Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
Unvinpezi.ro lansează campania de Black Friday 2026 pe 23 octombrie, cu reduceri de până la 60% la peste 600 de vinuri recenzate de o echipă de 15 experți. Campania se desfășoară până pe 15 noiembrie, iar primele 500 de comenzi de peste 400 de lei primesc garantat o sticlă de Primitivo cadou.
Un living open space cu bucătărie este o alegere practică pentru cei care își doresc o locuință luminoasă și aerisită.
Ai observat că, odată cu înaintarea în vârstă, devine tot mai greu să dormi până târziu, chiar și atunci când nu ai niciun motiv să te trezești?
ANAF a prezentat persoanelor cu funcții de conducere a instituției, din întreaga țară, într-o sesiune de câteva zile, stadiul dezvoltării aplicațiilor informatice, stadiul evoluției digitalizării instituției și aplicațiile dezvoltate în perioada 2021-2026. Prezentarea a inclus și sesiuni de instruire pentru utilizarea unor aplicații și module. Lansarea site-ului și a noului serviciu SPV (comunicarea electronică cu contribuabilul) sunt anticipate spre final de noiembrie.
După incidentele grave petrecute în ultimele zile în școlile din Bistrița și din Pitești, Guvernul vrea să stabilească „foarte rapid” un plan integrat pentru creșterea siguranței în școală”, a anunțat premierul Luca Niculescu la începutul ședinței de guvern.
Fostul candidat la Președinție Călin Georgescu află vineri dacă rămâne în arest preventiv sau va sta în arest la domiciliu, în dosarul de înșelăciune în valoare de 1,1 milioane de euro.
Autoritățile pregătesc prelungirea cu încă o lună, până pe 30 noiembrie, a măsurii prin care Transelectrica, operatorul sistemului energetic național, poate limita consumul de energie electrică al marilor consumatori industriali și poate stopa exporturile de energie ale României, în caz de criză pe piața de profil, în condițiile opririi ambelor reactoare ale centralei nucleare Cernavodă, din cauza secetei, care a afectat alimentarea lor cu apă de răcire.
Guvern a aprobat o hotărâre prin care statul român acceptă o donație din partea Comisiei Europene constând în vaccinuri împotriva pestei micilor rumegătoare (PMR) și variolei ovine și caprine (VOC), precum și transmiterea acestora în administrarea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), în vederea implementării campaniei de vaccinare la nivel național.
Recomandarea zilei, SalvaTerra Amarone della Valpolicella 2021, este un vin roșu sec din regiunea Valpolicella, în nordul Italiei, obținut prin metoda tradițională appassimento.
Tim Burton, cunoscut pentru filmele „Edward Scissorhands”, „Beetlejuice” și serialul „Wednesday”, pregătește un nou lungmetraj în colaborare cu scriitorul britanic de origine japoneză Kazuo Ishiguro, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 2017.
Primăria Sectorului 1 vrea să consolideze, reabiliteze și modernizeze Cinematograful Excelsior, de pe Bulevardul Ion Mihalache 174, pentru a-l reintroduce în circuitul cultural.
Inteligența artificială de la Google a rezolvat în câteva ore o problemă de fizică veche de aproape 60 de ani care ar putea ajuta la dezvoltarea energiei viitorului.
Getica 95 Com, al șaselea furnizor de energie electrică din România din punct de vedere al cantităților vândute în regim concurențial ambelor categorii de clienți finali, cu cotă de piață de 4,28% la jumătatea anului, și al cincilea pe segmentul clienților noncasnici (5,55%), a intrat în insolvență în urma solicitării proprii în acest sens, încuviințată de instanța de judecată, conform datelor Profit.ro.
În timp ce Bucureștiul se confruntă cu o prezență tot mai vizibilă a șobolanilor în anumite zone centrale, autoritățile din Bruxelles testează o abordare diferită pentru a limita răspândirea rozătoarelor.
O rată de câteva sute de lei poate face un produs să pară mai accesibil decât prețul afișat, însă plata împărțită schimbă doar momentul în care dai banii, nu neapărat și costul cumpărăturii.
Orange Romania, Inter Computer Romania, Metaminds, ETA2U și asocierea Q-East Software (lider) și Kontron Services Romania vor să furnizeze Minsterului Finanțelor servicii de întreținere și asistența tehnică pentru serverele aflate la nivel central, pe o perioadă de patru ani.
Ijdelea&Asociații a câștigat licitația organizată de Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) pentru achiziționarea de servicii de consultanță financiară și asistență juridică privind o tranzacție viitoare referitoare la participația de 20% deținută de Fondul Proprietatea.
Inspectoratul General al Poliției Române a primit șapte oferte pentru livrarea a 736 de autovehicule pentru munca operativă, contractul având un buget estimat la 100,18 milioane de lei, fără TVA.
Românii vor beneficia de scutirea de accize pentru băuturile alcoolice tradiționale, care nu sunt destinate vânzării, în limita a 200 litri anual pe o gospodărie, conform unui proiect de lege promulgat de președintele Nicușor Dan.
Codata Software Solutions va furniza Serviciului Român de Informații (SRI) un sistem informatic integrat pentru securitatea și tranzitul prin aeroporturile civile naționale. Estimat la 139,7 milioane de lei, fără TVA, contractul a fost atribuit prin licitație pentru suma de 135,5 milioane de lei, fără TVA, conform datelor Profit.ro.