Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
Veniturile Rusiei de pe urma taxelor pe petrol şi gaze ar urma să crească în ritm anual cu 10% luna aceasta, la 1.000 miliarde de ruble (11,97 miliarde de dolari), conform calculelor Reuters.
Așa cum anunța ieri Economica.net, Tesla Inc. a prezentat oficial joi noul prototip al modelului de lux Roadster, însă managementul a devansat termenul de pornire a producției de serie pentru anul 2028, înregistrând o întârziere de peste un deceniu față de termenele asumate inițial. Dincolo de elementele spectaculoase ale demonstrației aeriene realizate în Texas prin utilizarea unor propulsoare pneumatice, evenimentul ascunde o miză corporativă profundă, venind într-un moment în care linia principală de business auto a companiei are nevoie urgentă de o redresare a vânzărilor și cu doar câteva zile înaintea raportării oficiale a rezultatelor financiare pentru trimestrul al treilea, programată pe 21 octombrie.
Guvernul îşi propune să concentreze fondurile europene din perioada 2028-2034 pe proiecte mari de investiţii în transport, energie, sănătate, educaţie, digitalizare şi infrastructură, evitând fragmentarea finanţărilor în proiecte mici, potrivit Programului de guvernare 2026-2028 al premierului desemnat, Luca Niculescu.
Sarcinile administrative vor fi reduse cu minimum 25%, iar termenele de autorizare cu minimum 30%, în urma adoptării unui pachet legislativ ce vizează simplificare şi predictibilitate pentru mediul de afaceri, prevede Programul de guvernare 2026 - 2028 depus joi seara la Parlament de premierul desemnat, Luca Niculescu.
Atribuţiile Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) şi Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere (CNIR) vor fi delimitate prin lege, cele cinci administraţii portuare şi de căi navigabile vor fi comasate şi vor rămâne doar două, respectiv Administraţia Porturilor Maritime Constanţa şi Administraţia Unică a Dunării, iar în cel mult 6 luni se va finaliza selecţia competitivă a conducerilor şi consiliilor de administraţie ale companiilor din subordinea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (MTI), prevede Programul de guvernare 2026 - 2028 depus joi seara la Parlament de premierul desemnat, Luca Niculescu.
Guvernul îşi propune să adopte, în primele 100 de zile de mandat, un pachet de măsuri pentru simplificarea accesării fondurilor europene, care include digitalizarea procedurilor, reducerea documentelor solicitate beneficiarilor şi automatizarea verificărilor, conform Programului de guvernare 2026-2028 al premierului desemnat, Luca Niculescu.
Guvernul îşi propune să sprijine minimum 10.000 de întreprinderi mici şi mijlocii (IMM-uri) până la finalul actualei perioade de programare, prin crearea unor instrumente şi fonduri de investiţii destinate mediului de afaceri, potrivit Programului de guvernare 2026-2028 al premierului desemnat, Luca Niculescu.
Constructorul german Porsche a prezentat oficial un nou concept revoluționar, denumit Mission S, care oferă o avanpremieră clară a unei viitoare supermașini de serie. Noul model se va poziționa deasupra legendarului 911, marcând o incursiune directă pe teritoriul rivalilor de la Ferrari NV. Dezvăluirea a avut loc pe 15 octombrie la New York, locația fiind aleasă simbolic pe un debarcader din Queens, locul unde în anii '50 a fost fotografiat legendarul 550 Spyder, mașina condusă de James Dean.
Operatorii aeronautici TAROM Tehnic, ROMAERO, IAR Ghimbav şi Avioane Craiova vor fi reuniţi sub o guvernanţă comună, după modelul ROMARM, şi vor forma Grupul Aeronautic Naţional, pentru lucrări civile şi militare de mentenanţă şi producţie pe piaţa internaţională, potrivit Programului de guvernare 2026 - 2028 depus joi seara la Parlament de premierul desemnat Luca Niculescu.
Un microbuz a lovit joi seară un tren de marfă oprit la peronul de încărcare a vehiculelor din Tunelul Canalului Mânecii, pe partea franceză, un accident care a făcut 19 răniţi, notează AFP.
