Incendiu puternic la Autobaza STB Ferentari din București. 10 autospeciale de pompieri intervin la fața locului
Un incendiu a izbucnit la o hală din cadrul Autobazei STB Ferentari, pe strada Pășunilor din Sectorul 5 al Capitalei. La sosirea pompierilor, focul se manifesta cu flacără deschisă în interiorul halei, cu degajări mari de fum și posibilități de propagare. Până în acest moment nu există informații privind eventuale victime.