Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
Retailerl alimentar Kaufland dă startul campaniei Black Friday în data de 4 noiembrie de când va avea reduceri de până la 65% la peste 300 de articole.
Ritmul de creştere a economiei americane a accelerat în trimestrul al treilea, pe măsură ce cheltuielie solide ale consumatorilor şi investiţiile firmelor în echipamente care au legătură cu Inteligenţa Artificială au contracarat impactul preţurilor mai mari ale petrolului, provocate de conflictul din Orientul Mijlociu, transmite Reuters.
Compania aeriană HiSky a suspendat zborurile directe de la București spre New York pe perioada iernii ca urmare a prețului mare la petrol, potrivit unei informări de presă.
Situaţia în acest moment nu este printre cele mai bune şi toţi factorii trebuie să se implice şi să găsească soluţii să trecem această iarnă, a declarat, joi, Mircea Man, secretar general la Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei.
Securitatea cibernetică este din ce în ce mai prezentă la ştiri, vedem din ce în ce mai multe vulnerabilităţi sistemice care apar, iar uneori chiar la câteva zile apare câte un incident relevant pe care trebuie să îl luăm în calcul, a declarat, joi, Gabriel Dinu, director adjunct la Directoratul Naţional de Sescuritate Cibernetică.
O nouă sesiune a Programului Rabla 2026 destinată persoanelor fizice va demara pe data de 3 noiembrie şi se va adresa celor care nu au reuşit să se înscrie anterior, informează Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, într-un comunicat de presă transmis, joi, AGERPRES.
Cei mai importanţi producători europeni de bere, inclusiv Anheuser-Busch InBev, au avertizat săptămâna aceasta că majorarea costurilor provocată de conflictul din Orientul Mijlociu începe să le afecteze profiturile, sau o va face în lunile următoare, pe măsură ce expiră contractele de acoperire a riscurilor (-hedging-nr.) care îi protejau până acum, transmite Reuters.
Banca Centrală Europeană (BCE) a menţinut, joi, nemodificată dobânda de referinţă, o decizie aşteptată de analişti dar care a fost eclipsată de anunţul anterior privind demisia preşedintei Christine Lagarde la data de 7 februarie 2027, cu aproape nouă luni înainte de data la care se încheie în mod normal mandatul său, transmite AFP.
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, joi, 2,586 miliarde de lei de la bănci, prin două emisiuni de obligaţiuni de tip benchmark şi o emisiune de certificate de trezorerie, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).
Rata şomajului înregistrat la nivel naţional a fost de 3,20%, la sfârşitul lunii septembrie din 2026, cu 0,06 puncte procentuale mai mică decât în luna anterioară, relevă datele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Munca Bucureşti (ANOFM).
Infrastructura ar trebui să devină o prioritate şi ce ne dorim în viitoarele programe de finanţare este să mutăm puţin accentul de pe finanţarea surselor de energie regenerabile şi să direcţionăm majoritatea sprijinului către infrastructură, a declarat, joi, Sorin Elisei, secretar general în Ministerul Energiei.
Cifra de afaceri generată de cele 7.465 companii din Topul Firmelor din Bucureşti a fost de 144 miliarde de euro, în timp ce profitul din exploatare s-a ridicat la 13 miliarde de euro, fiind generate, totodată, 592.000 locuri de muncă, se menţionează într-un comunicat de presă al Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), transmis joi AGERPRES.
Orange Romania a testat pentru prima dată în România tehnologia 50G PON, următoarea generație de internet prin fibră optică. Testele au fost realizate în cadrul Orange 5G Lab București, fiind obținute viteze de aproximativ 40 Gbps în ambele direcții.
OMV Petrom, unul dintre ce doi producători de gaze din România, a anunțat o scădere a volumului de gaze înmagazinate la acest moment față de cel de acum un an.
Managementul Executiv al Combinatului Siderurgic Galaţi îşi pune mandatele „pe masa celor care decid prezentul şi viitorul Combinatului” şi atrage atenţia asupra unor riscuri extreme la care este supusă platforma siderurgică, cum ar fi cel de furt, deteriorare a echipamentelor sau de „colaps al tuturor sistemelor Combinatului şi dificultatea re-energizării Platformei Siderurgice”.
SAMEDAY, compania românească de curierat care a introdus livrarea la easybox pe piața locală și parte din eMAG, se pregătește pentru Black Friday și sezonul de vârf al cumpărăturilor, perioadă în care estimează aproape 10 milioane de colete care vor traversa rețeaua din România, în creștere cu 16% față de intervalul similar din 2025. Pregătirile din acest an vin pe fondul unor rezultate în creștere și al unui program constant de investiții.
Liderul deputaţilor AUR Mihai Enache solicită premierului Luca Niculescu şi Ministerului Transporturilor să intervină pentru clarificarea situaţiei financiare a companiei Metrorex şi să prevină intrarea în grevă a angajaţilor prin iniţierea unor negocieri şi identificarea de soluţii. AUR cere respectarea drepturilor salariale datorate şi controale urgente privind condiţiile de muncă din subteran, avertizând că Bucureştiul riscă să fie paralizat, se arată într-un comunicat al formațiunii politice.
În 2025, stația de biogaz a fabricii Olympus din România, producătorul brandului de lapte Olympus, a înregistrat o creștere de 40% a producției, comparativ cu anul precedent
Dedeman, cel mai mare lanț de magazine de bricolaj de pe piața locală, deținut de frații Adrian și Dragoș Pavăl, anunță perioada de Black Friday și ce reduceri vor fi la produse.
Administraţia Bazinală de Apă (ABA) Crişuri derulează o serie de proiecte de investiţii şi dezvoltare, de peste 650 de milioane de lei, cu diverse finanţări europene, pentru managementul durabil al resurselor de apă, protecţia mediului, reducerea riscurilor generate de fenomenele hidrologice şi conservarea biodiversităţii.