Guvernul Luca Niculescu va adopta Legea guvernanţei digitale integrate, care impune principiul "o singură dată" (statul nu mai cere informaţii pe care le deţine deja), interoperabilitatea obligatorie pe standarde deschise europene şi standarde unice de interfaţă şi utilizare pentru toate serviciile publice, potrivit Programului de guvernare 2026 - 2028 depus joi seara la Parlament.
Sistemul de trasabilitate a lemnului SUMAL 3.0 ar urma să fie operaţionalizat în 2026, iar reorganizarea Romsilva să fie finalizată în 2027, potrivit măsurilor propuse în Programul de guvernare 2026-2028 al premierului desemnat, Luca Niculescu, în domeniul Mediului.
Activele strategice profitabile nu vor fi vândute sub presiune bugetară şi fără o evaluare corectă, dar va fi păstrată posibilitatea listării unor pachete minoritare, pe modelul societăţilor din energie deja listate, potrivit Programului de guvernare 2026-2028 al premierului desemnat, Luca Niculescu.
Profitul Nucearlectrica (SNN) este estimat să scadă cu 41% in acest an față de bugetarea inițială ca urmare a opririi prelungite a centralei nucleare de la Cernavodă, a cărei repornire este estimată pentru data de 1 noiembrie, arată SNN în propunerea de rectificare bugetară care va fi supusă aprobării acționarilor.
Proiectele de centre de date anunțate în România în 2025 și 2026 ar putea transforma radical piața locală și atrage investiții de milioane de euro pentru fiecare MW de capacitate construită, consideră Mihai Manole, Managing Partner Tema Energy. Potrivit acestuia, chiar și realizarea unui număr redus dintre proiectele anunțate ar avea un impact economic important, de la construcții și echipamente până la servicii IT și operare, cu condiția ca investitorii să aibă acces la energie, conectivitate și capacitatea de a construi rapid infrastructură la standarde internaționale.
Puțin cunoscut în România, scandalul practicilor înșelătoare de finanțare auto din Marea Britanie a generat deja multe controverse și a obligat marile grupuri auto, precum Volkswagen, BMW sau Mercedes-Benz, să pună deoparte sume de ordinul sutelor de milioane de euro pentru eventuale despăgubiri.
Pentru că fermierii renunță la vaci din motive precum creșterea costurilor sau îmbătrânirea populației, producția de lapte materie primă s-a înscris pe un trend descendent care ar putea continua și până în 2035. Prețurile ar putea crește, așadar, cu peste 30%.
Suma totală declarată de profesorii din ţara noastră la Fisc că au obţinut-o din meditaţii se ridică la 225 de milioane de lei în 2025 şi este cu aproape 14% mai mare decât cea declarată de profesori în 2024, arată analiza anuală realizată de Economica.net pe baza datelor pe care le-am obţinut de la ANAF. Cele mai mari sume fiscalizate din meditaţii, obţinute în 2025, au fost declarate de profesorii din Bucureşti – peste 59 de milioane de lei, Cluj – peste 20 de milioane de lei, Ilfov – peste 14 milioane de lei, Braşov – 13,5 milioane de lei, arată analiza Economica.net. Profesorii din Bucureşti, Ilfov, Cluj, Braşov au declarat la Fisc aproape jumătate (48%) din suma totală realizată din meditaţii pe parcursul anului 2025, potrivit analizei Economica.net.
Indexarea pensiilor începând din 2027 şi elaborarea, anul viitor, a proiectului noii legi a salarizării în sectorul public se numără printre măsurile prevăzute în Programul de guvernare 2026-2028 al premierului desemnat, Luca Niculescu, care propune şi un pachet de sprijin pentru persoanele vulnerabile, precum şi actualizarea salariului minim într-un ciclu de 12 luni.
Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii(SUA) la București, a fost, astăzi, în vizită la Autoritatea de Supraveghere Financiară(ASF). Potrivit președintelui Autorității, Alexandru Petrescu, au fost abordate teme majore, cum ar fi relația cu SEC, supraveghetorul piețelor de capital din SUA sau reglementarea piețelor de criptoactive.