FRASINUL finalizează lucrările la Centura Comarnic, proiect complex de 5,9 km
Compania Frasinul SRL a finalizat lucrările la Centura Comarnic, noua infrastructură rutieră de aproape 6 km deschisă circulației la 1 octombrie 2026, după aproximativ trei ani de lucrări. Varianta ocolitoare creează o rută alternativă pentru traficul de pe DN1 și pentru traversarea orașului Comarnic, într-unul dintre punctele cu trafic intens de pe Valea Prahovei. Proiectul a presupus execuția unor lucrări complexe, printre care două poduri peste râul Prahova, un viaduct care traversează inclusiv magistrala feroviară București - Brașov și patru intersecții cu sens giratoriu. Centura face legătura între DJ 101R, la ieșirea din Breaza, și DN1, în zona Comarnic, ocolind orașul prin partea de vest. Potrivit informațiilor prezentate la deschiderea circulației, noul drum are o viteză proiectată de până la 90 km/h și este destinat să preia o parte din fluxurile de tranzit de pe DN1. "E prima centură a unui oraș din România - dincolo de cea de la Beclean - realizată de un constructor din Bistrița-Năsăud. E o mare onoare! O lucrare foarte complexă, cu multe bătăi de cap, dar pe care am dus-o la bun sfârșit ", a transmis Traian Larionesi, proprietarul companiei Frasinul. Contractul de proiectare și execuție a fost atribuit, în luna mai 2023, asocierii Frasinul (lider) - Artehnis , Frasinul având rolul de executant al lucrărilor, iar Artehnis pe cel de Proiectant General și furnizor al serviciilor de asistență tehnică pe perioada execuției. În realizarea investiției a fost implicată o echipă extinsă de terți susținători și subcontractanți, respectiv: Hydrostroy AD, Perfect Consult Europe, Best Consulting & Design, Vedrum, EPMC Consulting, Infranova Soluții Tehnice în Construcții, North Best, Danavi, Infrastructure Solutions & Design, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova, Topoprest, Damiena, Rogotehnic, Montrepcom și Elektra Invest. Valoarea actualizată a lucrărilor este de 355,35 milioane de lei (fără TVA). Studiul de fezabilitate a proiectului a fost elaborat de compania Irimat Cons. Artehnis a coordonat proiectarea și soluțiile tehnice complexe ale Centurii Comarnic În cadrul proiectului, Artehnis a avut rolul de Proiectant General al Variantei Ocolitoare Comarnic și a asigurat asistența tehnică pe perioada execuției lucrărilor. Compania a coordonat proiectarea unei investiții cu un grad ridicat de complexitate, care a integrat infrastructura rutieră, lucrările de artă, soluțiile de consolidare și stabilizare a terenului, lucrările hidrotehnice, utilitățile, precum și lucrările pentru protejarea și relocarea rețelelor existente. În calitate de proiectant general, Artehnis a asigurat coordonarea tehnică, integrarea documentațiilor de specialitate, corelarea soluțiilor și gestionarea interfețelor dintre discipline. Totodată, prin serviciile de asistență tehnică, echipa companiei a rămas implicată pe parcursul execuției pentru clarificarea și adaptarea soluțiilor la condițiile reale din teren. "Suntem mândri că am dus la capăt, alături de partenerii noștri, un proiect complex, cu numeroase provocări tehnice și operaționale, în care coordonarea, adaptarea și colaborarea dintre toate părțile implicate au fost esențiale", au transmis reprezentanții Artehnis. Lucrări complexe pe un traseu de aproape 6 km Realizarea variantei ocolitoare a presupus depășirea unor provocări tehnice generate inclusiv de configurația terenului și de necesitatea traversării infrastructurilor existente. Traseul cuprinde două poduri peste râul Prahova, precum și un viaduct care traversează inclusiv calea ferată București - Brașov. Infrastructura este completată de patru intersecții amenajate cu sensuri giratorii. "Pe șantier au lucrat, în medie, circa 100 de oameni, (...) deci lucrările se puteau termina mult mai repede dacă nu era complexitatea atât de mare", a precizat Traian Larionesi. Proiectul include un pasaj de aproximativ 380 de metri peste râul Prahova și magistrala feroviară Ploiești - Brașov. Contractul de proiectare și execuție a avut o valoare inițială de 236,74 milioane de lei, fără TVA, iar lucrările au început în noiembrie 2023. Reprezentanții Frasinul SRL au subliniat complexitatea proiectului și efortul depus de echipele implicate în execuție. "Cei aproape 6 kilometri înseamnă mai mult decât un drum nou: înseamnă lucrări complexe, provocări tehnice și multă muncă pentru echipa noastră", au transmis reprezentanții constructorului cu ocazia deschiderii circulației. Centura, alternativă la traficul de pe DN1 Noua infrastructură este menită să reducă presiunea exercitată de traficul de tranzit asupra orașului Comarnic. În weekenduri și în perioadele aglomerate, pe sectorul DN1 din această zonă circulă între 35.000 și 40.000 de autovehicule pe zi, iar viteza medie pe vechiul traseu prin localitate a fost estimată la aproximativ 30 km/h. În perioadele de vârf, cozile pot ajunge la 7-8 km. Pe noua variantă ocolitoare, viteza proiectată ajunge la 90 km/h, ceea ce permite, teoretic, parcurgerea traseului de aproape 6 km în circa patru minute, în condiții de trafic fluent. Deschiderea circulației a venit după o perioadă în care proiectul s-a confruntat cu probleme tehnice și întârzieri, fiind necesare soluții și o coordonare susținută între părțile implicate. Consiliul Județean (CJ) Prahova precizează că echipa de proiect și specialiștii instituției au urmărit evoluția lucrărilor și rezolvarea situațiilor apărute în teren. "Astăzi contează cel mai mult faptul că se circulă. A fost un proiect dificil și au existat momente în care a trebuit să găsim rapid soluții pentru a putea merge mai departe. Le mulțumesc partenerilor de la CNAIR, constructorului, colegilor din conducerea Consiliului Județean, aparatului de specialitate, echipei de proiect și tuturor celor care au muncit pentru ca acest drum să fie deschis. De acum, Centura Comarnic trebuie să facă ceea ce oamenii așteaptă de la ea: să preia o parte din traficul de pe DN1 și să reducă presiunea asupra orașului", a declarat Virgiliu-Daniel Nanu, președintele CJ Prahova.