Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
Piaţa auto a revenit pe scădere în iulie după rezultatul excepţional din iunie, însă structura vânzărilor s-a schimbat radical: autoturismele electrificate au ajuns la o cotă de 60%, cel mai important segment al pieţei româneşti, în timp ce motorina a rămas cu o pondere de doar 4,4%, arată analiza detaliată realizată de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA) pe baza datelor DGPCI.
Safe Wheels Invest, care se ocupă cu comercializarea de anvelope şi jante, a finalizat o investiţie de peste 10 mil. lei (2,17 mil. euro) într-o nouă unitate de reciclare şi valorificare a anvelopelor uzate în Iaşi, proiectul beneficiind de o finanţare nerambursabilă de 1,52 mil. euro prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), potrivit informaţiilor publicate de companie.
Fondurile tranzacţionate la bursă (ETF-uri) au ajuns să domine clasamentul celor mai performante fonduri mutuale din România după un an în care Bursa de Valori Bucureşti a atras tot mai mulţi investitori şi s-a numărat printre pieţele cu cele mai bune evoluţii din lume.
Trei riscuri pot apăsa cotaţiile de la Bursa de Valori Bucureşti în toamnă: reevaluările de rating rămase, sezonul de raportări financiare, în care companiile trebuie să justifice creşterile din acest an, şi prelungirea crizei energetice, a spus Radu Cojoc, broker la Goldring, într-o intervenţie la ZF Live.