Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
Compania care operează rafinăria Petromidia era puținele de la BVB ale cărei acțiuni nu depășiseră maximul din 2007, dar acesta a fost lăsat în urmă de o apreciere parabolică.
Adunarea generală a acționarilor companiei de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România și unul dintre cei mai mari furnizori de profil, controlată de statul român prin Ministerul Energiei, cu 80% din acțiuni, a aprobat alegerea unui membru provizoriu în Consiliul de Supraveghere (CS), cu mandat până în 22 martie 2027 sau până la finalizarea procedurii de selecție a unui nou CS, a cărei declanșare a fost aprobată cu aceeași ocazie.
Educația financiară a românilor este în creștere, însă amânarea investițiilor rămâne o problemă, inclusiv din cauza percepției că este nevoie de sume mari pentru a începe. Într-un context marcat de volatilitate, inflație și incertitudini geopolitice, Claudiu Cazacu, Consulting Strategist XTB România, atrage atenția asupra importanței investițiilor pe termen lung, a diversificării și a disciplinei financiare. Acesta vorbește și despre oportunitățile de pe piețe, rolul investitorilor individuali, perspectivele companiilor din energie și avantajele unei abordări globale a investițiilor.

ANAF a scos la vânzare un activ cu valoare ridicată, o participație de aproape 49% la compania Rolling Stock Company, înființată în 2007 de CFR Marfă și Grup Feroviar Român (GFR). Participația pusă acum la vânzare este deținută de CFR Marfă, iar ANAF o valorifică pentru a recupera din datoriile pe care CFR Marfă le are către bugetul statului.
Compania Enna Solar, parte a grupului croat de energie și logistică Enna, intrată anul trecut în România, se extinde pe piața locală, cu achiziția unui proiect solar hibrid de 166 MW/612 MWh în județul Constanța, relevă datele Profit.ro.
Aleksandar Vučić, fostul președinte al Serbiei, a anunțat oficial sfârșitul dominației sale de 12 ani, alegeri parlamentare fiind câștigate de mișcarea de protest „Lista Studenților”.
Investiție pe terenuri. Detalii pe PROFIT INSIDER, un instrument de business pe bază de abonament prin intermediul căruia sunt furnizate informații exclusive privind modificările fiscale și legislative pregătite de autorități înainte de a fi lansate în dezbatere publică, tranzacții realizate de jucători importanți, decizii de business, rezultate financiare anunțate în premieră, analize de piață exclusive.
Compania germană de servicii de inginerie, consultanță tehnologică și IT Aconext, specializată în dezvoltarea de produse și sisteme pentru industria auto, aerospațială și de apărare, a deschis o filială în România, prima din afara pieței de origine, relevă date analizate de Profit.ro.
Șoferii de autoturisme, care au plătit în medie aproape 2.100 de lei pe RCA în trimestrul doi din acest an, cu 21% mai mult decât anul trecut, la cei șapte asigurători supravegheați din România, aveau asigurate RCA peste 5,3 milioane de mașini, echivalentul a circa 70% din numărul total de contracte RCA în vigoare la data de 30 iunie 2026, arată datele Profit.ro.
Enter Air, cea mai mare companie aeriană de tip charter din Polonia și unul dintre cei mai importanți operatori de vacanță din Europa, a deschis o sucursală în România, relevă date analizate de Profit.ro.
Grupul imobiliar M Core, cel mai activ investitor imobiliar în parcuri de retail din România, pregătește lansarea unei prime etape a unui parc de retail în localitatea vrânceană Adjud, adiacent unui magazin Lidl, pe un teren cumpărat de la investitorul cu capital sud-african Prime Kapital, potrivit surselor Profit.ro.
Șefii din ANAF lucrează, începând de astăzi, cu o aplicație care semnalează riscul de preinsolvență al firmelor, folosind datele de care dispune Fiscul, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
Un focar de ploșnițe a fost descoperit și la Spitalul Socola din Iași, după ce aceeași problemă a fost semnalată în două spitale bucureștene.
Un accident auto grav a fost semnalat în apropierea Barcelonei, unde un autobuz având la bord peste 100 de călători a căzut într-o prăpastie.
Locuințele nu vor fi impozitate anul viitor la valoarea de piață, anunță oficial ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.
Deutsche Telekom, Orange, Telefónica și Vodafone se pregătesc să liciteze în comun pentru spectrul european prin satelit, cu scopul de a oferi clienților servicii mobile către telefoane obișnuite direct de pe orbită.
Un fenomen de amploarea la care au ajuns meditațiile arată că școala românească are mari probleme și ar trebui fiscalizat, a declarat noul ministru al educației, Sorin Costreie.