunță intrarea în circulație cu călători a primelor două trenuri electrice noi din cele 35 cumpărate de la Alstom. Amintim că și România a cumpărat, prin ARF, 37 de trenuri Alstom Coradia Stream.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Italiană că la data de 11 septembrie, precum şi la data de 13 septembrie, între orele 00:00 - 23:59, vor fi organizate greve la nivel naţional care vor perturba traficul aerian.
Mihai Dimian, ministrul educației, apreciază că unul dintre motivele principale pentru care elevii români au obținut rezultate dezastruoase la testele PISA, rezultate care arată, practic, că jumătate sunt analfabeți funcțional, este faptul că nu se dau teste pe computer.
Hidroelectrica anunță că a atribuit contractul „Instalatie de stocare cu baterii de acumulatori la C.H.E. Portile de Fier II”, cel mai mare proiect de stocare din portofoliul său. Instalația are o capacitate mult mai mare decât cea inițială.
Casa Națională de Asigurări de Sănătate precizează că formularea greșită și regretabilă afișată în portalul eSănătateaMea pentru listarea categoriei persoanelor cu handicap este rezultatul exclusiv al unei erori tehnice de afișare a unei categorii din nomenclatorul sistemului informatic. Informaţia vine după ce miercuri, 9 septembrie, o pacientă cu certificat de încadrare în grad de handicap a semnalat că în portalul e-sănătatea mea, lansat recent de CNAS, figurează ca "asigurat handicapat".
Poziţia dominantă pe piaţa chineză a vehiculelor propulsate cu forme noi de energie (NEV) s-a consolidat în august, vânzările NEV fiind responsabile pentru 60,6% din vânzările lunare de maşini noi, un nivel record, arată datele publicate joi de Asociaţia Producătorilor Auto din China (CAAM).
Doi membri azeri ai echipajului unui cargou au fost ucişi miercuri într-un atac cu dronă asupra unui cargou în Marea Neagră, a declarat joi, într-un comunicat, Ministerul de Externe de la Baku, informează Reuters.
Preţurile produselor agricole au scăzut cu 5,8% în Uniunea Europeană în trimestrul al doilea din 2026, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, acesta fiind al treilea trimestru consecutiv de declin, arată datele publicate joi de Eurostat.