Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
Bucureştiul îşi păstrează poziţia de anul trecut, 30 din 32, în clasamentul oraşelor europene pentru investiţii imobiliare, înaintea Istanbulului şi a Sofiei, dar în urma Budapestei (locul 29), a Pragăi (22) şi Varşoviei (12), indică un raport de specialitate, dat joi publicităţii.
Combustibilii au continuat să pună presiune asupra bugetelor populației.
Festivalul Chocolate Saga revine în București cu o ediție dedicată sărbătorilor de iarnă, organizată în perioada 20-22 noiembrie 2026, la Biblioteca Națională a României. Timp de trei zile, vizitatorii vor putea descoperi produse de ciocolată artizanală, sortimente cu ingrediente și arome mai puțin obișnuite și creații realizate de producători români. Evenimentul este destinat atât consumatorilor, cât și celor interesați de procesul de producție a ciocolatei.
Compania aeriană Wizz Air profită de locul lăsat liber de AnimaWings pe piața românescă și relansează o rută internă pe care a mai operat-o în trecut.
Pompierii militari nemțeni intervin în localitatea Săbăoani, după ce mai mulți elevi au acuzat dureri de cap și usturime în gât. Având în vedere numărul persoanelor implicate, la nivelul județului Neamț a fost activat Planul Roșu de Intervenție. Până la acest moment, 8 copii au fost transportați la spital pentru investigații de specialitate.
Persoanele asigurate în sistemul de asigurări sociale de sănătate vor putea beneficia de compensarea în proporție de 80% din prețul de referință pentru scutecele de adulți, conform unui proiect legislativ promulgat de șeful statului.
Salariul mediu în sectorul construcțiilor a crescut în prima lună de toamnă mai accelerat decât cel la nivelul întregii economii. Cele mai recente date de la INS arată că, în septembrie, câștigul net lunar în construcții a fost de 5.301 ... Citeste mai mult Post-ul Salariile in constructii: Crestere mai accelerata decat a salariilor la nivel national apare prima dată în ARENA Constructiilor – stiri din constructii, investitii, preturi, locuinte, infrastructura .
A intrat în vigoare lista actualizată a ocupațiilor deficitare privind accesul străinilor pe piața muncii din România. Noua listă are în plus 83 de meserii comparativ cu Lista ocupațiilor deficitare aprobată în august 2026. Aplicarea a fost suspendată de Curtea ... Citeste mai mult Post-ul Care sunt cele 16 meserii in constructii incluse pe Lista ocupatiilor deficitare apare prima dată în ARENA Constructiilor – stiri din constructii, investitii, preturi, locuinte, infrastructura .
Autoritățile din Kazahstan au reținut conducătorii a două dintre cele mai importante instituții economice ale țării, fondul suveran de investiții Samruk-Kazyna și compania feroviară de stat Kazakhstan Temir Joli (KTZ), sub suspiciunea de implicare în infracțiuni de corupție. Ancheta vizează persoane aflate la conducerea unor structuri care gestionează active strategice în domenii precum energia, transporturile ... The post Kazahstanul, zguduit de un scandal de corupție. Printre cei reținuți se află șeful fondului care controlează KazMunayGaz appeared first on Forbes Romania .
Fostul candidat la Preşedinţie Călin Georgescu a fost trimis în judecată de DIICOT în al treilea dosar, alături de omul de afaceri Ionel Rusen, fiind acuzaţi de constituirea unui grup infracţional organizat şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave. Dosarul […]
Euro a fost cotat joi, 12 noiembrie 2026, la 5,3459 lei, iar dolarul american la 4,8155 lei, în cursul de referință publicat de Banca Națională a României. Moneda europeană înregistrează o scădere foarte mică față de valoarea din ziua precedentă, în ...
Rezolv Energy, companie înființată și susținută de investitorul britanic în infrastructură Actis și susținută de Mubadala, desemnează șapte parteneri pentru construcția Dama Solar, care va fi cel mai mare proiect de energie regenerabilă onshore din UE. Partenerii desemnați vor realiza componente distincte ale proiectului, în trei domenii-cheie. CHINT Green Energy, CMC Europe și Solarpro vor […]
A intrat în vigoare procedura prin care primăriile pot obține finanțări pentru plata cheltuielilor cu producerea, transportul și distribuția energiei termice, achitarea facturilor restante și acoperirea pierderilor (găsiți procedura atașată la finalul știrii). Cererile pot fi depuse până la 31 ... Citeste mai mult Post-ul Procedura in vigoare: Primariile pot solicita imprumuturi de la stat apare prima dată în ARENA Constructiilor – stiri din constructii, investitii, preturi, locuinte, infrastructura .
Lucrările la Magistrala 6 de metrou București, care va lega stația 1 Mai de Aeroportul Henri Coandă, avansează pe ambele secțiuni, potrivit Metrorex. În luna octombrie, TBM „Sfânta Maria” a ajuns la viitoarea stație Expoziției, iar pe Secțiunea Nord a ... Citeste mai mult Post-ul Magistrala 6 de metrou, 1 Mai – Aeroport: In ce stadiu sunt lucrarile apare prima dată în ARENA Constructiilor – stiri din constructii, investitii, preturi, locuinte, infrastructura .
Cât de mult poate costa, pe bursă, viaţa personală a unui CEO? Scandalurile personale ale unor CEO au produs, în trecut, reacţii rapide în piaţă, dar efectele asupra acţiunilor au fost foarte diferite de la caz la caz.
Wizz Air anunță reluarea rutei București Otopeni - Cluj-Napoca, introducând până la două zboruri zilnice între cele două orașe.
Lucrările la Autostrada A13 Brașov – Făgăraș ar putea începe anul viitor, în condițiile în care sectorul va beneficia de alocare bugetară din 2027, consideră președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Ioan Veștea. În prezent, este în curs de elaborare proiectul ... Citeste mai mult Post-ul Autostrada A13 Brasov – Fagaras: Lucrarile ar putea incepe anul viitor apare prima dată în ARENA Constructiilor – stiri din constructii, investitii, preturi, locuinte, infrastructura .
Dezvoltatorul imobiliar One United Properties a înregistrat vânzări, pre-vânzări și rezervări în valoare totală de 145,5 milioane de euro în primele nouă luni, mai mult cu 5,7% față de perioada similară a anului trecut, potrivit raportului financiar al companiei pentru ... Citeste mai mult Post-ul One United Properties: Mai putine unitati vandute, preturi de vanzare in crestere apare prima dată în ARENA Constructiilor – stiri din constructii, investitii, preturi, locuinte, infrastructura .
DIICOT informează că fostul candidat la Președinție Călin Georgescu a fost trimis în judecată în al treilea dosar, alături de omul de afaceri Ionel Rusen, fiind acuzați de constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.