ULTIMA ORĂ Finanțele despre deficitul ridicat anunțat de Eurostat: În prima parte a anului au fost accelerate investiții mari, care se reflectă în datele provizorii ale Eurostat. Sunt diferențe de metodologie între standardul UE și cel național
Deficitul bugetar mai ridicat anunțat de Eurostat, biroul de statistică al Comisiei Europene, pentru primele două trimestre din acest an, este determinat în mare măsură de diferențele de standarde comparativ cu standardul național, a transmis Ministerul Finanțelor, într-o explicație tehnică, după ce PSD a afirmat astăzi că deficitul bugetar este mai ridicat decât s-a prezentat public. La deficitul bugetar mai ridicat pe ESA din primele două trimestre au contribuit și investițiile foarte mari derulate ca parte din PNRR și accelerate pentru a fi terminate la timp. În timp ce unele cheltuieli legate de investiții care apar pe ESA în prima parte a anului, vor apărea pe standardul național spre final de an, așa cum s-a întâmplat și în anii trecuți.