Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
Giulio Terzariol, director general adjunct al grupului de asigurări, a declarat vineri, într-o discuție cu analiștii organizată după prezentarea rezultatelor financiare, că o astfel de colaborare reprezintă o oportunitate pe care compania ar dori să o exploreze. „Suntem cu siguranță interesați să continuăm orice acord de bancassurance. Din acest punct de vedere, orice parteneriat cu ... The post Generali vrea un parteneriat comercial mai amplu cu UniCredit, dar condițiile financiare nu au fost încă stabilite appeared first on Forbes Romania .
Rezultatul, semnificativ mai mare față de cele 139,8 milioane de lei din perioada similară a anului trecut, a fost susținut în principal de creșterea valorii participațiilor din portofoliu și de veniturile din dividende, potrivit raportului financiar publicat vineri de fond. În aceeași perioadă, veniturile nete din activitatea operațională au ajuns la 368,5 milioane de lei, ... The post Fondul Proprietatea și-a majorat de peste două ori profitul la nouă luni, până la 334,3 milioane de lei appeared first on Forbes Romania .
Parteneriatul vizează dezvoltarea unei terapii experimentale pe bază de interferență ARN (RNAi) pentru tratarea obezității și a bolilor metabolice, consolidând ofensiva Roche pe una dintre cele mai competitive piețe din industria farma. Gigantul farmaceutic elvețian Roche a semnat un acord global de licențiere cu compania de biotehnologie Rona Therapeutics, într-o tranzacție evaluată la maximum 1,16 ... The post Roche semnează un acord de până la 1,16 mld. dolari cu Rona Therapeutics appeared first on Forbes Romania .
Membrii European Gaming and Betting Association (EGBA), asociația care reunește unii dintre cei mai mari operatori de pariuri și jocuri de noroc online din Europa, au plătit în 2025 taxe de 4,5 miliarde de euro în statele Uniunii Europene, față de 3,8 miliarde în 2024, arată raportul de sustenabilitate al asociației. Creșterea este de circa ... The post Super Technologies, în „Liga Campionilor“ a industriei de tehnologie și divertisment, intră în boardul EGBA, ai cărei membri au plătit taxe de 4,5 mld. euro în 2025 appeared first on Forbes Romania .
Grupul german E.ON a atras 1,8 mld. de euro printr-o emisiune de obligațiuni verzi, în două tranșe cu scadențe de șapte și 11 ani, fondurile urmând să fie utilizate pentru finanțarea și refinanțarea proiectelor eligibile de investiții verzi. Tranzacția marchează începutul prefinanțării necesarului de lichiditate pentru 2027, în condițiile în care necesarul de finanțare pentru ... The post E.ON atrage 1,8 mld. de euro printr-o emisiune de obligațiuni verzi appeared first on Forbes Romania .
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția în valoare de 9,5 milioane de euro prin care antreprenorii Adrian Crețoiu și Iulian Stanciu preiau, prin intermediul companiei Foraj Sonde Videle, o parte dintre activele societății Transgex SA Oradea. Achiziția vizează o instalație de foraj, echipamentele aferente, personalul specializat și două contracte importante încheiate cu Romgaz și OMV Petrom. ... The post Tranzacție de 9,5 milioane de euro pe piața serviciilor petroliere. Adrian Crețoiu și Iulian Stanciu preiau active Transgex appeared first on Forbes Romania .
Un incident produs vineri dimineață, 13 noiembrie, la combinatul Chimcomplex din Râmnicu Vâlcea a provocat evacuarea accidentală în atmosferă a unei cantități de aproximativ 15,5 kilograme de clor. Evenimentul a fost declanșat de oprirea accidentală a unui compresor de clor, care a determinat oprirea în lanț a instalațiilor subsecvente. Cinci angajați au acuzat probleme respiratorii ... The post Alertă chimică la Chimcomplex/Oltchim Râmnicu Vâlcea. 260 de persoane evacuate, trei oameni transportați la spital appeared first on Forbes Romania .
Popeyes inaugurează luna aceasta două noi restaurante, la Cluj și Ploiești. Expansiunea Popeyes în țară face parte dintr-un plan mai ambițios al companiei de a se extinde în mai multe zone și orașe din Românias, spun oficialii companiei. „Inaugurarea celui de-al treilea restaurant din Cluj și cel de-al doilea din Ploiești reprezintă un pas esențial ... The post Popeyes continuă extinderea lanțului de restaurante pe piața locală appeared first on Forbes Romania .
Digi Communications N.V., operator listat la Bursa de Valori București, a raportat venituri consolidate de 1,8 miliarde de euro în primele nouă luni din 2026, în creștere cu 11% față de aceeași perioadă din 2025. EBITDA ajustată, fără leasingurile operaționale, a fost de 528 de milioane de euro, cu 21% mai mare. În trimestrul al ... The post Digi Communications a raportat venituri de 1,8 mld. euro în primele nouă luni din 2026, cu 11% mai mult, și o EBITDA ajustată de 528 mil. euro appeared first on Forbes Romania .
Președintele american Donald Trump l-a propus pe Tim Cook, fostul CEO al Apple, pentru a-l înlocui pe Jensen Huang la conducerea Nvidia. Trump îl consideră singurul care poate prelua această poziție. Nici Tim Cook, nici Apple și nici Nvidia nu au comentat declarația. Cook s-a retras din funcția de CEO al Apple cu mai puțin ... The post Trump îl propune pe Tim Cook la șefia Nvidia, după ce acțiunile companiei au scăzut cu 14% și au pierdut peste 600 mld. dolari appeared first on Forbes Romania .
