România are 7,57 miliarde de euro de încasat din PNRR şi peste 4.500 de proiecte încă nerecepţionate
România a intrat în etapa finală a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă cu un buget actualizat de 20,1 miliarde de euro, din această sumă, aproximativ 7,57 miliarde de euro mai pot fi încasaţi. Până la termenul-limită din 31 august, autorităţile trebuie să închidă mii de investiţii, să treacă prin Parlament reformele restante şi să finalizeze procedurile administrative necesare pentru decontarea banilor europeni.