Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
O nouã ediție Fidelis va fi lansată în în noiembrie, cu dobânzi de pânã la 7,75% la titlurile de stat.
„Rezidenții de anul 1, 2, 3, care acum fac numeroase gărzi, 4, 5, 6 gărzi pe lună neplătite, vreau să fie foarte clar și o spun ferm, pentru că știu că sunt persoane care trebuie să audă acest lucru: medicul rezident nu este apendicul medicului primar și nici anexa profesorului. Este un membru al echipei medicale care are nevoie de suport, de susținere și de respect, la fel ca orice alt om din sistemul de sănătate”, anunță Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății.
Guvernul a aprobat un memorandum care permite companiei de stat Oil Terminal, controlată de Ministerul Energiei, operatoarea terminalului petrolier din Portul Constanța, să majoreze cu 6,5% salariile angajaților săi, a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.
Companiile din grupul Nordis au obținut primele 3 autorizații de construire necesare continuării lucrărilor la complexul din Mamaia.
Guvernul a aprobat prelungirea cu încă o lună, până pe 30 noiembrie, a măsurii prin care Transelectrica, operatorul sistemului energetic național, poate limita consumul de energie electrică al marilor consumatori industriali și poate stopa exporturile de energie ale României, în caz de criză pe piața de profil, în condițiile opririi ambelor reactoare ale centralei nucleare Cernavodă, din cauza secetei, care a afectat alimentarea lor cu apă de răcire.
După aproape un an de când analizele au indicat că nu este recomandată consumului uman, apa furnizată în municipiul Curtea de Argeș și comunele limitrofe a fost declarată din nou potabilă.
Rectificarea bugetară deschide calea Ministerului Finanțelor să iasă pe piețele externe pentru a se împrumuta, în contextul în care în cele circa opt săptămâni rămase până la final de an, Guvernul are nevoie să mai împrumute în total, de pe intern și extern, cirfca 70 de miliarde de lei, a declarat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, într-o conferință de presă după ședința de guvern în care a fost aprobată rectificarea bugetară.
Compania de stat Transelectrica, operatorul sistemului energetic național, recomandă menținerea în funcțiune la iarnă a 4 termocentrale pe lignit, potrivit uneI hotărâri cu măsuri necesare pentru asigurarea funcționării în condiții de siguranță și securitate a sistemului în perioada 1 noiembrie 2026 – 31 martie 2027, aprobată astăzi de Guvern.
Guvernul a adoptat astăzi o ordonanță de urgență care cuprinde un set de mãsuri pentru sprijinirea pregãtirii pentru iarnã a localitãților, eficientizarea utilizãrii resurselor bugetare existente, facilitarea plãții facturilor restante, asigurarea continuitãții finanțãrii serviciilor publice esențiale, a investițiilor și întãrirea disciplinei cheltuielilor, pentru a preveni acumularea de noi obligații de platã fãrã acoperire bugetarã.
În ultimele două decenii, Feteasca neagră a devenit vinul pe care românii îl pun pe masă când vor să arate ce poate țara lor.
Sancțiunile de până la 4.000 de lei pentru emiterea de bonduri fiscale care nu includ o serie de date de identificare sub formă de cod QR au fost suspendate până la 1 noiembrie 2027, potrivit unui proiect de OUG aprobat astăzi în ședința Guvernului. Anterior, sancțiunile au fost suspendate până la 1 noiembrie 2026. Finanțele au argumentat că circa 1 milion de case de marcat ar trebui adaptate, iar timpul pentru parcurgerea unor etape legislative, de pregătire a softurilor și testare, nu este suficient.
Taxa românească de 25 de lei (circa 5 euro) pe colet livrat din afara Uniunii Europene (UE) a fost eliminată în ședința de guvern de astăzi. Guvernul a aprobat în acest sens o ordonanță de urgență.
Potrivit Oficiului Federal pentru Aprovizionarea Economică a Țării, Elveția ia în calcul o reducere temporară a vitezei pe autostrăzi, o măsură care ar veni să „completeze măsurile luate deja pentru economisirea de combustibil.
Guvernul a adoptat astăzi o primă rectificare bugetară, de urgență, care va fi urmată până la final de noiembrie, de a doua rectificare. Cele mai importante alocări s-au făcut către Ministerul Sănătății, toate alocările fiiind în linie cu obiectivul de a respecta ținta de deficit bugetar de 6,2% din PIB pentru acest an, a spus ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.
În perioada 2022–2025, România a înregistrat aproape 280.000 de locuitori în plus datorită imigrației, arată Monitorul Social, un proiect al Fundației Friedrich Ebert, pe baza datelor oficiale.
Guvernul condus de Luca Niculescu vrea să aprobe alocarea a 250.000 de lei pentru organizarea acțiunilor de protocol necesare promovarea candidaturii României la Consiliul Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor (ITU), programată să se desfășoare la Doha, în Statul Qatar, în perioada 9 – 27 noiembrie 2026.
În Brașov a fost propusă extinderea programului „Vinerea Verde” la întregul weekend, cu transport public gratuit sâmbăta și duminica.
Tesco, cel mai mare retailer alimentar britanic, se retrage de pe mai multe piețe externe.
Patronatul Importatorilor de Forță de Muncă (PIFM) anunță iminenta reluare a funcționării portalului workinromania.gov.ro, o decizie vitală pentru deblocarea pieței muncii din România.
Bugetul, pe baza datelor disponibile privind execuția și pe baza informațiilor prezentate referitor la rectificarea bugetară, are premisele pentru a atinge anul acesta o țintă cash de 6,25% din PIB (ținta oficială a Guvernului fiind de 6,2% din PIB), arată Consiliul Fiscal într-o analiză a rectificării bugetare prezentate anterior de către Ministerul Finanțelor. Consiliul Fiscal a abordat și tema sumelor vehiculate în dezbaterea publică ca întârizeri la plată.