Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
Hellen’s Rock, vehiculul de investiții fondat de antreprenorul Sacha Dragic, anunță numirea lui Jurica Novak (foto) în funcția de președinte al Consiliului de Administrație, cu efect imediat, urmând ca acesta să aibă responsabilitate asupra Hellen’s Rock, DCraig și a celorlalte investiții din cadrul structurii de family office.
România ar urma să primească pe 24 octombrie 2026 un total de 1,1 milioane de doze de vaccin împotriva variolei ovine şi caprine şi a pestei micilor rumegătoare, după ce Comisia Europeană a activat, pe 8 octombrie, băncile de vaccinuri ale Uniunii Europene, în urma evaluării planurilor de vaccinare transmise de autorităţile române, transmite Agerpres.
România ocupă locul 20 din 23 de pieţe europene analizate în Indexul de transparenţă 2026, care clasifică pieţele de maşini rulate din Europa în funcţie de riscurile la care se expun cumpărătorii, deşi a urcat două poziţii faţă de anul trecut, potrivit unei analize realizate de compania carVertical, specializată în date auto.
CURS VALUTAR INTERBANCAR - Euro a început ziua de marţi la 5,32 lei, aproape de cursul BNR anunţat ieri (5,3272 lei/euro). În jurul orei 16.30, moneda europeană se tranzacţiona în intervalul 5,3240 lei/euro.
Rata anuală a inflaţiei va creşte până la sfârşitul anului 2026, urmând să depăşească nivelul de 6,1% anticipat în prognoza din august, pe fondul scumpirii combustibililor şi energiei, al majorării cotaţiilor materiilor prime şi al evoluţiei cursului de schimb, potrivit Minutei şedinţei de politică monetară a Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) din 8 octombrie 2026, publicată marţi, relatează Agerpres.
1.256 de lei/MWh. Acesta este prețul cu care Elcen a reușit să vândă azi energie electrică profil bandă cu livrare în luna noiembrie.
România are un nou guvern. După cinci luni şi jumătate de la căderea Guvernului Bolojan, avem un nou Executiv. Plenul reunit al Parlamentului a votat învestitura Guvernului Luca Niculescu.
Un tribunal din Amsterdam a interzis băncii olandeze ING să închidă conturile filialei gigantului energetic rus Gazprom, până când acesta îşi va deschide un cont la o altă bancă în Europa, în pofida riscurilor de sancţiuni şi prejudiciu de imagine invocate de bancă din cauza legăturilor dintre Gazprom şi Statul Rus, informează EFE, transmite Agerpres.
Începe transportul componentelor utilajului TBM care va fora tunelul Poiana, pe secțiunea 3 (Cornetu – Tigveni) a Autostrăzii Sibiu – Pitești (A1), anunta marți Cristian Pistol, directorul general al CNAIR.
Produsele bio importate din 11 state din afara UE ale căror norme de producție sunt recunoscute ca echivalente cu standardele UE vor putea folosi în continuare, până la 31 decembrie 2036, sigla UE pentru produse ecologice, dacă respectă anumite cerințe suplimentare.
Preţul călătoriilor cu avionul în Europa va înregistra anul viitor "cea mai mare creştere din istorie", a declarat marţi directorul general al Ryanair, Michael O'Leary, în condiţiile în care companiile aeriene nu sunt protejate prin instrumente de acoperire a riscurilor (hedging) împotriva creşterii costurilor combustibilului, transmite Reuters.
DIICOT a dispus reinstituirea sechestrului asupra apartamentelor Nordis din Mamaia, după ce Curtea de Apel Bucureşti a ridicat săptămâna trecută măsurile asigurătorii privind bunurile companiilor Nordis Management şi Nordis Mamaia.
Network One Distribution (NOD), unul dintre liderii pieței de distribuție electro-IT din România, și Be-Cloud Group, lider paneuropean specializat exclusiv în distribuția soluțiilor Microsoft Cloud, AI și securitate, anunță lansarea NOD Cloud, o companie mixtă care își propune să accelereze dezvoltarea afacerilor resellerilor IT și furnizorilor de servicii IT managed (MSP) din România, precum și a serviciilor oferite de aceștia clienților lor.
IMM-urile vor putea accesa credite de investiții cu garanții de până la 80% în nouă județe, dar și finanțări revolving pentru capital de lucru și credite în euro, după ce CEC Bank și Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) au revizuit convenția de garantare de portofoliu.
Grupul Rompetrol (KMG International), a raportat rezultate financiare de excepție în primele nouă luni ale anului: EDITDA se apropie de jumătate de miliard de dolari, iar profitul net a fost de 270 de milioane, în creștere cu peste 200%
CURS VALUTAR INTERBANCAR - Euro a început ziua de marţi la 5,32 lei, aproape de cursul BNR anunţat ieri (5,3272 lei/euro). În jurul orei 13.45-14.00, moneda europeană a crescut nesemnificativ şi se tranzacţiona în intervalul 5,3230 lei/euro - 5,3330 lei/euro . Azi are loc, în Parlament, votul pentru învestirea Guvernului Luca Niculescu. Ştirea este actualizată din 10 în 10 minute.
Eazy Asigurări, firma controlată de fondatorul Superbet, Sacha Dragic, vine cu o nouă ofertă pentru șoferi. După ce și-a diversificat portofoliul lansând inclusiv un produs CASCO pentru mașini vechi, Eazy vine cu o ofertă pe polițele RCA.
Lucrările de construcţii au crescut cu 1,4% în zona euro şi cu 2,6% în Uniunea Europeană în august, comparativ cu perioada similară din 2025, în timp ce România a înregistrat cel mai semnificativ avans al acestui indicator, arată datele publicate marţi de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
O companie controlată de Augustin Oancea, unul dintre cei mai cunoscuți antreprenori români din energie, urmează să primească autorizații pentru două baterii care urmează să fie amplasate lângă două parcuri fotovoltaice existente. Proiectul este co-finanțat din Fondul de Modernizare.
Ministerul Educaţiei şi Cercetării a publicat, marţi, forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a în anul şcolar 2026 - 2027 şi a calendarului simulării acestui examen.