Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat luni, în ultima zi de implementare a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), că România încheie programul cu investiții importante în infrastructură, spitale, școli și energie, dar și cu pierderi de sute de milioane de euro. România pierde, pe ultima sută de metri, 770 de milioane de euro […]
Circulaţia feroviară se redeschide luni după amiaza pe tronsonul Lugoj – Timişoara Est, după finalizarea lucrărilor de modernizare, transmite Agerpres. Potrivit unui comunicat al companiei, reluarea circulaţiei se va face de la ora 16:50. Tronsonul Lugoj – Timişoara Est face parte din lotul 2 al proiectului „Modernizarea liniei feroviare Caransebeş – Timişoara – Arad”. „Redeschiderea […]
Circulația pe încă 47,10 kilometri din Autostrada Moldovei A7, între Adjud și Bacău Sud, va fi deschisă luni, 31 august, de la ora 16:00. Odată cu inaugurarea celor două loturi construite de UMB, șoferii vor putea circula pe autostradă de la București până în zona Bacăului, într-o primă etapă până la nodul rutier care face […]
Viitoare reparații de lungă durată ale tronsoanelor de cale ferată din Serbia și România vor afecta transportul de marfă al transportatorilor feroviari bulgari. Subiectul a fost discutat vineri de ministrul bulgar al Transporturilor, Gheorghi Peev, într-o întâlnire online cu omologii din România – Radu Miruță și Aleksandra Sofronijevic, transmite Mediapool, citată de Rador și G4Media.ro. […]
Reparațiile la pasajul de pe DJ401 peste Autostrada A0, una dintre cele mai importante legături rutiere dintre comuna Berceni și București, s-au blocat din nou în cursul dimineții de sâmbătă, 29 august. Primarul comunei Berceni (Ilfov) George Ene a intervenit la fața locului și a cerut îndepărtarea semnalizării instalate de constructorul turc Alsim Alarko, refuzând […]
Un nou tronson al Parcului Liniei din București a fost inaugurat sâmbătă, 29 august, de către Primăria Sectorului 6, fiind parte din Faza 3 de dezvoltare a parcului. Tronsonul inaugurat este cuprins între strada Moinești și Lujerului, având o lungime de aproximativ 1,2 kilometri. În cadrul acesteia, au fost amenajate zone de sport și mișcare, […]
Aeroclubul României și Forțele Aeriene Române deschid, sâmbătă, 29 august, Bucharest International Air Show (BIAS) 2026, un spectacol aerian ce va reuni, pe aeroportul Băneasa, peste 200 de participanți militari și civili din România și din străinătate, relatează Agerpres. BIAS 2026 este programat să înceapă la ora 9:00 și se va încheia la ora 21:00, cu […]
Ministerul Sănătăţii atinge o rată de absorbţie de 91% a fondurilor europene din PNRR, a declarat vineri ministrul interimar Cseke Attila, care a menţionat că rezultatul reflectă accelerarea investiţiilor în infrastructura spitalicească, modernizarea ambulatoriilor, dotatea cu echipamente şi digitalizarea sistemului medical din România, transmite Agerpres. „Am preluat coordonarea acestui sector într-un moment în care rata […]
Autostrada A1 Sibiu-Pitești Secțiunea 3 Cornetu-Tigveni a ajuns la un stadiul fizic de 17,35%, transmite șeful CNAIR, Cristiam Pistol, într- o postare pe Facebook. În prezent, asocierea de constructori italieni și români (Webuild SPA – Tancrad) lucrează cu 1000 de muncitori și 512 de utilaje și echipamente, la excavații, consolidări, umpluturi și structuri pe aproximativ […]
CFR SA a semnat, miercuri, cu TPF Inginerie contractul pentru servicii de consultanţă şi supervizare a proiectării şi execuţiei lucrărilor aferente obiectivului de investiţii „Implementarea măsurilor necesare funcţionării sistemului ERTMSpe secţiunea de cale ferată Predeal – Bucureşti – Constanţa”, dar şi extinderea sistemului GSM-R pe reţeaua primară de transport feroviar – Lot 1 – Lucrări […]
