Un nou David Popovici la orizont? Prima clasă primară cu profil de înot în Sectorul 6
Un nou David Popovici la orizont? Sectorul 6 va avea, din anul școlar 2026-2027, prima clasă cu profil sportiv – înot din învățământul primar. Clasa va funcționa în cadrul Școlii Gimnaziale nr. 311 și va avea 25 de locuri. Anunțul a fost făcut cu ocazia Zilei Naționale a Înotului, autoritățile locale prezentând proiectul drept o investiție nu doar în infrastructura sportivă, ci și în pregătirea viitorilor sportivi.