Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de ploi, valabilă până joi seara (12 noiembrie), în opt judeţe, precum şi o informare de precipitaţii moderate şi intensificări ale vântului, ce vizează majoritatea regiunilor, până vineri seara.
Salariații care investesc la bursă sau care obțin profit din alte activități independente, precum chiriile, ar putea fi scutiți de contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS) pentru veniturile extrasalariale, dacă baza anuală cumulată aferentă acestora nu depășește 120.000 lei. Un proiect inițiat de senatorul AUR Cătălin Silegeanu propune ca persoanele care plătesc deja CASS din salariu să datoreze contribuția suplimentară numai pentru partea care depășește acest plafon.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că este "mulţumit" de cum a decurs prima zi a noii runde de negocieri între Rusia şi Ucraina care se desfăşoară cu mediere americană la Abu Dhabi, discuţii care continuă miercuri, 11 noiembrie, şi el insistă în acest timp asupra necesităţii unor garanţii de securitate solide pentru ţara sa, relatează AFP.
Dobânzile oferite de bănci și de stat au recuperat o parte din decalajul față de inflație, însă nu toate instrumentele de economisire reușesc să protejeze integral puterea de cumpărare a banilor. Pentru o investiție de 10.000 de lei, un depozit bancar cu dobândă de 7% aduce un câștig net de 630 de lei într-un an, în timp ce titlurile de stat Tezaur, cu o dobândă de 6,50%, aduc 650 de lei, neimpozabili.
Între 1 și 30 noiembrie 2026, antreprenorii pot alege ce le aduce un beneficiu concret de Black Friday la ProCredit Bank. Primii 300 de clienți noi eligibili pot elimina pe viață costul lunar de administrare a contului curent. Companiile care au bani disponibili pot obține dobânzi promoționale timp de 3 luni, iar comercianții online pot primi înapoi până la 500 de lei din încasările eligibile.
Producția de cipuri pentru inteligență artificială proiectate de companii americane ar urma să ajungă la 6,9 milioane de echivalente B300 în 2026, față de doar 160.000 pentru cele proiectate de companii chineze, potrivit estimărilor Bloomberg și ale institutului IFP, care analizează date despre producția de hardware folosit pentru dezvoltarea AI.
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat în această seară, la Palatul Cotroceni, că situaţia financiară a României trebuie privită cu calm, însă respectarea ţintelor asumate de reducere a deficitului este obligatorie. Șeful statului a vorbit despre situaţia financiară a ţării, că bugetul României pe 2026 a avut venituri de 730 de miliarde de lei şi cheltuieli de 860 miliarde de lei, iar diferenţa - adică deficitul, cât cheltuim şi nu avem şi trebuie să ne împrumutăm - este de 150 de miliarde de lei. El a menţionat că este absolut obligatoriu ca traiectoria fiscală pe care ne-am asumat-o faţă de pieţe să fie menţinută iar orice abatere înseamnă că România nu este credibilă şi este în risc de a nu putea să-şi plătească datoriile.
Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat în această seară, într-o conferinţă de presă, că va răspunde la patru întrebări legate de situaţia economică şi politică a României. Şeful statului a explicat de ce consideră că aducerea AUR la guvernare sau organizarea alegerilor anticipate ar fi provocat o prăbuşire economică rapidă şi o scădere a nivelului de trai. Totodată, el a abordat: importanţa evaluărilor agenţiilor de rating şi a explicat de ce sprijinul preşedintelui nu ar fi fost suficient pentru ca PNL şi USR să poată guverna alături de PSD.
Preşedintele Nicuşor Dan susţine marţi, de la ora 19.00, o conferinţă de presă la Palatul Cotroceni, despre provocările ultimelor luni şi priorităţile pentru perioada următoare. : ”Am considerat util să avem un dialog la sfârsitul crizei politice”, a declarat şeful statului, adăugând că a fost o o perioadă ”emoţională”, de aceea a aşteptat până acum pentru a răspunde la patru întrebări. Ultima conferinţă de presă a preşedintelui Nicuşor Dan a avut loc în luna aprilie, atunci când a anunţat că a semnat decretele pentru numirea şefilor din Justiţie.