Allianz a raportat în această săptămână profit operațional de 14,1 miliarde de euro în perioada primelor nouă luni ale anului, cu 7,8% mai mult decât cu un an înainte și cel mai mare din istoria grupului, a anunțat asigurătorul german. Pe baza acestui rezultat, Allianz a ridicat limita de sus a țintei de profit operațional ... The post Allianz a avut cel mai mare profit operațional din istorie în primele nouă luni appeared first on Forbes Romania .
Siemens Energy a raportat în această săptămână cel mai bun an fiscal din istoria companiei, cu comenzi de 68,1 miliarde de euro, în creștere cu 18,8% în termeni comparabili, și venituri de 44,2 miliarde, cu 15,5% mai mari, în exercițiul încheiat în septembrie. Profitul net a urcat la 4,13 miliarde de euro, de la 1,69 ... The post Siemens Energy a încheiat cel mai bun an din istorie, cu comenzi de 68 de miliarde de euro appeared first on Forbes Romania .
Parte din grupul Altex și unul dintre principalii dezvoltatori de parcuri de retail din România, Cometex deschide prima fază din București Sud Retail Park, în comuna Jilava, județul Ilfov. Primul magazin, Altex, s-a deschis joi, 12 noiembrie, și va fi urmat de Popeyes în decembrie și de Lidl în ianuarie. București Sud Retail Park este ... The post Cometex, investiție inițială de peste 11,5 milioane de euro într-un nou pol de retail, București Sud Retail Park appeared first on Forbes Romania .
Noua fabrică are o suprafață construită de aproximativ 5.000 de metri pătrați dedicați spațiilor de producție și utilităților, fiind amplasată pe un teren de 11.760 de metri pătrați. Puratos România, parte a grupului internațional Puratos, unul dintre jucătorii principali mondiali în furnizarea de ingrediente și soluții inovatoare pentru industria de panificație, patiserie și ciocolaterie, anunță ... The post Puratos investește peste 15 milioane de euro într-o nouă fabrică în România appeared first on Forbes Romania .
Samsung Electronics a început în această săptămână construcția unei noi linii de împachetare avansată a memoriilor HBM în campusul Onyang din Asan, la sud de Seul. Pe termen mediu și lung, compania plănuiește să investească în Onyang 46 de trilioane de woni – circa 35 de miliarde de dolari –, pentru cinci linii de producție ... The post Samsung a început construcția unei noi linii pentru memoriile AI, într-un campus unde va investi circa 35 de miliarde de dolari appeared first on Forbes Romania .
Hon Hai Precision, grupul taiwanez cunoscut sub numele Foxconn, a raportat în această săptămână profit net de 77,5 miliarde de dolari taiwanezi – circa 2,4 miliarde de dolari americani – pentru trimestrul iulie–septembrie, cu 34% mai mult decât cu un an înainte și peste estimările analiștilor. Veniturile, profitul operațional, profitul net și profitul pe acțiune ... The post Foxconn a avut cel mai bun trimestru din istorie, datorită serverelor pentru inteligența artificială appeared first on Forbes Romania .
Veniturile OpenAI au ajuns în trimestrul al treilea la circa 10 miliarde de dolari, iar pierderile la 10,9 miliarde, de la 10,1 miliarde în trimestrul precedent, potrivit unor informații exclusive The Wall Street Journal citate de Forbes SUA. Cifrele provin din documentele prezentate de companie investitorilor, iar OpenAI nu este listată la bursă și nu ... The post OpenAI a avut în trimestrul al treilea pierderi mai mari decât veniturile appeared first on Forbes Romania .
Rolls-Royce Holdings va răscumpăra acțiuni proprii în valoare de 1,5 miliarde de lire sterline până la publicarea rezultatelor anuale, în 25 februarie 2027, a anunțat în această săptămână grupul britanic. Suma face parte din programul de 7–9 miliarde de lire pentru perioada 2026–2028, iar tranșa de 2,5 miliarde pentru acest an este aproape încheiată. Compania ... The post Rolls-Royce va răscumpăra acțiuni de 1,5 miliarde de lire, iar comenzile de motoare pe gaz aproape s-au triplat appeared first on Forbes Romania .
Nissan a raportat în această săptămână profit operațional de 80 de miliarde de yeni în primul semestru fiscal, aprilie–septembrie, față de pierderea de 27,7 miliarde din aceeași perioadă a anului trecut, a anunțat constructorul japonez. Compania a rămas, însă, pe pierdere netă, de 39,7 miliarde de yeni – circa 250 de milioane de dolari –, ... The post Nissan a revenit pe profit operațional, dar a rămas pe pierdere netă și și-a redus ținta de vânzări appeared first on Forbes Romania .
Porsche Automobil Holding SE, care deține majoritatea drepturilor de vot la Volkswagen, a raportat în această săptămână pierdere după impozitare de 2,78 miliarde de euro în primele nouă luni ale anului, față de profit de 1,24 miliarde în aceeași perioadă din 2025. Pierderea provine în principal din deprecierea valorii la care holdingul înregistrează în bilanț ... The post Porsche SE, acționarul majoritar al Volkswagen, a trecut pe pierdere și cere aplicarea rapidă a reducerilor de costuri appeared first on Forbes Romania .