Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
Românii au cheltuit pe bunuri de larg consum, pe produsele pe care le găsim cel mai des în coşul de cumpărături, aproape 92 de miliarde de lei în primele nouă luni din 2026, valoarea fiind cu circa 5% mai mare decât în perioada similară a anului trecut, arată datele companiei de cercetare de piaţă NielsenIQ.
Fermierii din zona Galaţi văd în cooperative o soluţie pentru marjele tot mai mici, dar recunosc că zona a rămas în urmă la acest capitol, puţini fermieri fiind dispuşi să se asocieze.
Piaţa de transport şi expediţii din Europa se consolidează de mai mulţi ani, iar firmele mici nu mai pot ţine pasul fără o structură de achiziţii la scară mare, spune conducerea NTG. Pe acest fond, grupul danez NTG, unul dintre consolidatori, a deschis în 2026 două companii noi în afara pieţelor nordice, la Lyon şi la Bucureşti. Cea din România a început activitatea la 1 septembrie.
New Business Dimensions (NBD), companie care dezvoltă software de raportare şi business intelligence pentru bănci şi instituţii financiare nebancare, a încheiat 2025 cu afaceri de 59,9 mil. lei (11,9 mil. euro), în creştere cu 24,2% faţă de 2024, şi cu un profit net de 16,9 mil. lei (3,3 mil. euro), mai mare cu 16,9%, potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor.
Payten Payment Solutions, compania prin care grupul polonez Asseco oferă servicii de plată pentru bănci şi comercianţi pe piaţa locală, a încheiat 2025 cu afaceri de 60,3 mil. lei (12 mil. euro), în creştere cu 18,8% faţă de 2024, dar cu o pierdere netă de 1,6 mil. lei (318.000 de euro), după un profit de 644.000 de lei în 2024, arată bilanţul depus la Ministerul Finanţelor.
STB va trece printr-o nouă etapă de concedieri la începutul anului 2027. Administratorul judiciar Remus Borza anunţă reducerea suplimentară a personalului, inclusiv a funcţiilor de conducere, şi estimează că societatea va ajunge la aproximativ 7.000 de angajaţi în următorii trei ani.
Circa 1.700 dintre cele 4.000 de companii de impact din agricultura românească, care cumulează peste 60% din datoriile totale ale sectorului, se află astăzi în zona de restructurare sau de insolvenţă iminentă, cu datorii de 37 de miliarde de lei şi 21.000 de angajaţi, potrivit unei analize a CITR prezentate în avanpremieră.
Bucureştiul nu are retail stradal funcţional şi nu mai construieşte malluri, iar retailerii care vor să se extindă sau să intre pe piaţă nu găsesc spaţii. Centrele comerciale sunt pline, cu liste de aşteptare, spune Carmen Ravon, head of retail CEE & România în cadrul companiei de consultanţă imobiliară CBRE.