Ultimul asfalt pe Lotul 3 al A0 Nord. Circulația ar putea fi deschisă în jurul datei de 20 octombrie
Lucrările pe Lotul 3 al Autostrăzii Bucureștiului A0 Nord au depășit pragul de 97%, iar constructorul a ajuns la ultima zonă în care mai trebuie așternut asfalt. Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioșteanu, estimează că tronsonul ar putea fi dat în trafic în jurul datei de 20 octombrie, dacă ritmul actual al lucrărilor se menține.