Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
Rezervele de gaze sunt cu circa 362 de milioane de metri cubi mai mici decât anul trecut, spune un oficial. Diferența nu scumpește automat factura.
Conflictele armate și disputele comerciale nu trebuie să distragă atenția de la combaterea schimbărilor climatice, au avertizat miercuri liderii internaționali reuniți la conferința COP31 din Antalya, în Turcia, notează Agerpres.
Preşedintele României, Nicuşor Dan, va participa joi, 12 noiembrie, la cea de-a noua reuniune a Comunităţii Politice Europene (CPE), găzduită de Irlanda la Dublin sub deviza „Europa: Puternică, sigură, conectată ”, urmând ca vineri să fie prezent la reuniunea informală a Consiliului European, organizată de preşedinţia irlandeză a Consiliului UE.
Premierul Luca Niculescu a avut miercuri, la Palatul Victoria, o întrevedere cu primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, în urma căreia au fost convenite ca priorităţi, gestionate prin "dialog şi soluţii bine fundamentate", calitatea vieţii şi valorificarea oportunităţilor pe care le oferă Bucureştiul.
Grevă generală în Spania pe fondul crizei locuințelor. Magazine din Barcelona își protejează vitrinele, iar sindicatele anunță opriri de lucru.
Nuclearelectrica a anunțat miercuri, 11 noiembrie, o nouă amânare a reconectării Unității 1 de la Centrala Nucleară Cernavodă. Reactorul ar urma să revină în Si
Sprijin de aproape 60 de milioane de euro pentru fermierii afectați de scumpirea îngrășămintelor. Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare a anunțat astăzi, miercuri – 11 noiembrie, că a dat aviz favorabil, cu observații, proiectului Ministerului Agriculturii privind compensarea creșterii prețurilor la îngrășăminte în 2026, pe fondul crizei din Orientul Mijlociu. Șeful de la Finanțe a dat […]
Proiectul Bellemonde Residence din Pipera include în prima fază 164 de locuințe și o valoare totală de peste 40 de milioane de euro. Acesta va fi continuat cu 52 de vile care vor forma ansamblul Bellemonde Privée, printr-o investiție de 25 de milioane de euro. Intre timp compania a lansat în cadrul proiectului primul showroom ... The post 65 de milioane de euro investește Bellemonde Development în nordul Capitalei appeared first on Forbes Romania .
Dacia a bifat două lansări importante în 2026, dar anii următori vor fi cel puțin la fel de aglomerați pentru marca de buget a Renault Group. Următoarea lansare-cheie a brandului autohton este a noii generații Sandero, model care a fost cel mai popular în Europ atât în 2024, cât și în 2025. Cu alte cuvinte, Dacia nu are loc de greșeală cu noul model.
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a atras atenția asupra provocărilor structurale și a incertitudinilor privind finanțarea Centrului de Excelență în Finanțe (CEF), organizație regională care împlinește 25 de ani și care sprijină pregătirea profesională în sectorul public din Europa de Sud-Est. Isărescu a pledat pentru diversificarea resurselor și utilizarea eficientă a bugetului, pentru a asigura continuitatea […]
Emisarul Casei Albe, Jared Kushner, a temperat aşteptările privind un deznodământ rapid al tratativelor dintre Rusia şi Ucraina desfăşurate la Abu Dhabi, arătând într-o conferinţă de presă că astfel de înţelegeri diplomatice sunt deosebit de anevoioase şi amintind că negocierea Acordurilor Abraham din Orientul Mijlociu a necesitat trei ani şi jumătate de eforturi susţinute.
Proiectul Ministerului Agriculturii privind compensarea creşterii preţurilor la îngrăşăminte în 2026, care prevede alocarea a 60 de milioane de euro pentru producătorii agricoli, a primit aviz favorabil, cu observaţii, a anunţat miercuri ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare.
România intră în sezonul rece cu rezerve mai mici de gaze naturale și apă în lacurile de acumulare decât în aceeași perioadă a anului trecut. În cazul unui consum ridicat, autoritățile pot apela la importuri de energie, la repornirea unor capacități de producție aflate în stand-by și, în anumite condiții, la limitarea consumului marilor companii […]
Consiliul Local Sector 3 a adoptat, în şedinţa de miercuri, un proiect de hotărâre privind realizarea Parcului Brăţării, în valoare de aproape 169 de milioane de lei cu TVA, care implică exproprieri pe o suprafaţă de 63.000 de metri pătraţi.
Premierul Luca Niculescu a discutat, la Palatul Victoria, cu Primarul General al Capitalei, Ciprian Ciucu, mai multe proiecte privind dezvoltarea Bucureștiului, inclusiv despre sprijin pentru realizarea SACET - Sistemul de Alimentare Centralizată cu Energie Termică și în București, respectiv pentru a se evita ”un nou faliment al Companiei Termoenergetica pe modelul RADET”.
Europarlamentarul Rareș Bogdan critică acordul privind bugetul Uniunii Europene pentru 2027, acuzând Comisia Europeană că menține diferențele dintre subvențiile
Un joc care se întoarce cu grafică nouă poate păstra aproape întreaga experiență originală sau poate schimba inclusiv felul în care se joacă.
Moscova ar putea încheia pacte bilaterale de neagresiune cu state membre NATO, ca parte integrantă a noii arhitecturi de securitate europene analizate în cadrul tratativelor diplomatice privind încheierea războiului din Ucraina.
Proiectul Comisiei Europene propune măsuri mai stricte în cinci domenii, adaptate evoluțiilor tehnologice și noilor forme de manipulare electorală
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis, miercuri, 11 noiembrie 2026, menținerea definitivă a hotărârii de […] The post Digi România, achitată definitiv în dosarul DNA; Înalta Curte a respins apelul procurorilor appeared first on Financial Intelligence .