Nica, ANAF: Contabilul, risc profilat de ANAF. Un contabil care îl învăță pe unul, îi învață pe toți și cei care nu vor să plătească taxe, îl și recomandă. Putem să vă spunem astăzi fiecărei firme de conta ce clienți aveți
ANAF folosește tehnici de profilare în analizele de risc care duc la controlul contribuabililor, iar aceste tehnici de profilare pornesc de la practicile celor confirmați în neregulă, cu acte de evaziune, dar ajung la o arie foarte largă de criterii, a declarat președintele ANAF, Adrian Nica, prezent la un eveniment organizat de Camera Consultanților Fiscali (CCF). Întrebat de către președintele CCF, Dan Manolescu, dacă este profilat și contabilul sau consultantul fiscal al contribuabilului la care s-au confirmat, prețedintele ANAF a răspuns că "Se profilează tot, pentru că un contabil care este inteligent în a-l învăța pe unul, îi învață pe toți".