Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice şi juridice a scăzut în primele nouă luni din 2026 cu 8,94% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2025, totalizând 100.975 de înmatriculări, din care 55.751 SRL şi 40.800 PFA, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), consultate de Agerpres.
Grupul farmaceutic britanic GSK şi compania americană Moderna au ajuns la un acord pentru soluţionarea disputelor juridice privind presupusa încălcare a unor brevete utilizate în dezvoltarea vaccinurilor împotriva COVID-19 şi a virusului respirator sinciţial (VRS), au anunţat vineri cele două companii, transmite Reuters, relatează News.ro.
O companie din România a solicitat Ministerului Agriculturii licență de import pentru 30.000 de tone de porumb care ar putea ajunge în țara noastră din Ucraina. Aceasta în contextul unui an agricol cu producții record de cereale, inclusiv de porumb. Explicația constă în prețurile mai mici ale cerealelor din statul vecin.
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a acuzat, vineri, într-o discuţie cu liberalii buzoieni, actuala guvernare că a criticat creşterile de taxe făcute de guvernul pe care l-a condus fără a le anula acum, relatează News.ro.
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri că îl numeşte pe consilierul său apropiat Stephen Miller, un reprezentant al dreptei identitare, pentru funcţia extrem de strategică de şef de cabinet al Casei Albe, relatează AFP, Reuters şi DA, transmite Agerpres.
Pedro Alliana (foto) a depus vineri jurământul de preşedinte al Paraguayului, în timp ce predecesorul său Santiago Pena a fost arestat, transmit Reuters şi AFP, relatează Agerpres.
Secretarul de Stat american Marco Rubio va participa la o reuniune a omologilor săi din G7 la Paris săptămâna viitoare, a anunţat Departamentul de Stat vineri, la doar câteva zile după înfrângerea republicanilor în alegerile intermediare din SUA, relatează AFP, citată de Agerpres.
O analiză a căutărilor din Google (Google Keyword Planner) pentru lunile august și septembrie 2026 relevă schimbări clare în comportamentul românilor: interesul pentru baterii și stocare a devenit prioritar, iar subvenționarea acestora prin noul Ghid AFM a amplificat căutările privind finanțarea, potrivit unei analize a Tritech Group trimisă redacției.
Turcia vizează investiții totale de 500 de miliarde de dolari în infrastructura energetică în noul său plan energetic până în 2040, a declarat în această săptămână ministrul Energiei și Resurselor Naturale, Alparslan Bayraktar, în timp ce țara încearcă să își sporească independența energetică și, în cele din urmă, să devină complet independentă din punct de vedere energetic, scrie OilPrice.
Tesla şi SpaceX, companiile controlate de Elon Musk, au pierdut împreună aproximativ 456 de miliarde de dolari din capitalizarea bursieră în cele două zile care au urmat alegerilor pentru Congresul SUA. Investitorii se tem că victoria democraţilor va aduce investigaţii parlamentare, reglementări mai stricte şi întârzieri în proiectele de inteligenţă artificială ale miliardarului, relatează CNBC, citată de News.ro
Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbeşte despre repornirea economiei, unităţi de producţie care să genereze plusvaloare, susţinute prin nişte programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenţionate şi energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreşedintele Federaţiei şi Patronatelor Societăţilor din Construcţii (FPSC), Irinel Gheorghe, în marja unui eveniment de specialitate.
Șoferii români vor putea cumpăra RCA de la firma lui Dorian Popa. Vedeta a lansat, împreună un specialist cu experiență semnificativă în asigurări, Hâtz Insurance.
Un transport de cipuri informatice în valoare de 11,4 milioane de dolari al companiei Nvidia a fost furat în statul american California, relatează vineri agenţia EFE, transmite Agerpres.
Un tablou pictat de un maestru flamand din secolul al XVII-lea, spoliat de nazişti de la o familie evreiască din Franţa în 1942, a fost restituit vineri moştenitorilor săi în cadrul unei ceremonii organizate la Ministerul Culturii din Paris, informează AFP, transmite Agerpres.
Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate şi în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autorităţile locale au destul de mult de plată către companiile de construcţii, a declarat, vineri, preşedintele Federaţiei Patronatelor Societăţilor din Construcţii (FPSC), Cristian Erbaşu, la un eveniment de specialitate.
Consiliul Concurenţei va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuţie Energie Oltenia (DEO), în esenţă recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, preşedintele instituţiei, Bogdan Chiriţoiu, la un eveniment de specialitate.
Casa Bodescu din municipiul Bălţi, clădire în care a fost votată Unirea Basarabiei cu România, în 1918, şi-a redeschis porţile după doi ani de lucrări de restaurare. Edificiul, care a găzduit de-a lungul timpului instituţii administrative importante, inclusiv Prefectura judeţului Bălţi în perioada interbelică, devine acum sediul Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord, transmite Agerpres.
Grupul 5 de la Turceni, singurul care mai este operațional de fapt la centrala pe cărbune a Complexului Energetic Oltenia, a fost oprit din nou în această seară, din cauza unei avarii. A avut aceeași problemă acum zece zile și acum o lună și o zi.
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere ultima şedinţă de tranzacţionare din această săptămână, iar valoarea schimburilor s-a cifrat la 117,6 milioane de lei (22 de milioane de euro), transmite Agerpres.
Unitatea 1 a centralei nucleare Cernavodă a fost resincronizată cu sistemul energetic national, cu câteva ore întârziere față de programarea inițială și a început să producă energie electrică. Va ajunge la puterea obișnuită sâmbătă seară la ora 22.00