Scandalul achizițiilor de la ANM, blocat de un Consiliu de Administrație fără cvorum. Bugetul instituției, în pericol
Ministra interimară a Mediului, Diana Buzoianu, susține că decizia privind menținerea în funcție a directoarei ANM, Elena Mateescu, nu poate fi luată deoarece Consiliul de Administrație este nefuncțional de mai multe luni. Blocajul riscă să împiedice aprobarea bugetului până la sfârșitul lunii octombrie și vine după ce Corpul de Control a semnalat achiziții de produse de lux din fondurile instituției. Mateescu respinge acuzațiile și afirmă că nu a folosit cardul instituțional și că a sesizat autoritățile competente încă din august.