Aeroportul Internațional Dubai, unul dintre cele mai aglomerate huburi aeriene din lume, a raportat o scădere semnificativă a traficului de pasageri în al doilea trimestru, pe fondul perturbărilor provocate de războiul din Iran. Conflictul a afectat transportul aerian din regiune, iar o parte dintre călători au optat pentru rute care evită Orientul Mijlociu, potrivit Mediafax. […]
Noi porțiuni de linie ferată reabilitată se deschid de miercuri circulației pe ruta Brașiv-Sighișoara, anunță CFR Infrastructură. Acestea fac parte din proiectul de reabilitare a liniei de CF Brașov – Simeria, componentă a Coridorului Rin–Dunăre, pentru circulația cu viteza maximă de 160 km/h, secțiunea Brașov – Sighișoara. Lucrările vizează zona Mureni – Vânători – Albești […]
Lucrările la Lotul 3 al Autostrăzii A0 București Nord au ajuns la un stadiu de aproximativ 93,5%, iar recepția este estimată pentru jumătatea lunii octombrie, potrivit lui Adrian Scrieciu, Coordonatorul de Contract din partea Consultantului TECNIC. Tronsonul dintre Afumați (DN 2) și Cernica (DN 3) are o miză care depășește cei 8,6 kilometri de autostradă: […]
De la CFR și Automobile Dacia până la Dedeman, Ford Otosan și Romgaz, marile companii din România concentrează mii de angajați și generează afaceri de miliarde de lei în toate județele țării. Economedia a analizat tabloul marilor angajatori din fiecare județ, conform datelor raportate de companii pentru 2025. Precizare: clasamentul nu indică numărul de angajați […]
Primăria Municipiului București anunță extinderea infrastructurii pentru biciclete din Capitală, prin amenajarea unor trasee dedicate și a unor benzi comune pentru biciclete și transport public. Municipalitatea spune că pregătește 12,8 kilometri de piste pentru biciclete în mai multe zone din oraș. Una dintre noile benzi comune pentru biciclete și transport public a fost amenajată pe […]
Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial Vagoane solicită intervenţia urgentă a Guvernului pentru evitarea blocării finanţării CFR Călători, avertizând că, în lipsa aprobării bugetului companiei, alocarea fondurilor de la bugetul de stat riscă să fie suspendată începând cu 26 august, transmite Agerpres. „Situaţia este critică. Pentru anul 2026, necesarul de compensaţie pentru obligaţia de serviciu public […]
Uniunea Europeană își mută tot mai mult atenția spre o zonă greu de văzut, dar vitală pentru economie și securitate: infrastructura aflată sub mări. Cablurile de date, conductele energetice și rutele maritime sunt protejate prin investiții tot mai mari, transmite Mediafax. Schimbarea are relevanță și pentru România, stat cu ieșire la Marea Neagră, într-o regiune […]
Piaţa construcţiilor va crește în perioada 2026-2028, însă într-un ritm mai moderat decât în anii anteriori, estimează reprezentanții companiei de materiale de construcții Knauf Insulation. Costurile ridicate de construcţie, energia, finanţarea şi presiunile inflaţiei vor continua să influenţeze deciziile investiţionale, dar cererea va fi susţinută de proiectele de infrastructură şi de renovare energetică a clădirilor, […]
Lucrările la Planșeul Unirii avansează, iar circulația rutieră pe tronsonul care face legătura între Splaiul Independenței și Bulevardul Corneliu Coposu va fi redeschisă marți dimineață, a anunțat primarul Sectorului 4, Daniel Băluță. Acesta a anunțat, după o nouă vizită pe șantierul Planșeului Unirii, că circulația rutieră va fi redeschisă mai devreme decât era estimat. „Mâine […]
Boom-ul inteligenței artificiale începe să schimbe infrastructura pe care se sprijină economia digitală. La nivel global, Agenția Internațională pentru Energie estimează că necesarul de electricitate al centrelor de date ar putea ajunge la aproximativ 945 TWh în 2030, aproape dublu față de 2024. Pentru Europa, provocarea este deja vizibilă. Centrele de date reprezintă aproximativ 2,5% […]