Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
Wizz Air va reduce semnificativ operațiunile de pe Aeroportul Internațional Craiova începând din octombrie 2026, după ce a decis să relocheze una dintre cele două aeronave alocate bazei din oraș către o altă bază europeană. Măsura duce la suspendarea mai multor rute și la reducerea frecvențelor săptămânale pe alte destinații.
Scena micro-mașinilor cu baterii va deveni mult mai animată în 2027 când Renault și Stellantis se vor duela prin brand-urile Dacia și Fiat, ambele pregătind mașinuțe ce respectă regulamentele L7e, în așteptarea legislație „E-Car” pe care Bruxelles-ul încă o clocește. Până ce „E-Car” va deveni realitate, se pare că Dacia va lansa versiunea de serie a lui Hipster, pe care l-am văzut deja în imaginile cu patentul obținut de constructorul autohton.
Fondată în urmă cu patru ani, compania Ceer a prezentat primele sale modele de serie, ambele foarte neobișnuite. Cu sediul în Arabia Saudită, producătorul se bazează pe banii Fondului Suveran de Investiții al Arabiei Saudite (PIF), care deține o participație aproximativă egală împreună cu compania taiwaneză Foxconn.
Primul Bentley pe baterii este un SUV de mari dimensiuni care intră pe piață cu un preț cu puțin peste 20.000 euro mai mare decât al noului Range Rover Electric, iar Bentley plusează pentru banii aceștia un interior luxos, dar și o autonomie de circa 600 de kilometri, adică puțin mai mare decât al Range Rover-ului pe baterii.
Fabrica Fujikura din Dej își restrânge din nou activitatea, iar 309 angajați urmează să fie disponibilizați. Concedierile vor începe la sfârșitul lunii octombrie, potrivit informațiilor transmise de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Cluj.
Tabla înmulțirii, împărțirea în scris sau calcularea rădăcinilor pătrate ar putea deveni mai puțin importante pe măsură ce inteligența artificială preia tot mai multe sarcini de rutină. Jensen Huang, CEO-ul Nvidia, a pus sub semnul întrebării rolul acestor abilități de bază într-o lume dominată de AI, declanșând o dezbatere despre ce ar mai trebui să învețe copiii și ce poate fi lăsat în seama tehnologiei.
Circulația pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse va fi întreruptă temporar duminică, 27 septembrie 2026, între orele 11:00 și 12:00, pentru toate categoriile de autovehicule. Restricția este impusă pentru desfășurarea celei de-a IX-a ediții a Crosului Internațional „Alergarea Spiritului Liber Ruse-Giurgiu”.
Platforma TollRo va deveni operațională de la 1 octombrie 2026, ora 00:00, iar noile roviniete, tichetele de rută și tarifele TollRo vor fi emise prin noul Sistem de Tarifare Rutieră Electronică. CNAIR spune că etapa de testare se încheie pe 29 septembrie și că platforma este pregătită pentru utilizare, însă lansarea este însoțită deja de reacții critice ale unor utilizatori, care reclamă probleme la deschiderea aplicației mobile.
Premierul desemnat Siegfried Mureșan pune presiune pe PSD înaintea votului de învestire, afirmând că lipsa sprijinului social-democraților ar putea adânci actuala criză politică și ar deschide calea către alegeri anticipate. Mureșan spune că se bazează în acest moment pe 170 de voturi din partea PNL, USR și UDMR și că așteaptă o discuție cu liderul PSD, Sorin Grindeanu.
Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, spune că a stat peste o oră blocat în coloana formată pe Valea Oltului, după care a coborât din mașină pentru a verifica modul în care sunt organizate lucrările. El susține că traficul era oprit pentru perioade mai lungi decât cele prevăzute pentru astfel de intervenții și a cerut conducerii CNAIR ca un reprezentant al companiei să fie prezent permanent la fața locului.
O nouă erupție a vulcanului Etna, în Sicilia, a dus sâmbătă la suspendarea tuturor operațiunilor de pe aeroportul din Catania, atât pentru sosiri, cât și pentru plecări. Măsura va rămâne în vigoare până duminică, la prânz, din cauza norului de cenușă vulcanică generat de erupție.
Votul de învestitură pentru Guvernul propus de Siegfried Mureșan va avea loc miercuri, 30 septembrie, de la ora 13:00, în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Până atunci, miniștrii desemnați vor fi audiați timp de două zile în comisiile parlamentare de specialitate.
Programul de guvernare depus de premierul desemnat Siegfried Mureșan propune o serie de schimbări structurale pentru aparatul fiscal, companiile de stat, apărare și transporturi. Printre cele mai importante măsuri se numără reunificarea ANAF cu Autoritatea Vamală Română, introducerea unui rating public pentru companiile de stat cu pierderi, creșterea graduală a cheltuielilor pentru apărare până la 5% din PIB și privatizarea competitivă a TAROM. Programul urmează să fie supus procedurii parlamentare de învestire.
O eventuală interdicție a exporturilor americane de motorină ar putea aduce un nou val de scumpiri la pompă în România. Asociația Energia Inteligentă (AEI) estimează, într-un scenariu de oprire completă a exporturilor pentru câteva luni, o creștere suplimentară de aproximativ 0,51-1,20 lei/litru pe piața românească. Organizația subliniază însă că măsura este, în prezent, doar o propunere, nu o decizie adoptată.
Lucrările la tunelurile Balota și Robești, două dintre structurile complexe de pe Secțiunea 2 a Autostrăzii A1 Sibiu-Pitești, continuă, iar una dintre galeriile tunelului Robești a fost deja excavată în totalitate, potrivit unei informări publicate de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova la 25 septembrie 2026.
Transportul public din București va fi modificat temporar duminică, 27 septembrie, pentru desfășurarea competiției sportive „Crosul Arenelor”. Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov anunță schimbări pentru 25 de linii, cele mai multe aplicate între orele 09:00 și 11:00, când traficul rutier va fi restricționat pe mai multe artere importante din Capitală.
Centura Comarnic, unul dintre proiectele rutiere așteptate pentru fluidizarea traficului de pe Valea Prahovei, va fi deschisă circulației săptămâna viitoare, a anunțat Virgiliu-Daniel Nanu, președintele Consiliului Județean Prahova. Lucrările sunt practic finalizate, iar ultimele pregătiri vizează recepția obiectivului.
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a transmis Parlamentului programul de guvernare și lista celor 16 miniștri cu care cere votul de învestire. Documentul negociat de PNL, USR și UDMR acoperă 28 de domenii și, potrivit lui Mureșan, cuprinde 372 de măsuri, de la reducerea deficitului și politica fiscală până la sănătate, pensii, piața muncii și atragerea investițiilor americane. Lista Cabinetului cuprinde 16 ministere și trei vicepremieri cu portofolii.
România apare în centrul unei controverse care combină diplomația americană, politica de la București și afacerile cu gaze naturale lichefiate din Europa de Sud-Est. Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, ar fi făcut în martie, la o cină cu oficiali greci și americani, o afirmație interpretată drept sugestie că Washingtonul ar putea influența căderea unor guverne, referindu-se la situația politică din România. Relatarea provine din Wall Street Journal și a fost contestată de avocatul ambasadoarei.
Deficitul bugetului general consolidat al României a coborât la 59,42 miliarde de lei în primele opt luni din 2026, față de 86,36 miliarde de lei în aceeași perioadă a anului trecut. Ca pondere în PIB, deficitul a scăzut de la 4,51% la 2,89%, în condițiile în care veniturile statului au crescut mai rapid decât cheltuielile.