Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
Companiile de servicii IT din România nu au simţit încă efectul instabilităţii politice din ultimii doi ani, dar acesta ar putea apărea abia de acum înainte, spune Andrei Negulescu, strategic digitalisation manager în cadrul Matricia Solutions, firmă de digitalizare cu circa 20 de angajaţi.
Drone Flight România, companie care comercializează şi implementează sisteme de drone pentru securitate şi inspecţii tehnice, a investit până acum circa 300.000 de euro în pregătire, instruirea echipei şi consultanţă.
Românii manifestă un interes ridicat pentru investiţiile în criptoactive, România situându-se pe primul loc între 21 de state ale Uniunii Europene (UE) analizate în ceea ce priveşte preferinţa populaţiei pentru astfel de plasamente, spune Florian Neagu, directorul Direcţiei de Stabilitate Financiară din cadrul BNR. El atrage însă atenţia că investiţiile în criptoactive pot fi riscante pentru cei care nu au suficiente cunoştinţe financiare sau experienţă în domeniul investiţiilor.
Turismul intern traversează o perioadă dificilă şi multe dintre unităţile de cazare locale înregistrează scăderi într-un context în care cererea turiştilor interni s-a redus. În pofida provocărilor, piaţa hotelieră continuă să atragă investiţii, inclusiv din partea dezvoltatorilor imobiliari care caută să îşi diversifice portofoliile.