Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
Două drone de atac din familia Geran, cu propulsie cu reacție, au fost doborâte sâmbătă de aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române, după ce au pătruns în spațiul aerian național, deasupra apelor teritoriale ale României, a anunțat Ministerul Apărării Naționale (MApN), citat de Mediafax
Ministrul interimar al Economiei, Irineu Darău, a anunțat sâmbătă înființarea unei Organizații de Management al Destinației (OMD) Naționale, care să coordoneze promovarea turismului din România, potrivit Mediafax.
Unul dinte cei mai mari dezvoltatori din România pregătește noi investiții într-un cartier din București unde proiectele pe care le-a construit și pe care urmează să le construiască, depășesc un miliard de euro.
"Peste 500.000" au participat la acţiuni şi defilări organizate sâmbătă în Franţa împotriva "costului ridicat al vieţii", a indicat sindicatul CGT, cerând guvernului "să înceteze reprimarea" după confruntări între manifestanţi şi forţele de ordine, relatează AFP, citată de Agerpres.
Compania franceză EdF, cel mai mare producător de energie electrică din nuclear din Europa, își va accelera planul de adaptare la schimbările climatice pentru parcul său de reactoare, după ce temperaturile extreme din această vară au provocat perturbări-record la centralele nucleare din Franța, a declarat pentru Reuters Xavier Ursat, director în cadrul EdF, în această săptămână.
Primarul general al Capitalei, liberalul ciprian Ciucu, afirmă, în legătură cu decizia luată sâmbătă după-amiază de către PNL privind acordarea votului pentru învestirea Guvernului Luca Niculescu, că nu este o decizie care să le facă plăcere şi că nu va fi un vot „dat cu entuziasm”. „Va fi un vot nu din convingere, ci din necesitate. Cu inima strânsă”, adaugă Ciucu.
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Mihail Sturdza" al judeţului Iaşi intervin, sâmbătă seară, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un transformator electric situat în incinta CET 1 de pe Calea Chişinăului din municipiul reşedinţă.
Două drone care au intrat în spațiul aerian național au fost doborâte la câteva minute de la intrare, anunță Radu Miruță, ministrul Apărării.
Dacă te-ai hotărât să petreci Sărbătorile de iarnă la munte sau doar în alt oraș și încă nu ai contractat cazarea, există un instrument care te poate ajuta să îți faci o idee. Deși modificări pot exista oricând până atunci, îți arătăm cât ai da pe cazare în luna decembrie în 28 de localități din România.
Un număr de 57.272 de firme au fost radiate la nivel naţional, în primele opt luni din 2026, cu 1,31% mai multe faţă de perioada similară din anul anterior, conform statisticilor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), relatează Agerpres.
Preşedintele PNL Ilie Bolojan a anunţat sâmbătă că liberalii susţin învestirea Guvernului Niculescu și că parlamentarii formațiunii vor vota în favoarea acestuia.
Sony lansează două noi playere audio digitale premium din gama Walkmanâ: NW-WM1ZM3 și NW-WM1AM3, informează compania prin intermediul unui comunicat de presă. Potrivit companiei, modelel au fost concepute pentru pasionații de muzică și audiofili și oferă o calitate excepțională a sunetului și integrează componente audio premium în întregul design.
Constructorii auto chinezi încearcă să pătrundă pe piaţa europeană a automobilelor premium, mizând pe tehnologii avansate, încărcare rapidă şi dotări de confort pentru a concura cu mărcile germane consacrate, precum BMW, Mercedes-Benz şi Audi, transmite Reuters, relatează News.ro.
Rusia încearcă să provoace o "pană electrică generală" în Ucraina înaintea iernii, a acuzat sâmbătă Volodimir Zelenski, afirmând că Moscova a lansat în ziua precedentă un atac "masiv" asupra reţelei electrice ucrainene, relatează AFP, transmite Agerpres.
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a fost, în iulie 2026, de aproape 1.205 miliarde de lei, în creştere de la 1.197 de miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor (MF), consultate de Agerpres.
Ministrul german al Cooperării Economice şi Dezvoltării, Reem Alabali Radovan, solicită exceptarea finanţării destinate Ucrainei de la mecanismul constituţional care limitează împrumuturile publice, cunoscut drept ”frâna datoriei”, avertizând că reducerile bugetare ameninţă capacitatea Germaniei de a menţine sprijinul civil acordat Kievului, transmite Reuters, relatează News.ro.
Anthropic, compania americană care a creat asistentul de inteligență artificială Claude, a anunțat că va cumpăra Opaque Systems, un startup specializat în securitatea AI. Firma a fost cofondată de sibianca Raluca Ada Popa, profesoară la Universitatea Berkeley din California și cercetătoare la Google DeepMind. Ambasada Statelor Unite în România a salutat vestea și a numit-o „o poveste de succes româno-americană”.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în regiunea Istanbul din Republica Turcia asupra faptului că Autoritatea de Management a Dezastrelor şi Urgenţelor din această ţară a emis o atenţionare de cod roşu de vreme rea pentru regiunea Istanbul, valabilă în perioada 17 - 18 octombrie, relatează Agerpres.
Directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Kristalina Georgieva, a declarat sâmbătă că reuniunea anuală a instituţiei pe care o conduce şi ale Băncii Mondiale, care s-a desfăşurat săptămâna aceasta la Bangkok (Thailanda), a fost marcată de un amestec de "optimism" şi "îngrijorare", relatează AFP, transmite Agerpres.
Există cel puțin trei metode prin care puteți cumpăra RCA mai ieftin, într-o perioadă în care prețurile au început iar să crească cu două cifre. Una dintre acestea vizează șoferii din București și Ilfov, care pot ajunge să cumpere și cu 40% mai ieftin decât în mod normal.