Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
Guvernele statelor din zona euro au termen până la 6 noiembrie pentru a transmite propuneri de candidaţi la funcţia de preşedinte al Băncii Centrale Europene (BCE), a anunţat marţi un purtător de cuvânt al Eurogrupului, organismul care reuneşte miniştrii de Finanţe din zona euro.
Revolut, compania financiară globală cu peste 80 de milioane de clienţi la nivel mondial, a anunţat astăzi un moment important în misiunea sa de a construi prima bancă cu adevărat globală din lume, după aprobarea primită din partea Reserve Bank of New Zealand, devenind astfel o bancă înregistrată local, ceea ce marchează lansarea oficială a Revolut Bank New Zealand şi transformă compania în prima bancă digitală din Noua Zeelandă
Banca centrală a Suediei a solicitat recent parlamentului naţional să ia în considerare pregătirea cadrului legislativ necesar pentru introducerea coroanei digitale, o monedă CBDC adresată publicului ( ”retail CBDC ”). Argumentele invocate în favoarea unui astfel de demers, dintre care unele contribuie şi la demontarea unor teorii conspiraţioniste despre euro digital, sunt prezentate în continuare.
Evoluţia pieţelor financiare internaţionale depinde de tabăra care obţine controlul asupra Congresului în urma alegerilor din 3 noiembrie din Statele Unite, scrutin care generează scenarii divergente pentru bănci, energie, sănătate şi sectorul tehnologic.
Acţiunile Banca Transilvania, Digi Communications şi OMV Petrom au ocupat primele trei poziţii în topul instrumentelor de la Bursa de Valori Bucureşti tranzacţionate de investitorii români în perioada ianuarie-septembrie 2026, în timp ce pe pieţele internaţionale tranzacţiile au fost conduse de NVIDIA şi Mercedes-Benz.
Avant Credit IFN, companie activă pe segmentul finanţărilor corporate şi membră a grupului ceh APS Holding, a acordat finanţări în valoare totală de 4 milioane de euro în perioada ianuarie - octombrie 2026, după repoziţionarea activităţii către segmentul de corporate lending.
Banca Populară a Chinei (PBOC) va majora cu două puncte procentuale rata rezervelor obligatorii în valută pentru instituţiile financiare, de la 4% la 6%, începând cu 15 noiembrie, într-o măsură menită să limiteze aprecierea rapidă a yuanului, relatează Reuters.
Banca centrală a Australiei (RBA) a majorat marţi dobânda de referinţă cu 0,25 puncte procentuale, până la 4,85%, cel mai ridicat nivel din ultimii 18 ani, aceasta fiind a cincea creştere a costului împrumuturilor din acest an, relatează Reuters.
* Trei sferturi din rulaj a fost asigurat de tranzacţiile cu acţiuni Banca Transilvania
Euro s-a depreciat, ieri, cu 0,23 bani faţă de leu, BNR afişând un curs de referinţă de 5,3403 lei/euro.
BNR a afişat, ieri, un nivel mediu al dobânzii la depozitele overnight plasate (ROBOR) care a scăzut la 5,83%, de la 5,84% în ziua anterioară.
Ministerul Finanţelor a vândut luni obligaţiuni de 2,82 miliarde de lei, deşi anunţase 1,8 miliarde, iar băncile au cerut randamente mai mici decât în octombrie. Pentru FIDELIS, statul păstrează însă în noiembrie dobânzile din octombrie.
Banca Comercială Română (BCR) celebrează zece ani de Şcoala de Bani, cel mai amplu program de educaţie financiară din România
Rezervele valutare de la Banca Naţională a României s-au situat la nivelul de 58.553 milioane de euro în data de 31 octombrie 2026, în scădere faţă de nivelul de 60.060 milioane de euro raportat la 30 septembrie 2026.
Libra Internet Bank devine prima instituţie de credit din România care integrează notificările prin platforma WhatsApp în procesul deschiderii online a conturilor pentru persoane fizice.
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) a acordat 1026 de garanţii din surse proprii şi atrase în valoare totală de peste 1,017 miliarde de lei în primele 10 luni ale anului 2026.
Preşedintele american Donald Trump a anunţat că societăţile de credit ipotecar Fannie Mae şi Freddie Mac, aflate sub control guvernamental, vor investi 4,3 miliarde de dolari în finanţarea locuinţelor din statul Kansas în cursul anului viitor, relatează Reuters.
Răzvan Leu, patronul firmei Real Concrete Land SRL, a plătit un milion de euro drept garanţie pentru accesarea unui credit internaţional de şase milioane de euro promis de Călin Georgescu şi Ionel Rusen, iar banii au ajuns prin Elveţia la banca letonă Baltic International Bank SE din Riga.
Salt Bank derulează pe parcursul lunii noiembrie o campanie comercială prin care aplică reduceri de dobândă la creditele de consum, elimină comisioanele pentru tranzacţiile de investiţii şi oferă facilităţi de cashback.
* Cele mai scumpe locuinte cumparate prin credit ipotecar sunt vandute in Bucuresti si Transilvania (Alba, Bistrita - Nasaud, Brasov, Cluj, Covasna, Harghita, Mures si Sibiu), cu o medie de aproximativ 122.000 de euro pe imobil * Cele mai mari venituri ale solicitantilor de credite ipotecare sunt inregistrate in Bucuresti si Dobrogea (Constanta si Tulcea), cu o medie de aproximativ 11.500 de lei. Aproximativ 40% dintre cererile de credite ipotecare inregistrate la nivel national includ si un codebitor * Peste 84% din cererile de credit ipotecar analizate au fost pentru cumpararea unui imobil, in timp ce aproape 16% dintre cereri au fost pentru refinantarea unui credit existent * Analiza Ipotecare.ro a fost realizata pe baza a 25.336 de cereri de credit ipotecar procesate la nivel national in perioada ianuarie - septembrie 2026