Un hotel de pe strada Știrbei Vodă, din Sectorul 1 al Capitalei, a fost evacuat după ce un panou electric aflat la subsolul clădirii a început să degaje fum. Pompierii au intervenit de urgență, iar pentru siguranță au fost evacuate atât persoanele aflate la parter, cât și autoturismele din parcarea subterană.
Tot mai mulți proprietari de mașini electrice afirmă că următoarea lor mașină va fi una hibridă sau plug-in hibrid, semn că o parte dintre aceștia își doresc o flexibilitate pe care automobilele pe baterii nu o pot oferi, potrivit studiului EV Index 2026, realizat de Here Technologies și compania de cercetare SBD Automotive. Cu toate acestea, există în continuare numeroși clienți interesați de achiziția unei mașini „verzi”, scrie Automotive News.
Donalam, parte a AFV Beltrame Group, unul dintre principalii producători europeni de oțeluri speciale și oțel beton, a angajat 22 dintre cei 27 de absolvenți ai primei generații a programului de învățământ dual „Meseriașii de Oțel”, dezvoltat în parteneriat cu Liceul Tehnologic „Voievodul Mircea” din Târgoviște. După absolvire și angajarea în cadrul Donalam, 11 dintre acești tineri au început un program de pregătire profesională suplimentară la uzina Grupului din Vicenza, Italia.
Operațiuni de igienizare a Pasajului Unirii, respectiv plantarea unor arbori pe Șoseaua Olteniței vor îngreuna traficul în aceste două puncte intens circulate de pe raza Sectorului 4 al Capitalei, au informat autoritățile locale, care au comunicat și cât vor dura restricțiile de trafic.
Cu o putere de aspirare de 28.000 Pa, tehnologii inteligente pentru curățarea colțurilor și o stație care spală mopurile cu apă fierbinte la 100°C, DREAME L50 Ultra AE promite o curățenie mult mai simplă, cu intervenție minimă din partea utilizatorului. De Black Friday, aspiratorul robot beneficiază de o reducere de 25% la Flanco.
Helleniq Energy Renewables, ramura de energie „verde” a grupului grecesc cunoscut în trecut ca Hellenic Petroleum, și-a prezentat planurile de viitor pe piața din România, dar și realizările din ultimii ani. Compania consideră că țara noastră reprezintă un „teren fertil” pentru investiții în energie regenerabilă, atât solară, cât și eoliană, iar Wall-Street.ro a aflat care sunt avantajele țării noastre față de altele din regiunea Europei de Sud-Est, dar și care sunt provocările.
Majoritatea americanilor vor ca noua majoritate democrată din Congresul SUA să impună încetarea războiului cu Iranul declanşat de preşedintele Donald Trump fără să fi informat în prealabil legislativul sau să fi obţinut aprobarea acestuia, arată un sondaj Reuters/Ipsos ale cărui rezultate au fost publicate marţi.
Preşedintele Nicuşor Dan a transmis condoleanţe familiilor celor care şi-au pierdut viaţa în accidentul rutier din Bulgaria.
BMW și Volkswagen Group susțin că scăderea valorii de revânzare a automobilelor cu motoare cu combustie internă le afectează profiturile din leasing, pe măsură ce cumpărătorii de mașini second-hand se orientează tot mai mult către modele complet electrice, pe fondul prețurilor ridicate la carburanți. Această schimbare de preferințe contribuie, în același timp, la menținerea valorii reziduale a electricelor, scrie Automotive News.
Airbus vrea să deschidă în 2031 o nouă fabrică lângă Toulouse, în sudul Franței. Investiția este estimată la peste 600 de milioane de euro, iar uzina ar urma să aibă 3.500 de angajați.
Premierul Luca Niculescu a afirmat că în aproximativ două zile unităţile 1 şi 2 ale Centralei Nucleare de la Cernavodă vor redeveni "perfect funcţionale".