ROMAIR și COL-AIR reabilitează pista și modernizează balizajul Aeroportului Timișoara
Romair Consulting a început lucrările de întreținere și reabilitare a suprafețelor de mișcare a aeronavelor de la Aeroportul Internațional Timișoara " Traian Vuia", în baza unui acord-cadru în valoare de 7,63 milioane de lei. Intervențiile vizează o suprafață totală de 36.122 mp și au ca obiectiv îmbunătățirea condițiilor tehnice de exploatare și creșterea durabilității infrastructurii aeroportuare. În paralel, compania COL-AIR Airport Solutions realizează lucrări de modernizare a sistemului de balizaj luminos, printr-un contract distinct, în valoare de aproximativ 926.400 de lei. Lucrările executate de Romair Consulting includ frezarea stratului de uzură existent, repararea dalelor și a zonelor degradate, refacerea și colmatarea rosturilor, precum și așternerea unui nou strat asfaltic. Proiectul prevede, de asemenea, intervenții asupra elementelor de balizaj afectate de lucrări, refacerea marcajelor aeroportuare și efectuarea verificărilor tehnice finale. Operațiunile urmăresc restabilirea caracteristicilor tehnice și funcționale ale suprafețelor de mișcare, în conformitate cu cerințele de siguranță și securitate aeronautică. În imaginile publicate de Romair Consulting de pe șantier apar și utilaje inscripționate cu mărcile Mithras Build - lider național în domeniul reciclării la rece și al stabilizării pământului și a balastului - și Roxit - marca STRABAG ce reunește diversele sale activități din domeniul materialelor de construcții. Prezența echipamentelor indică implicarea celor două companii în operațiunile de execuție, însă rolurile contractuale și lucrările realizate de fiecare nu au fost precizate oficial. Lucrările trebuie finalizate până la 22 noiembrie Execuția presupune coordonarea echipelor, utilajelor și etapelor tehnologice, în condițiile suspendării temporare a operațiunilor de decolare și aterizare. Ordinele de începere a lucrărilor de reabilitare au fost emise în perioada 26-28 octombrie 2026, iar operațiunile de frezare au debutat la 2 noiembrie, după finalizarea pregătirilor tehnice. Conform graficului revizuit, principalele lucrări de asfaltare sunt programate în intervalul 9-14 noiembrie 2026. Ulterior, echipele vor continua cu refacerea rosturilor, intervențiile asupra balizajului și aplicarea marcajelor, urmate de verificările tehnice finale. Termenul contractual de finalizare a lucrărilor executate de Romair Consulting este 22 noiembrie 2026. Reluarea operării pe suprafețele reabilitate se va realiza numai după îndeplinirea tuturor cerințelor tehnice și de siguranță aplicabile. COL-AIR execută lucr ări de modernizare a balizajului Contractul atribuit companiei COL-AIR Airport Solutions, în valoare de 926.385,59 lei, prevede modernizarea sistemului de balizaj luminos de pe axul pistei, pe o lungime de aproximativ 3.500 de metri. Intervențiile includ demontarea echipamentelor existente, instalarea noilor corpuri de iluminat, realizarea conexiunilor electrice și testarea sistemului. Lucrările asupra instalațiilor de balizaj se desfășoară în aceeași perioadă cu operațiunile de reabilitare a suprafețelor aeroportuare, fiind necesară coordonarea intervențiilor pentru respectarea cerințelor de siguranță aeronautică. Pentru desfășurarea lucrărilor, Aeroportul Internațional Timișoara a suspendat temporar operațiunile de decolare și aterizare în intervalul 2-22 noiembrie 2026. Reluarea operațiunilor regulate este programată pentru dimineața zilei de 23 noiembrie. Marian Chivu, directorul de operațiuni al aeroportului, a precizat că perioada de închidere nu va fi prelungită, chiar dacă vor apărea condiții meteorologice nefavorabile. Aeroportul Timișoara pregătește proiectul MESMA, cu extinderi de circa 128.000 mp Separat de lucrările de întreținere aflate în execuție, Aeroportul Internațional Timișoara are în pregătire proiectul "Modernizarea și extinderea suprafeței de mișcare pentru aeronave" (MESMA), care urmărește dezvoltarea infrastructurii pentru operațiuni de aviație civilă și militară. Planul de investiții 2023-2032 prevede, pentru dezvoltarea infrastructurii aeroportuare, extinderea platformelor de staționare a aeronavelor cu aproximativ 128.000 mp, dintre care 81.000 mp spre est și 47.000 mp spre vest. Investiția este prevăzută pentru implementare în două etape și urmărește inclusiv adaptarea infrastructurii pentru operarea aeronavelor de categorie E. În 2025, conducerea aeroportului a inițiat demersuri pentru includerea proiectului în programul european SAFE, investiția fiind adaptată cerințelor NATO pentru infrastructura aeroportuară cu utilizare duală. Conform raportului de activitate aferent trimestrului III din 2025, studiul de fezabilitate cu elemente DALI fusese finalizat, iar aeroportul pregătise documentația pentru achiziția serviciilor de consultanță necesare atribuirii contractului de proiectare și execuție. Documentația DALI a fost contractată în 2022 de la compania ADURO, pentru aproximativ 1,98 milioane de lei, serviciile incluzând evaluarea tehnică a suprafețelor de mișcare și expertizarea capacității portante a infrastructurii aeroportuare. Potrivit Planului de investiții 2023-2032, valoarea totală estimată a proiectului MESMA este de 529,65 milioane de lei (inclusiv TVA), din care 123,36 milioane de lei pentru prima etapă, ce vizează modernizarea și extinderea platformelor de staționare, și 406,29 milioane de lei pentru etapa a doua, dedicată modernizării pistei de decolare-aterizare și a căilor de rulare.