Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
Lotul 3 al A0 Nord, dintre Afumați și Pantelimon, a ajuns la un stadiu fizic de 98%, iar circulația ar putea fi deschisă în a doua jumătate a lunii octombrie. Secretarii de stat din Ministerul Transporturilor Horațiu Cosma și Irinel Ionel Scrioșteanu indică drept țintă finalul lunii, respectiv o dată estimată în jurul zilei de 20 octombrie 2026, dacă recepția lucrărilor nu aduce noi probleme.
JYSK va prelua magazinele și angajații companiei din Kosovo, Albania și Macedonia de Nord de la actualul partener de franciză, mutare prin care retailerul danez va trece la operarea directă a celor trei piețe. Cele trei țări însumează în prezent 25 de magazine, iar preluarea este estimată pentru 1 ianuarie 2027, dacă vor fi obținute aprobările necesare.
Social-democraţii nu vor da "un cec în alb" premierului desemnat Luca Niculescu, a declarat liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir.
Piața Obor se transformă, pentru mai multe zile din luna octombrie, într-o scenă de teatru în aer liber și într-un traseu cultural. Teatrul de Animație Țăndărică organizează cinci spectacole gratuite în diferite puncte ale pieței, între 10 și 24 octombrie 2026, cu marionete, muzică și povești inspirate din atmosfera unuia dintre cele mai cunoscute spații ale Bucureștiului.
Interesul pentru produse asociate sănătății creierului și performanței mentale crește, iar somnul și gestionarea stresului devin tot mai importante în alegerile consumatorilor. BrainMarket, platformă europeană de comerț electronic specializată în suplimente alimentare și produse de wellness, spune că această categorie a avansat cu aproximativ 45-50% în perioada ianuarie-august 2026 față de aceeași perioadă din 2025.
Studenții care caută chirie se bazează în continuare în mare măsură pe sprijinul familiei: 64% spun că folosesc bani primiți de la părinți pentru plata locuinței, în timp ce 36% menționează propriul salariu. În același timp, ponderea celor care spun că nu au avut opțiunea unui loc în cămin a crescut de la 12% în 2025 la 27% în 2026.
Sistemul Energetic din România s-a dovedit mai rezilient decât poate se aşteptau foarte mulţi, însă trebuie să ne pregătim de o iarnă şi de o primăvară 2027 cu preţuri foarte mari la electricitate, a declarat la un eveniment de specialitate, Cristian Buşoi, secretar de stat în Ministerul Energiei.
Bucureștiul găzduiește pe 11 octombrie prima ediție WARO – Watching Romania, un eveniment dedicat orologeriei independente, cu peste 35 de branduri și creatori din 16 țări. Evenimentul va avea loc la Novotel Bucharest City Centre, între orele 10:00 și 18:00, iar organizatorii estimează peste 2.500 de vizitatori.
Agricover lansează Agricover Pay, platformă financiară dedicată fermierilor, o aplicație mobilă care integrează contul de plăți, transferurile, cardul Visa Platinum Business, alături de accesul direct la finanțările Agricover Credit IFN și la informații relevante din piața agricolă. Construită nativ în jurul nevoilor specifice agriculturii, noua platformă digitală va adăuga progresiv noi servicii pentru administrarea și dezvoltarea fermelor din România.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) consideră că riscul sanitar în Europa este deocamdată "foarte scăzut" după ce o angajată a unui institut de cercetare a agenţilor patogeni periculoşi din Siberia, în estul Rusiei, a decedat în urma unui posibil caz de ciumă pneumonică, transmite agenţia de presă EFE, potrivit Agerpres.
Trimisul special al Agerpres, Tudor Martalogu, transmite: Uniunea Europeană trebuie să acţioneze pe termen scurt pentru a ajuta statele membre să răspundă problemelor cauzate de creşterea preţului energiei, iar pe termen lung trebuie să trateze problemele structurale de pe piaţa energiei, astfel încât combustibilii fosili să fie înlocuiţi cu energie curată produsă în Europa, a declarat marţi, la Strasbourg, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în plenul Parlamentului European.
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a subliniat că, în ultimii patru ani, cât timp a coordonat procesul de aderare a ţării la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, "partidele politice au reuşit să susţină împreună un obiectiv important pentru România, dincolo de diferenţele fireşti dintre ele", consens care "a contat enorm".
• Tehnologiile HPE Juniper Networking simplifică administrarea rețelelor și automatizează operațiunile la nivelul infrastructurii de rețea pentru medii cloud și AI • Cel mai mare potențial este în zona enterprise, sectorul public și proiectele de infrastructură pentru AI și centre de date
Fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu a fost scos marţi dimineaţa din Arestul Central şi dus la sediul DIICOT, pentru a asista la percheziţiile informatice asupra dispozitivelor electronice ridicate de la vila lui din Mogoşoaia.
Lidl reduce, începând din 5 octombrie 2026, prețurile standard pentru șase produse din categoria carne proaspătă, cu scăderi cuprinse între 9% și 28%. Retailerul precizează că nu este vorba despre o campanie promoțională temporară, ci despre prețuri care vor fi aplicate la raft pe perioadă nedeterminată, până la o eventuală schimbare a politicii comerciale.
Decretul privind desemnarea lui Luca-Alexandru Niculescu în calitate de candidat la funcția de prim-ministru a fost publicat în Monitorul Oficial al României. Documentul este semnat de președintele Nicușor Dan, după ce acesta l-a desemnat pe Niculescu să formeze Guvernul în urma consultărilor cu partidele parlamentare.
România este promovată timp de patru săptămâni în centrul Sevillei prin campania outdoor „Rumanía inspira”, derulată între 5 octombrie și 1 noiembrie 2026. Un tramvai de pe ruta Metrocentro a fost colantat integral cu imagini ale unor obiective și peisaje din România, iar campania este estimată să genereze aproximativ 71,7 milioane de expuneri publicitare.
Două nave de mărfuri generale au fost lovite de drone în apele bulgare ale Mării Negre: un feribot sub pavilion bulgar a salvat echipajul format din 18 persoane al uneia dintre nave, în timp ce cealaltă s-a scufundat în largul coastei, în apropierea oraşului Byala, informează BGNES.
Donald Trump susține că prețurile ridicate la benzină nu mai sunt provocate de războiul din Iran și de situația din Strâmtoarea Hormuz, ci de atacurile Ucrainei asupra rafinăriilor rusești. Afirmația vine în contextul în care Kievul spune că loviturile sale la mare distanță au scos din funcțiune peste jumătate din capacitatea de rafinare a Rusiei, iar Vladimir Putin recunoaște un impact economic de aproximativ 1% din PIB.
Preşedintele AUR, George Simion, spune că le va trimite parlamentarilor PSD tabelul pentru semnături necesar suspendării şefului statului.