Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
Câinele nu mai este de mult un simplu animal de companie, care ne așteaptă cuminte acasă, iar acest lucru este înțeles de tot mai mulți oameni.
Viitorul finanţărilor europene pentru Regiunea Sud-Est, legătura dintre şcoală şi piaţa muncii, dar şi rolul companiilor în dezvoltarea economiei locale au fost principalele teme abordate de Roxana Mînzatu în timpul vizitei efectuate ieri la Buzău. Vicepreşedinta executivă a Comisiei Europene s-a întâlnit cu reprezentanţi ai administraţiei publice din regiune, a vizitat o unitate de învăţământ şi o companie industrială şi a participat la Topul Firmelor din judeţul Buzău.
Deputatul PSD Marius Budăi l-a criticat pe premierul Ilie Bolojan, după ce inflaţia a crescut la 6,9% în octombrie, de la 6,6% în septembrie, social-democratul susţine că majorarea TVA şi a accizelor la carburanţi a amplificat scumpirile şi a pus presiune suplimentară asupra economiei.
Profesorii și ceilalți angajați din învățământul public au zi de salariu astăzi, cu o zi mai devreme decât termenul obișnuit. Plata acoperă luna octombrie, iar data se schimbă pentru că 14 noiembrie cade sâmbătă. Amintim că, în luna octombrie, profesorii din mai multe județe nu au primit salariile la timp.
Economia României a crescut cu 0,1% față de 2025 în trimestrul al treilea, dar a scăzut cu 0,3% în nouă luni. Noi date sunt programate pe 7 decembrie.
Advertorial
Oil Terminal a înregistrat un profit net de 24,48 milioane de lei în primele nouă luni ale anului […] The post Oil Terminal: Profitul net a crescut cu 16,3%, la 24,48 milioane de lei, în primele nouă luni din 2026; cifra de afaceri a scăzut cu 2,8% appeared first on Financial Intelligence .
Polonia a câştigat votul pentru un loc în Unitatea Comună de Inspecţie a Organizaţiei Naţiunilor Unite (JIU), devenind reprezentanta Europei de Est în cadrul organismului, rezultatul înseamnă că Rusia va pierde, pentru prima dată din 1968, unul dintre cele două locuri rezervate regiunii.
HELLENiQ ENERGY, un jucător de frunte în sectorul energetic din Europa de Sud-Est, îşi consolidează prezenţa în România prin investiţii planificate în valoare de peste un miliard de euro până în 2030, ca parte a strategiei sale de dezvoltare internaţională.
Euro 7 aduce reguli stricte pentru frâne și baterii: ce pregătește UE începând cu 29 noiembrie și cum sunt afectați inclusiv șoferii de mașini electrice?
Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) estimează că cererea mondială de petrol va crește în acest an cu doar 180.000 de barili pe zi, potrivit raportului lunar al pieței petrolului, publicat în această săptămână. Organizația a păstrat estimarea din octombrie, după ce o redusese șase luni la rând, iar înainte de războiul din Iran prognoza ... The post OPEC a păstrat prognoza slabă pentru cererea de petrol din 2026, după șase reduceri la rând appeared first on Forbes Romania .
Dacă mâine ai avea nevoie să scoți 10.000 de lei din buzunar pentru o urgență, ai face parte din grupul select de 23% dintre români care își permit să acopere o asemenea cheltuială fără probleme. Inflația și scumpirile din ultimii ani ne-au învățat să fim mai atenți la bani, dar nu ne-au ajutat neapărat să și economisim. De altfel, 67% dintre români spun că inflația le-a schimbat semnificativ comportamentul financiar, iar aproape două treimi consideră că sunt în urmă față de situația financiară pe care și-ar fi dorit să o aibă la vârsta lor. Sunt câteva dintre concluziile studiului „Vârstele banilor”, realizat de Reveal Marketing Research pentru BCR și Asociația CFA România.
Directorul INSCOP Research, Remus Ștefureac, susține că președintele Nicușor Dan se bucură în prezent de un nivel de încredere cuprins între 16% și 18% în rândul românilor, potrivit măsurătorilor din sondajele de opinie realizate de institut. Acesta a respins informațiile […]
Excedentul comercial al Chinei a ajuns la 1,04 trilioane de dolari în primele zece luni ale anului, potrivit datelor vamale chineze publicate în această săptămână. Pragul de 1 trilion a fost depășit pentru al doilea an la rând și cu o lună mai devreme decât în 2025, când excedentul anual a atins nivelul-record de circa ... The post Excedentul comercial al Chinei a depășit 1 trilion de dolari în zece luni, cu o lună mai devreme decât anul trecut appeared first on Forbes Romania .
Ministrul Transporturilor, Ștefan Ovidiu Popa, a anunțat înființarea unui grup de lucru împreună cu Ministerul Energiei pentru implementarea proiectului BALA 2, care vizează reconfigurarea debitelor Dunării în zona Bala. Investiția ar urma să asigure debitele de apă necesare răcirii reactoarelor de la centrala nucleară Cernavodă și să îmbunătățească navigabilitatea pe fluviu pe tot parcursul anului. […]
Trei persoane au fost transportate la spital, iar 260 de persoane au fost evacuate preventiv, vineri, 13 noiembrie, […] The post Trei persoane, la spital după semnalarea unor scăpări de clor pe platforma Chimcomplex din Râmnicu Vâlcea; 260 de persoane evacuate și mesaje RO-ALERT pe o rază de 5 kilometri appeared first on Financial Intelligence .
Prețurile de consum din SUA au urcat în octombrie cu 0,4% față de luna precedentă, peste creșterea de 0,3% estimată de economiștii consultați de FactSet, potrivit datelor publicate în această săptămână de Biroul de Statistică a Muncii (BLS). Inflația de bază, care exclude alimentele și energia, a crescut cu 0,3%, la fel ca în septembrie. ... The post Prețurile de consum din SUA au urcat în octombrie peste așteptări, iar piața mizează pe o majorare a dobânzii în decembrie appeared first on Forbes Romania .
Cometex, parte din grupul Altex, deschide prima fază din București Sud Retail Park, în comuna Jilava, județul Ilfov, un parc de retail de 45.000 de mp. Investiția în prima fază este de 11,5 milioane de euro.